• Publicat:
  • Actualizat:
Reportaj

Șeful hingherilor din Capitală: „Bucureștiul este open space. Aici, totdeauna, vor veni câini”. Metropola cu 50.000 de câini și patru prinzători. REPORTAJ MULTIMEDIA

Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân a fost adoptată pe articole, după ce a stat pe ordinea de zi a Parlamentului fără să intre în dezbatere din 2007 până în prezent. O decizie finală va fi votată săptămâna viitoare.

Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân a fost adoptatăpe articole, după ce a stat pe ordinea de zi a Parlamentului fărăsă intre în dezbatere din 2007 până în prezent. O decizie finală vafi votată săptămâna viitoare.

Legea lasă mână liberă administrațiilor locale să ia câiniimaidanezi din stradă, iar dacă aceștia nu sunt adoptați să-ieutanasieze. Cât de repede vor dispărea câinii de pe străzi, încondițiile în care există cadrul legal ca aceștia să poată fiîndepărtați? Directorul Administrației pentru Supravegherea șiProtecția Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei București, RobertoLorentz spune că lucrurile sunt mai complicate.

În prezent, Bucureștiul dispune de trei mașini și patruhingheri, în condițiile în care în Capitală trăiesc aproximativ50.000 de câini, grupați în 7.000 de haite.

Cât privește adăpostul Primăriei, acesta poate caza maximum 500de câini, ceea ce înseamă că, în cazul în care se ia deciziaeutanasirii, îndepărtarea tuturor câinilor va dura în jur de optani, în condițiile în care niciun câine nu s-ar mai naște sau arintra în București.

Ori, potrivit lui Roberto Lorentz, fluxul de câini care se nascsau migrează în Capitală îl depășește pe cel al câinilor prinși șisterilizați până în prezent.

„Bucureștiul nu areziduri, nu are șanțuri cu crocodili”

Directorul ASPA spune, într-un interviu pentrugândul, că instituția pecare o conduce nu mai numără câinii pe capete, ci pe haite.

Sunt peste 40.000 de câini în București, 50.000 așzice, poate și mai mulți. Estimăm că sunt în jur de 7.000 dehaite, de fapt. Sunt tot felul de iubitori de câini careaduc câini. Sunt oameni de la țară foarte mulți. O altă mareproblemă este și în zona industrială, de lângă centură, unde suntfoarte mulți câini, iar noi nu avem jurisdicție, nu ajungem acolo.Câinii, practic, pot să vină și să plece. Bucureștiul nueste înconjurat de ziduri, nu avem șanțuri cu crocodili, câiniiintră și ies liber”, spune Roberto Lorentz.

Un alt loc în care câinii sunt de neabordat de către cei patruprinzători sunt angrourile.

„Veți vedea că în toate angrourile sunt foarte mulți câini.Foarte, foarte mulți și în special pui. Și nu poți să intri acolopentru că e spațiu privat. Ei ar fi fericiți dacă noi le-am luacâinii, dar aici intervine partea a doua. Ei vor să-i luăm de tot.Noi nu avem unde să-i punem. Noi avem capacitate de cazare undevaîn jur de 0,1% sau 0,2% față de numărul de câini dinBucurești”…

Mii de bucureștenimușcați de câini ajung anual la CentruAntirabic

Institutul „Matei Balș” a pus la dispoziția gândul statistici cupersoanele care s-au prezentat cu plăgi de mușcături la CentrulAntirabic din 1984 și până în prezent.

În 1986, când începea febra demolărilor înCapitală, lăsând, implicit, numeroși câini de curte pe străzi,numărul de persoane mușcate creștea de la aproximativ 3.000la 10.000.

Punctul critic a fost atins în anul 2000, cândpeste 20.000 de persoane s-au prezentat la CentrulAntirabic. A urmat campania de eutanasiere a primarului deatunci, Traian Băsescu, moment în care numărul de mușcături ascăzut. În prezent, însă, numărul persoanelor care se prezintă lavaccin este din nou în creștere.

Anul trecut, 13.220 de persoane au venit la CentrulAntirabic. 8.348 dintre ele au fost mușcate de câini fărăstăpân. În primele patru luni ale lui2011, s-au prezentat la Centru 4.034 de persoane,dintre care 2.861 fuseseră mușcate de maidanezi. Cea mainefastă zi a lunii aprile a fost cea de 18, când la Centru au ajuns54 de persoane.

„Plăgile de care ne ocupăm noi zi de zi pot fi plăgi dinmușcătură sau din zgârietură, de la multiple animale, însăpredomină de la mare distanță mușcăturile produse de câini.Gravitatea acestor mușcături variază foarte mult, de la plăgisimple, simple zgârieturi, leziuni minime, până la mușcături foartegrave, care necesită de foarte multe ori intevenții chirurgicale,chiar internarea pacientului”, a declarat pentrugânduldoctorul George Tocan, de la Centrul Antirabic.

„Trebuie știut că mușcăturile acestea profunde, în afaraexpunerii la virusul rabic, pot să expună pacientul și la alteafecțiuni bacteriene. De aceea este nevoie de multe ori să serecurgă la antibiotice”, a mai spus doctorul, adăugând că, deșiriscul de turbare este foarte mic în București, acesta nu trebuieneglijat.

„Riscul de rabie în București este extrem de scăzut, nu s-auînregistrat cazuri în ultimii ani, dar nu putem spune că esteabsent. Un risc, chiar dacă este de 0,001%, trebuie luat înconsiderare și trebuie făcută profilaxie, pentru că această boală,dacă se produce, este întotdeauna letală”.

Lupta cu iubitorii deanimale

Roberto Lorentz este și el conștient de situația de la CentrulAntirabic, însă spune că eforturile celor patru hingheri dinsubordine sunt deseori zădărnicite de iubitorii de animale.

„Din punct de vedere al situației din teren lucrurile suntcomplicate. Practic, iubitorii de animale vor toți câinii înstradă. Nu contează că strada înseamnă curtea școlii, intrarea dela camera de gardă de la vreun spital sau grădiniță sau facultate”,spune directorul ASPA.

Acesta pomenește că în toate sondajele efectuate până acum,problema câinilor fără stăpân s-a numărat întotdeauna printreprimele trei. Totuși, presiunea ONG-urilor face ca voceamajorității să nu fie auzită.

„Sunt trei priorități fundamentale ale bucureștenilor care aparazi. Pe locul întâi este mizeria, pe locul doi câinii, pe locultrei ordinea publică. Toate trei sunt legate de câini. Câinii au unrol esențial în această ecuație. De ce? Dacă mergeți la oricemagazin, veți descoperi că prețul hranei pentru animale a crescutcu 40%, iar puterea de cumpărarea a oamenilor n-a crescut similar.Așa că oamenii cumpără gheare, gâturi, coaste, coșul pieptului…Stă cineva să gătească? Nu! Se ia punga de la magazin, se rupe șise aruncă pe stradă”, povestește Roberto Lorentz.

„Veți vedea sute de câini – noi am ridicat zeci de astfel decâini – fără păr. Veți vedea în fiecare spațiu verde câte ocoșmelie din aceasta improvizată, o cutie de carton, un ciolofan,lemne, bețe, sârme, fiare. Și oameni care aruncă mâncare direct dela bucătărie. Nu se mai duce nimeni să le ducă mâncare și să șistrângă după aceea și este o mizerie de nedescris”, spunedirectorul ASPA.

„Bun, iubitorii de animale vor toți câinii în stradă. Dar nu facnimic pentru ca acești câini să fie și acceptați. Adică ei vor să-ibage pe gât oamenilor ca să se învețe cu acești câini toată viațalor”.

Problema cuONG-urile

Directorul ASPA spune că instituția pe care o conduce nu s-aînțeles niciodată cu ONG-urile care militează pentru bunăstareaanimalelor fără stăpân. Mai mult, Lorentz spune căinteresul ONG-urilor este să fie cât mai multe animale pestradă.

„Gândiți-vă că 50.000 de câini în stradă înseamnă ceea ceamericanii numesc «big business». Gândiți-vă câte magazine suntcare vând hrană, câte medicamente de deparazitat se vând pe lună,gândiți-vă că sunt în jur de 20 de adăposturi private în și înafara Bucureștiului în care sunt cazați circa 10.000 de câini, iarastea private nu sunt pe gratis”, spune directorul ASPA, adăugândcă scandalurile din presă legate de câinii maidanezi nu fac decâtbine ONG-urilor.

„Isteria creată și menținută gen: «primăria, dușmanii poporului»are scopul de a alimenta cu câini aceste adăposturi. Omul, speriatcă, vezi Doamne, vine Primăria și-i ridică cățelușul, îl ia și îlduce benevol acolo, unde plătește și o taxă. Și aceasta este opoveste fără sfârșit”, spune Lorentz.

„În urmă cu 10 ani, când a început abordarea frontală a acesteiprobleme, toată lumea a sărit în picioare, iubitorii de animale depeste tot au venit, au donat sume de bani foarte mari, vorbim demilioane de euro, cu scopul, evident, de a se rezolva problema și ase ajunge și în București la fel cum este în toate capitaleleeuropene. Ce s-a întâmplat la noi? Numărul de câini este din ce înce mai mare. Sau este cel puțin la fel de mare. Nu dă semne că arscădea deloc”.

Ce se va întâmpla în viitor depinde de autoritățile locale, încazul în care legea gestionării animalelor fără stăpân va fitrecută. Bucureștiul rămâne însă un spațiu deschis pentru câini,așa cum spune și directorul ASPA.

„Gândiți-vă că în România sunt un milion decâini. Că în afară de Ilfov, careîși dorește cu sinceritate să se implice în rezolvareaproblemei câinilor comunitari sunt alte județe precumCălărași, Giurgiu, Ialomița, Prahova și așa mai departecare au buget zero pentru câini. Păi dacă ei au bugetzero, nici nu castrează măcar, e complicat… Când vom terminavreodată? Bucureștiul este «open space». Aici întotdeaunavor veni câini”.

Inchide