Reportaj din interiorul discretei unități a VÂNĂTORILOR INFORMATICI: „Toată lumea lasă urme pe internet. Unii știu să le șteargă… dar tot fac o greșeală”

Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 23/04/2012, 22:10

„Toată lumea lasă urme pe internet. Totul este să le găsești. Sunt unii care știu să și le șteargă…dar, în final, tot fac o greșeală și îi prindem”, a declarat pentru gândul șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice (SCCI) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În 2010 erau deschise 828 de cazuri de criminalitate informatică în România, dintre care au fost finalizate 147. În total, au fost trimise în judecată 616 persoane, care au comis 1.329 de infracțiuni.

„Putem vorbi și despre satisfacția profesională, faptul că îi prindem pe cei care încalcă legea, dar și de una personală. Ca să îi prinzi trebuie să fii mai deștept decât ei, trebuie să îți dai seama cum gândesc și ce greșeli ar putea face. De cele mai multe ori e suficient să facă o greșeală și îi prindem”, ne-a declarat el.

Printre cele mai recente cazuri mediatizate la care a participat se numără și „Micul Fum”, când o serie de vedete al trustului PRO au sesizat organele abilitate că cineva are acces neautorizat la conturile lor de Facebook. „L-am prins în două luni, ceea ce, măsurat în timp, este foarte bine. A fost o provocare. E deștept, și-a șters urmele. Dar tot a făcut o greșeală”, povestește șeful SCCI.

Citește și: Procurorii l-au arestat pe hackerul care a spart mailul mai multor vedete TV. Vezi cine este „Micul Fum”

Toată „vânătoarea” începe însă cu o simplă plângere. „Sesizarea inițială contează foarte mult. Cu cât este mai detaliată, cu atât ne este mai ușor să rezolvăm cazul mai repede”, explică el.

Ulterior, în funcție de natura plângerii, se poate merge la sediul respectivei companii sau la adresa persoanei respective, pentru a continua verificările. În cazul unui atac informatic, de exemplu, organele abilitate se deplasează la locul respectiv, vorbesc cu administratorul rețelei, a serverelor, pentru a cunoaște toate datele tehnice, astfel încât să fie mai simplu de găsit punctul vulnerabil folosit în atac.

Se face inclusiv o listă cu toate persoanele care au acces, din interior, la serverele de date. Apoi urmează conservarea și copierea datelor, pentru analizarea lor, precum și analizarea fișierelor de tip log, dacă există, în care se precizează istoricul operațiunilor derulate în acea rețea sau pe acel server.

Ulterior, în funcție de natura infracțiunii, organele abilitate aleg cea mai bună strategie pentru a prinde infractorul.

„El chiar credea că va primi banii. Numai în filme mai vezi așa ceva”

„A mai fost un caz recent, prezentat și de media, în care a fost compromisă baza de date a unei companii. Nu a fost chiar simplu. Persoana respectivă nu folosea telefonul mobil, accesa internetul de pe un mode wirelles… nu a fost ușor. Gravitatea faptei a fost cu atât mai mare cu cât a și perceput suma de 300.000 de euro în schimbul bazei de date, deci vorbim despre șantaj”, își amintește expertul SCCI. „El chiar credea că va primi banii. Numai în filme mai vezi așa ceva. Chiar se aștepta să se îmbogățească în acest fel. Și l-am prins”, a adăugat el, încercând să își ascundă satisfacția evidentă.

Citește și

INTERVIU CU TRAIAN BĂSESCU. De ce îi e teamă lui OBAMA

Mărmureanu : Vrancea toarce. Un seism de 6-6,5 se poate produce oricând

A MURIT JOHNNY RĂDUCANU

În total, echipa „vânătorilor” de infractori informatici din cadrul IGPR este de 170 de persoane la nivel național, dintre care 28 sunt „la centru”, respectiv în Capitală.

În ceea ce privește caracteristicile tehnice al echipamentelor folosite, oficialul SCCI a refuzat, politicos, să dea detalii. „Avem ce ne trebuie pentru a-i prinde”, a declarat el.

SCCI se ocupă și de fraudele de tip skimming și phishing, nu numai de atacurile informatice. Atât când vine vorba despre skimming, respectiv compromiterea ATM-urilor sau POS-urilor, în sensul în care sunt montate dispozitive menite să copieze datele de pe carduri cât și despre phishing, respectiv obținerea unor informații confidențiale despre posesorul unui card, prin intermediul internetului, expertul SCCI spune că tendința este de scădere a numărului de infracțiuni, după cum rezultă din plângerile primite.

Fraudele informatice la bancomate sunt în scădere, datorită cardului cu cip

„Nu avem cazuri de compromitere a unui POS în România. Acest lucru presupune să ai acces facil la echipament. La skimming sunt probleme, dar în ultima perioadă fenomenul este în scădere. În trecut aveam 2-3 bancomate compromise la nivel național pe săptămână, acum sunt 2-3 sesizări pe lună”, ne-a declarat el. Explicația este folosirea din ce în ce mai intensă a cardurilor cu cip. „Informațiile de pe banda magnetică pot fi copiate, însă cele de pe cip nu”, a explicat el.

În cazul phishing-ului, acesta are loc în România doar prin transmiterea de mesaje, dar și acest fenomen este în scădere, în principal tot datorită securității sporite a cardurilor.

La nivel european însă, și în SUA, fenomenul de phishing este destul de ridicat. În unele cazuri nu este vorba doar despre replicarea unui site cunoscut, de cele mai multe ori ale unor instituții financiare, pentru a copia datele personale ale utilizatorilor, ci despre infecții de tip malware.

„Primești mesajul, care conține un link, pe care, din diverse motive ești invitat să îl accesezi. Apare apoi mesajul de descărcare a unui fișier executabil, care nu este altceva decât un malware, respectiv un program prin care cel care cineva poate obține informații personale de pe PC-ul celui infectat”, ne-a explicat el. Șeful SCCI a precizat că în România nu au fost semnalate astfel de atacuri.

În ceea ce privește pierderile financiare în urma acestor atacuri, prejudiciul total ajunge la câteva milioane de euro. O cifră exactă este însă greu de estimat. „Banii nu au un traseu clar sau repetitiv. Instalația de skimming e făcută în România apoi e trimisă în Marea Britanie. Cardurile compromise acolo sunt folosite apoi în Asia sau în America pentru a scoate bani”, ne-a declarat el, cu precizarea că „avem o colaborare foarte bună cu toate instituțiile sau organele abilitate din celelalte state pentru a-i depista, opri și trimite în judecată pe acești infractori”.

NOTĂ: Fotografia care ilustrează acest material este una generică. Instituția nu permite accesul foto în centrul de comandă al Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice.

COMENTEAZĂ ACEST SUBIECT ȘI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL

Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Câte clase are Mihai Petre, de fapt. Îți vei schimba radical părerea despre celebrul dansator
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce...
Mașina care seamănă IZBITOR de mult cu Dacia a ajuns pe ALIBABA. Preț + FOTO
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Cercetătorii avertizează China asupra unui focar colosal de COVID dacă va adopta strategia SUA
Cununie-șoc în Iași. Cu cine s-a măritat Valentina, tânăra de 26 de ani din imagine
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Traficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Carantină obligatorie pentru românii care se întorc din aceste ţări. Noua listă roşie. Se aplică...
BOMBA ANULUI de la PFIZER! Decizia luată chiar acum de companie
Un asteroid uriaș, mai puternic decât o bombă nucleară, se îndreaptă spre Pământ. Hiroshima: 135.000...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...