REPORTAJ GÂNDUL în satul cu 29 de biserici. Părintele Nicolae: „Pentru mine și pentru satul Valea Plopului, Ceaușescu a murit definitiv”

Redactor:
Marian Sultănoiu
Singur, Nea Lucică declară deschis, după un timp de chibzuință: „Auzi, eu zic că omul ăsta, părintele, are vreun canon de dus; altfel nu se explică, mă-nțelegi?".

Ca să ajungi în Valea Plopului, când vii dinspre Vălenii de Munte, faci dreapta, din șosea, și cobori glonț pe strada Odaie, până în centru, printre două biserici vecine: „Sf. Împărați Constantin și Elena” și „Sf. Haralambie”. Aici, în centru, te oprești ca să-ți mai tragi sufletul și să te-nchini la Dumnezeu, drept mulțumire c-ai ajuns întreg în poarta bisericii „Sf. Gheorghe”. O clădire albă, frumoasă, străjuită de brazi zvelți și două troițe din lemn sculptat și lăcuit.

Ei, de aici, din umbra cetinei, ai de ales: fie mergi în dreapta, către biserica parohială, „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, iar de acolo, mai sus, la biserica cimitirului, „Adormirea Maicii Domnului”, trecând pe lângă bufet și prin fața bisericii „Sf. Nicolae”; fie o ții drept înainte și, după un pod, urci la biserica școlii, cu hramul „Sf. Parascheva”, lăsându-l în urmă pe „Sf. Calinic de la Cernica” și pe „fratele” său „Sf. Martin de Tours”, ba, chiar și biserica nouă de lemn, din complexul Florile; fie o iei la stânga, pur și simplu, treci de biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, ieși în șosea și treci, în drum spre Valea Screzii, pe „lângă” biserica din deal, „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul și a celor 14.000 de prunci uciși de Irod”.

N-ați înțeles mare lucru?! Sincer să fiu, o bună bucată de timp, nici eu.

Un record de „Guinness Book”

Mi se pare normal să rămâi bouche bée, auzind că într-un sat din România s-au strâns la un loc, nici mai mult nici mai puțin de 26 de biserici. Ba, că de fapt, cu toate, „sunt 28 și acuma se construiește a 29-a”.

O fi „Muntele Athos”? „Poate că e oraș, domnule, și n-am înțeles noi. Sau o comună mai pricopsită, cu vreo 10-15 sate. Asta ar mai explica…”. „Un sat, omule, un simplu sat cu vreo nouă sute de suflete. Ce mai, revine cam o biserică la 10 familii”, spun mirenii cârcotași.

Alții, și mai neduși pe la biserici, îl fac cu ou și cu oțet pe părintele paroh, Nicolae Tănase, în capul căruia se sparg toate. „Păi, da, că lui îi convine. Îi ține pe oameni în obscurantism, ca să profite de ei. Da” o canalizare, o apă, un drum, niște spitale n-ar fi făcut. Parc-am fi în Evul Mediu…”, spun ei. „Aud că bisericile nici nu-s racordate la canalizare; ba, că unele nici n-ar avea autorizație de construcție”, adaugă alții.

Ce mai, să te ferească Dumnezeu de gura lumii!

Nici enoriașii nu știu de ce

Pe urmă, nici creștinii din parohie nu par să fie, cu toții, în cunoștință de cauză. Dacă-i întrebi care e rostul atâtor biserici la un loc, majoritatea spun că habar n-au; apoi se împart: unii susțin că „așa a vrut Dumnezeu, a văzut că suntem noi mai credincioși”; alții, că „e treaba părintelui, că el știe ce face, și pe noi nu ne interesează că doar nu ne cer bisericile de mâncare”; vreo câțiva recunosc că „sunt cam multe, da” acu” ce să mai faci – le-a făcut, nu le-a făcut, gata!”; ba, chiar că „e bine că-s mai multe, că ne apără de rele – n-avem cutremure, inundații, accidente”; vreo câțiva susțin că „e o prostie, mai bine făcea un drum ca lumea, o canalizare”; alți câțiva, că „ăia care spun că mai bine făcea un drum sunt proști și inculți; ce treabă să aibă părintele cu drumul, ce el e primar?!”; cei din deal susțin că „așa au vrut oamenii, care au auzit de părinte – au venit cu banii, ca să înalțe biserica lui Dumnezeu”; cei din vale, că „a avut fiecare om un dichis al lui, o durere, numai el știe ce l-a-ndemnat”; unul crede, mai șoptit, că „ar putea fi „spălare de bani”, altul, că „părintele are asociație, o fi vreo șmecherie la mijloc, poți să știi?”.

Singur, Nea Lucică declară deschis, după un timp de chibzuință: „Auzi, eu zic că omul ăsta, părintele, are vreun canon de dus, bre; altfel nu se explică, mă-nțelegi?”.   

Așa că, fiecare înțelege după cum îl taie capul. Adevărul e că sunt multe biserici pentru o comunitate, mai degrabă, mică decât potrivită. Ceea ce te provoacă să cauți o explicație, un răspuns, o certitudine.

De ce în Valea Plopului?

Un răspuns ar putea fi acela că paroh peste creștinii locului este părintele Nicolae Tănase, „un om deosebit”, după cum spun oamenii. „Nu ne-a făcut niciun rău cu bisericile. Ne-am trezit cu ele în sat. Vin străinii, vizitatorii. Nu întrebăm noi, satul, ce e cu ele…” povestesc ei.

„Eu îl știu de când a venit aici, la noi, prin ”76. A stat, la mine. Un băiat sărac, simplu, cu o bicicletă”, îmi spune, peste gard, o prahoveancă aprigă. „În ”77, cutremurul a dărâmat biserica, și părintele a refăcut-o din temelii, cum fusese, fără voia comuniștilor. Noaptea lucra cu oamenii, iar peste zi, îl ajutau copiii satului”, își amintește altcineva.

După ce a ridicat biserica, enoriașii au prins curaj și încredere. Iar părintele, spun ei, era limpede că „nu lăsa lucrurile doar în voia Domnului și a rugăciunii, ci se omoară el singur să le ducă la bun sfârșit”.

La începutul anilor 90, preotul, el însuși tată a șase copii, a declanșat „cruciada” împotriva avortului. Mai întâi, prin puterea cuvântului; apoi, cât se poate de pragmatic. Sigur că viitoarele mame înțelegeau limpede, din predicile sale, și păcatul săvârșit, dar și pericolul fizic și imediat căruia i se expun prin întreruperea de sarcină. Doar că „imposibilitățile” materiale erau, întotdeauna, de netrecut.

Așa că părintele Tănase a trecut, chiar el, de la vorbă la faptă și a înființat, în 1994, Asociația „Pro-Vita, pentru născuți și nenăscuți” – un ONG cu sediul în Valenii de Munte, Prahova.

De atunci, asociația îi are în grijă pe toți copiii „născuți în predica lui”, la fel ca și pe ceilalți, adunați de pe străzile și ulițele altor localități din țară, pe orfani și pe cei pe care părinții au simțit că nu-i mai pot ajuta. Se îngrijește și de mame fără posibilități materiale, precum și de cele alungate de la casele lor de teroare și violență.

Casa Verde

„Aici, la noi, sunt 52 de persoane. Și copii, și mămici, și viitoare mămici. Avem și câțiva bătrâni”, îmi spune una dintre cele cinci îngrijitoare care se ocupă de copiii „cazați” la „Casa Verde”, în Valea Plopului. Dar nu mă lasă să-i fotografiez; și nici pe ea. „E mai bine așa, fără poze. Credeți-mă!”.

Pe lângă cei de la „casă”, alte zeci de prichindei sunt „arondați” familiilor din sat. „Oamenii au și ei copiii lor, și nu puțini. Vă dați seama că nu le e ușor. Dar cu dragoste și răbdare, lucrurile se rezolvă”.

„Casa Verde”, denumită astfel după culoarea tencuielii, a fost ridicată de „Pro-Vita cu sprijinul unor sponsori din Italia. „Copiii noștri, cei mai mici, merg la grădinița de peste drum, iar cei mari, la școala din deal. Tot acolo vin și copiii de la Valea Screzii, din așa-numita Tabără”, mai spune tânăra îngrijitoare.

În „Tabără”

„În Valea Screzii nu era nimic. Un islaz comunal. Eu i-am concesionat părintelui zona aia, și ați văzut ce a făcut acolo: un sat întreg. Dă de mâncare la 500 de suflete”, îmi spune fostul viceprimar al comunei Posești, domnul Niță, pe care l-am găsit jucându-se cu nepoțelul în curtea școlii.

„Omul a vrut să facă; asta e! Acuma, se trezesc tot felul de nemernici care să-l acuze. Ba că n-are aia, ba că n-are ailaltă! Da” dacă făcea 28 de cârciumi, era mai bine?! Păi, de unde să facă el canalizare? De unde să aducă apă? Ce, asta era treaba lui? El cerșește, vorb-aia, ca să le dea de mâncare la copii și la bătrâni. Restul, să mai facă și alții p-aci, prin sat!”, se înfierbântă vicele.

Administrația, o problemă serioasă

Și, „chiar dacă nu e treaba lui, neapărat”, părintele „se implică”, la ocazii, inclusiv în administrație. „Magistrala de apă e gata, dar încă nu e dată în exploatare. Ca să ajute, părintele s-a implicat, și aici, cât s-a putut. Între Nucșoara și Valea Plopului, aproape de biserica veche, parohia a cedat primăriei un teren pentru construcția stației de pompare, în speranța că lucrurile vor fi gata cât mai curând”, îmi spune ginerele părintelui, Ionuț Mavrichi, doctor în sociologie și cercetator științific la Academie.

„Ați fost la Valea Screzii și ați văzut cât s-a construit. Toate clădirile au apă curentă. A electrificat zona. A construit cabinet medical și secție de stomatologie. Vin acolo medici și studenți, unii din țară, alții de afară – din Italia, din Franța. Mai mult, ce să facă? Cu ONG-ul nu poate atrage bani pentru lucrări administrative”, mai spune Mavrichi.

Vocea Părintelui

„Domnule, pentru mine și pentru satul Valea Plopului, Ceaușescu a murit definitiv. Nu mă mai sperie criticile unora care știu lucrurile după ureche – îmi spune părintele. Înțeleg că am produs o mare supărare, pentru faptul că n-am racordat bisericile la sistemul de canalizare. Dar tot ce am construit, fie în Tabăra de copii din Valea Screzii, fie la „Casa Verde” sau în centrul nou înființat, la „Florile”, are canalizare.

Am făcut foraje de mare adâncime și avem apă pentru 417 suflete de copii, în Valea Screzii. Am cedat 2500 metri pătrați de teren primarului, pentru a continua proiectul de introducere a apei în toată comuna. Căminul Cultural e în construcție. Am ridicat un dispensar la care are acces toată lumea, nu doar copiii asistați de Centrul Social „Pro-Vita, pentru născuți și nenăscuți” al Parohiei Valea Plopului. De asemenea, au acces la cabinetul dentar.

Construim un dispensar și în Valea Plopului. Unde e problema? Unde e nemulțumirea? Ce să mai facem? În cele din urmă o să și asfaltăm, dacă asta a mai rămas…”.

Din această postură, de „părinte-jucător”, parohul din Valea Plopului a devenit un personaj bine cunoscut în întreaga țară și pe continent. Gândul.info, prin campania „Salvează Crăciunul”, a adus, la rândul său, recunoașterea explicită a eforturilor depuse de preot în sprijinul copiilor defavorizați, al mamelor cu probleme, al bătrânilor.

Realizările sale par să constituie motive convingătoare pentru credincioși, care aleg să sponsorizeze construcția de cămine, case sociale și lăcașe de cult în parohia părintelui Nicolae. Poate fi aceasta o explicație plauzibilă a „inflației de biserici” de la Valea Plopului.

Bisericile parohiei, după devenirile lor

Iată câteva dintre poveștile acestor biserici, așa cum apar ele în documentele și monografiile locurilor, primite de la părintele Nicolae Tănase.

Biserica de lemn, „Adormirea Maicii Domnului”

„În cimitirul satului se află o bisericuță cu adevărat minunată, care te vrăjește odată ajuns în fața scărilor ce urcă spre pridvor.

În Condica parohiei, găsim următoarea însemnare, facută de Părintele Ioan Vasilescu prin anii 40, despre aceasta: Biserica Parohială Sfinții Voievozi din Cătunul Valea Plopului, comuna Posești, județul Prahova, de bârne și învelită cu șindrilă  se spune că a fost 200 (două sute) ani în comuna Bătrâni, jud. Prahova și a umblat ca biserică ambulantă prin comuna Râncezi, județul Prahova și este de 200 (două sute) de ani în cătunul Valea Plopului, fiind frecventată de 9 familii cât au fost la început toată parohia. S-a început în anul 1754, s-a sfințit în anul 1757 și s-a reparat în anul 1884.

Mai departe, găsim o însemnare a Părintelui Tănase, uimit de ceea ce un profesor localnic, stabilit la Timișoara – decedat între timp -, a descoperit: azi, 5 octombrie 1985, am aflat de la Tudor Constantin, fiu al satului, care lucrează la monografia acestuia, că bisericuța capelă din cimitir ar data de la 1370, dată stabilită de profesorul Nicolae Iorga în 1927 când, însoțit de o comisie, a declarat-o monument istoric. Cu acest prilej s-a ridicat (contra sumei de 100 lei) de la Tăbăcioiu Gheorghe, din Tăbăcioi, un document pe piele de vițel, ce se află azi la Paris.

Avem deci părerea unui istoric de mare calibru și o socotim ca fiind cea mai veridică, cu atât mai mult cu cât nu mai avem documentele pe baza cărora s-a făcut datarea”.

Biserica „Sf. Nicolae”

Chiar la baza cimitirului se află o biserică în construcție, destul de impunătoare, cu o arhitectură cât se poate de originală, ridicată pe locul unde a fost o altă biserică, cu o istorie încărcată de tragism.

S-a început construcția în anul 1911 și s-a sfințit în 30 noiembrie 1914. S-a dărâmat, în urma unei alunecări de teren.

Pe acel loc, Părintele Tănase a construit un atelier de tâmplărie în care se confecționau și obiecte interzise de regimul comunist (candele, rame pentru icoane, mobilier de biserici: catapetesme, străni, etc.), distrus și el în urma unui incendiu.   

Reconstrucția a fost posibilă datorită unui ctitor, care a suportat toate cheltuielile de până acum și se pare că va duce la bun sfârșit ctitoria sa. Numele lui este Nicolae Diaconu și este jurist în Statele Unite ale Americii. O vreme a avut biroul într-unul din turnurile gemene ale World Trade Center. În mod miraculos a reușit să supraviețuiască atentatului terorist, întâmplare care l-a făcut să-și schimbe viața, hotărând să se reîntoarcă în țara natală și să se călugărească într-una din mănăstirile din Moldova, probabil la Sihăstria. Pentru a mulțumi lui Dumnezeu și sfântului său protector, s-a hotărât să rezidească această biserică, care va avea hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Biserica va avea și o utilitate specială, anume în ea se vor oficia slujbele din Sâmbetele morților, având în vedere că este destul de spațioasă și că se află la baza cimitirului.

Planul este o reluare mai mică, dar cu aceleași desăvârșite proporții, a tipului Bisericii lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Argeșului.

Biserica Mare (parohială), „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”

„Construcția Sfintei Biserici actuale din parohia Sfinții Voievozi Valea Polpului, Plasa Vălenii de Munte, județul Prahova, s-a început în anul 1930. Inițiativa a fost luată de Părintele paroh Avraam Teodorescu. Însă n-a putut să-și pună în aplicare planul său, întrucât moare în ianuarie 1930. (…) După moartea Părintelui, Consiliul parohial a făcut formele cuvenite spre a pune în aplicare inițiativa acestuia.

Soții Spirea A. Vasile și Filofteia Sp. Vasile au donat în acest scop suprafața de 836 mp, iar Nicolae C. A. Roșca, o suprafață de 119 mp, teren pentru construcție.

În anul 1930 construcția bisericii a început cu ajutorul donațiilor sătenilor. A fost învelită cu tablă, tencuită în interior, cu bolțile făcute din scândură, pe care urma să se execute pictura.

În anul 1940, în urma cutremurului din 10 noiembrie, biserica a suferit avarii grave și construcția a fost oprită. Abia în anul 1944, în luna august, s-a început lucrarea de restaurare, care a durat până în anul 1947, în luna noiembrie fiind târnosită și dată cultului. La cutremurul cel mare din 4 martie 1977, s-a dărâmat din temelii, fără ca să mai poată fi refăcută.

Părintele Tănase, sosit în parohie nu cu mult timp în urmă, a început prin a face curățenie, sortând și folosind din materiale pentru lucrările de reconstrucție. În primăvara anului 1980 s-a înconjurat curtea bisericii cu un zid-gard făcut din piatra rezultată în urma dărâmării și s-a făcut o fântână chiar lângă locul bisericii, pentru nevoile parohiei și ale vecinilor, dar mai ales pentru lucrările de construcție pe care doreau să le înceapă.

Deși nu aveau nici un fel de permisiune din partea autorităților de stat, care nu voiau să audă de construcția unei biserici din  temelii, mai ales de această mărime, într-o perioadă în care puterea comunistă, folosindu-se de fel și fel de subterfugii mai mult sau mai puțin puerile, dărâma biserici și mănăstiri, părintele a hotărât, de comun acord cu oamenii să pornească lucrările, cu toate riscurile împotrivirii regimului.

Astfel, până la 1 noiembrie 1980 s-a terminat de turnat centura de sub ferestre, iar până în ajunul praznicului s-a ajuns cu zidăria deasupra ferestrelor, turnându-se și o parte din centură. Puțin câte puțin, deoarece se construia în ascuns, mai mult noaptea, fiind tot timpul atenți să nu fie surprinși, s-au ridicat toate zidurile, astfel încât la 18 aprilie s-a săvârșit slujba Învierii în biserica nou-construită, printre schele și pietriș.

Pe 24 mai au început ridicarea turlei centrale, iar în vară s-a început tencuirea în interior și în exterior, care a fost terminată în vara anului următor, când s-a început și pictura interioară. După ce s-au zidit și turlele de deasupra cafasului, precum și turnare fundației și a stâlpilor pridvorului, lucrările au fost sistate”.

Paraclisul „Sf. Spiridon”

„Deoarece era foarte dificil să facă slujbe pe perioada iernii în biserica cimitirului, iar în biserica mare imposibil, s-a construit o biserică pentru iarnă, chiar lângă „Sfinții Voievozi”. Pentru a putea servi scopului propus, este foarte joasă, cu plafonul din scâdură aflat la numai 2,30 metri, îngustă de 3,50 metri, și lungă de 20 de metri. Este realizată prin munca și cu cheltuiala sătenilor, precum și prin donații din exterior”.

Biserica de iarnă, „Sf. Ioan Botezătorul”

„Întrucât paraclisul Sfântului Spiridon a devenit neîncăpător, în anul 2000 s-a construit o altă biserică mult mai mare, gândită în așa fel încât să poată fi încălzită corespunzător. Biserica are aproximativ 7 metri lățime și 20 lungime.

Biserica și-a dovedit pe deplin utilitatea, numărul credincioșilor fiind același ca în perioadele mai călduroase, dacă nu cumva mai mare, dat fiind că iarna este mai puțină muncă de făcut pe lângă casă.

Aici se fac slujbele de după hramul bisericii mari și până dinaintea Duminicii Floriilor.

Cea care a ctitorit în mare parte această biserică este doamna Speranța Dumitrescu, care trăiește, actualmente, în America”.

Biserica Eroilor, „Sf. Gheorghe”

„Este ridicată în anul 1996 pe locul unde s-a aflat troița eroilor. Terenul a fost donat de Vasile Dumitru cu soția Smaranda și de Maria Tăbăcioiu. Construcția a durat câțiva ani și s-au folosit materiale rămase toamna de la construcțiile făcute de Asociația „Pro-Vita”.

Este așezată chiar în centrul satului și prin forma, poziția și albeața ei întreruptă numai de cei câțiva brazi de care e înconjurată, este o adevărată podoabă. De dimensiuni mici, 3 metri lățime și 12m lungime, are formă treflată, cu o turlă centrală, înconjurată, ca și la biserica mare, de stîlpi albi și este încinsă cu un brâu simplu.

Pentru că a fost destinată slujbelor pentru copii, a fost amenajată corespunzător. Atunci când a fost posibil ca un preot să fie liber pentru aceasta, s-a făcut Sfânta Liturghie de fiecare dată numai cu copiii.

De fiecare an, de Ispas, când se face pomenirea eroilor, acum generalizată la nivelul întregii țări, ca sărbătoare națională, se face aici Sfânta Liturghie, la care participă și școlarii, după care are loc parastasul pentru eroii satului, urmat de momente artistice realizate de copii îndrumați de profesorii și ei prezenți. Veteranii în viață povestesc tuturor din cele petrecute în timpul luptelor. Sărbătoarea se termină cu o agapă făcută chiar în centrul satului, la baza crucii mari, simbol al biruinței creștine”.

Biserica „Sf Apostoli Petru și Pavel”

„În curtea fostului preot Ilie Macovschi, a cărui casă a fost cumpărată de asociație, s-a construit o altă biserică și aceasta foarte frumoasă, pe cheltuiala doamnei Maria Liliana Vasilescu, în memoria victimelor regimului comunist în general și a tatălui ei în special, Generalul Petre Vasilescu, dispărut fără urmă în închisorile comuniste, întrucât afirmase cu stăruință că Basarabia este pământ românesc. 

Lucrările de construcție s-au realizat în aproximativ o lună, pentru a face posibilă sfințirea la sărbătoarea Buneivestiri din anul 2002. Are aproximativ 4 metri lățime și 12 metri lungime.

În această biserică se fac cu precădere slujbele de pomenire ale sfinților apostoli, dar nu numai”.

 Biserica „Sf. Haralambie”

„Este prima bisericuță care te întâmpină, după ce intri în sat. Este mică, de aroximativ 3 metri lățime și 6 metri lungime, în formă de navă simplă, cu altarul circular, cu o deschidere și mai mică. Este zidită în curtea unei case vechi, ce aparține asociației.

Ctitor al bisericuței este binecunoscuta doamnă Nicolescu Coman Maria, fostă campioană mondială la volei feminin, care intenționează să-și facă cavoul tot aici”.

Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”

„Biserica se află pe colț, vizavi de grădinița „veche”, și are mai multe elemente distincte, între care existența unei încăperi cu funcționalitate specifică: loc pentru catehumenii ce se botează. 

În curtea bisericii s-a început construcția a două săli de clasă pentru o nouă grădiniță.

Biserica „Sf. Calinic de la Cernica” și „Sf.  Martin de Tours”

„Pe ulița școlii, în curtea unei căsuțe vechi, propietate a parohiei, se află o bisericuță mică, de formă dreptunghiulară, făcută din lemn, cu acoperișul drept, din șindrilă, și  așezată pe o fundație înaltă, din pietre de râu.

Ctitori sunt o tânără familie, mixtă (franco-belgiană), ortodoxă, care a petrecut aici o primăvară, fiind foarte impresionați de viața oamenilor. Au hotărât să facă această biserică cu patroni de ambele naționalități pentru a întări astfel o legătură de suflet”. Astăzi, construiesc aici și o casă în stilul, cu materiale și cu unelte tradiționale, care să fie folosită atât de ei, în scurtele lor vizite, cât și de asociație”.

Biserica Școlii, „Sf. Parascheva”

„În curtea școlii se construiește un paraclis mare, circa 4 metri lățime și 10 m lungime, pentru nevoile spirituale ale copiilor. Biserica va fi deschisă toată ziua, pentru ca elevii să poată intra pentru o scurtă rugăciune; este totodată un loc potrivit pentru desfășurarea orelor de religie și a altor lecții cu caracter spiritual. Aici se fac liturghii cu prilejuri speciale: deschiderea și închiderea anului școlar, hram.

Școala se află tot pe un teren donat de parohie cu mult timp în urmă, locul fiind ales în deal, pentru a fi accesibil și copiilor din Valea Screzii”.

Ctitorii acestei biserici sânt Generalul (de Securitate, spun sătenii) Ion Eftimie, fiica acestuia, Ruxandra-Anca și nepoata Raluca, care au ridicat paraclisul în memoria soției generalului, Ana-Maria.

Părintele a mai construit, recent, în curtea școlii un corp de clădire nou, cu destinația de bibliotecă.

Biserica „Sf. Nectarie”

Biserica se află pe o uliță îngustă, după pod, în dreapta. Practic, e paraclisul unei case sociale în care o familie tânără, din sat, îngrijește șase copii, unul dintre ei cu dizabilități. „Cel mai mare, pe care l-am crescut de la cinci zile, împlinește, în iulie, 18 ani; celălalt, de 16 ani, e la teologie, la liceu. Mai avem două fete, și doi băieți. Cel mai mic are nouă ani”, îmi spune Corina sau, cum îi spun copiii, „Mama Cuna”. Părinții sociali mai au și ei, acasă, doi copii, dar nu fac diferența. „Facem pentru ei tot ce putem, chiar dacă nu ne e foarte ușor. Și, dacă n-ar fi părintele, care să ne sprijine, ne-ar fi chiar imposibil”.  

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și a celor 14.000 de Prunci uciși de Irod”

„Din șoseaua către Valea Screzii, se vede o bisericuță așezată pe deal, proiectată pe pădurile din preajmă. Deși mică (3,5 metri pe 6 metri), se vede foarte bine, datorită pereților ei de un alb strălucitor, a acoperișului de tablă, vopsit în roșu cărămiziu, și a crucilor vopsite cu bronz auriu.

Biserica este ctitorită de familia Liviu și Florentina Constantin, pentru pomenirea fiului lor Mircea-Dan, decedat în urma căzăturii de pe un bloc, întâmplată în condiții neelucidate.

Aici se pomenesc toți cei care au murit de năpraznă, fără a putea să se pregătească pentru marea trecere. De asemenea, biserica este făcută și pentru pomenirea copiilor morți fără a fi fost botezați, incluzându-i deci și pe pruncii avortați, despre care Biserica nu se poate pronunța în ce parte sunt ei sălășuiți.

Pentru conștientizarea oamenilor despre grozăvia uciderii de prunci, Părintele intenționează  să înfigă în pământ, de jur-împrejurul bisericii, lespezi de mormânt, sau chiar sicriașe, pentru a crea astfel o imagine plastică a soartei acestor copii lipsiți de lumina botezului și a vieții”.

Tot această familie de ctitori, de altfel cu posibilități financiare modeste, face masa de hram, pe 29 august, de câțiva ani, de când a fost ridicată biserica.

Panorama este minunată, privită de sus de lângă paraclis: de jur împrejur se văd văile pe care sânt așezate satele Valea Screzii, Bătrâni și Starchiojd, precum și toată tabăra, așezată la baza dealului.

Pe viitor se dorește întemeierea aici a unei mici mănăstiri, date fiind pitorescul locului și nevoia asociației de personal de factură duhovnicească, animat de dragostea de semeni”.

Biserica Taberei

„Începută în vara anului 1997, tabăra a devenit în decursul timpului un adevărat sătuc Pro-Vita, care se extinde pe zi ce trece. Aceasta a fost realizată pentru ca asistații asociației, copiii sătenilor, precum și mulți alți copii cu situații sociale dificile, veniți din alte părți, să beneficieze de o vacanță minunată, pregătită de asociație și de animatori voluntari, atât din țară, cât și din străinătate.

Întrucât caracterul acestei vacanțe este unul creștin, era necesar un spațiu liturgic, așa că s-a construit încă de la început, în doar două săptămâni, o biserică din lemn, care ulterior a fost zidită. Are formă de cruce dreaptă și este compartimentată cu două paraclise, în fiecare braț al crucii și un altar central. Biserica are deci 3 altare și trei hramuri, toate prăznuite în timpul vacanței de vară: Sf. Teodora de la Sihla (stânga), Sf. Ioan Iacov Hozevitul (dreapta) și Sf. Martiri Brâncoveni (Constantin cu fiii săi și sfetnicul Ianache), pentru altarul central. În această biserică, în special în Paraclisul Sfântului Ioan Iacov, amenajat corespunzător, chiar și pentru iarnă, se fac sfinte Liturghii nu numai în timpul taberei de vară, ci și în restul anului, în majoritatea Duminicilor și sărbătorilor. Oficiază Părintele Cristian Manu, având la strană copiii asociației”.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK MARIAN SULTĂNOIU

  

 

ALERTĂ! Un nou virus extrem de contagios face ravagii în China. Ce este norovirusul şi...
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
FOTO. Loredana Groza, apariție interzisă cardiacilor! Rochia scurtă și mulată a lăsat totul la vedere
Cum a murit, de fapt, sponsorul Simonei Halep! Detalii cutremurătoare despre ultimele clipe de viață:...
ULTIMA ORĂ! S-a aflat prospectul vaccinului anti-COVID-19. Ce reacții adverse produce. Doamne..
OPINIE | Nu sînt doar ”pioneri” şi ”utecişti”: cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt,...
S​tandard&Poor’s păstrează ratingul României, dar perspectiva nu este pozitivă. Cîțu: „Victorie! Am reușit imposibilul!”
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
Socrii au venit în vizită, neanunţaţi. Când s-au uitat sub pat, au simţit cum li...
Cele mai perverse PRACTICI amoroase. Jumătate dintre FEMEI fac asta în pat
Veste GENIALĂ! Medicamente gratuite și compensate! Cine va beneficia de ele
Adevarul despre noii patroni ai lui Dinamo. Fotbalistii cer sprijinul Guvernului Orban. Ce se întâmplă...
AVEM prospectul vaccinului anti-COVID! Este ŞOCANT: Ce scrie în el
9 simptome ale cancerului pe care bărbaţii nu trebuie să le ignore
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde de euro al lui Dinu Patriciu după ce...
Şerban Huidu, pe lista vedetelor afectate de coronavirus. Cum se simte acesta
Inchide