„Te iubesc, tată! Nemuritor pentru mine”. Ultimul drum al lui Ion Caramitru, în ropote de aplauze și salve de pușcă (FOTOREPORTAJ)

„Te iubesc, tată! Nemuritor pentru mine”. Ultimul drum al lui Ion Caramitru, în ropote de aplauze și salve de pușcă (FOTOREPORTAJ)
Ultimul drum al lui Ion Caramitru. Sursă foto: Alexandra Pandrea/GÂNDUL
Publicat: 10/09/2021, 17:09
Actualizat: 10/09/2021, 18:23

Zeci de admiratori ai marelui actor Ion Caramitru, care a murit pe 5 septembrie, au venit la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, apoi la Cimitirul Bellu, pentru a-l aplauda pentru ultima dată. Corpul neînsuflețit al lui Pino (Ion Caramitru, n.r.), așa cum îi spuneau apropiații, a fost depus la Biserica Visarion, acolo unde a avut loc slujba. Cortegiul funerar a ajuns apoi în fața Teatrului Național, condus în ultimii 16 ani de Caramitru.

Peste o sută de persoane au stat pe treptele teatrului și au aplaudat minute în șir, în timp ce au aruncat cu flori pe mașina funerară. Printre ei au fost și colegi de breaslă, inclusiv actori din generația tânără a TNB.

În foaierul Teatrului Național „I.L.Caragiale” a fost amenajat un spațiu în care s-au putut depune coroane și flori. Printre trandafirii albi au fost așezate imagini din piesele de teatru ale lui Ion Caramitru, iar pe laterale două costume pe care actorul le-a purtat pe scena Teatrului Național.

Oamenii au putut veni și semna în Cartea de condoleanțe din foaierul Teatrului Naționale. Paginile au fost umplute de rânduri emoționante, inclusiv din partea familiei.

Te iubesc, tată!”, „Mulțumesc pentru tot, tată! Te iubesc! Nemuritor pentru mine Loli al meu”, sunt mesajele din Cartea de condoleanțe.

Știu că nu vă plăcea să vă spun maestru, dar pentru mine așa ați fost. Mulțumesc pentru emoțiile oferite și pentru modul propriu de a vedea lucrurile. Îmi pare rău dacă în necunoștință de cauză v-am judecat. Știu că lucrurile astea nu v-au atins. Nu am apucat să vă spun dar m-ați emoționat teribil atunci, la Gala Uap, când v-ați uitat printre scaune, plângeam. Drum bun spre lumină!, a mai scris un apropiat al actorului.

Foto: Cartea de condoleanțe din foaierul TNB

Sicriul, acoperit cu drapelul

În jurul orei 13:00, militarii din Garda de Onoare au dus coroanele de flori, toate din trandafiri albi și roșii. Sicriul a fost purtat de alți șase militari și acoperit cu drapelul.

Un alt militar din Garda de Onoare ține crucea, iar o femeie militar ține portretul lui Caramitru, o fotografie alb-negru. Alții au purtat distincțiile pe care actorul le-a obținut de-a lungul vieții, printre care Crucea Casei Regale a României și Ordinul Național „Steaua României”.

La Cimitirul Bellu au fost prezente și personalități din lumea filmului și a muzicii, precum Victor Rebengiuc și soția sa, Mariana Mihuț, Magda Catone Grigore Leșe, George Ivașcu, Gelu Nițu, dar și oameni politici, printre care și vicepremierul Kelemen Hunor, fostul președinte Emil Constantinescu, dar și omul de afaceri George Copos.

În primul rând din fața capelei a stat familia regretatului actor, cei trei fii și soția lui, Micaela Caracaș, dar și alți membri ai familiei.

Cortina a căzut

Oamenii au început să se împrăştie printre morminte, pentru a prinde momentul în care actorul este depus în mormânt. Unul dintre angajații cimitirului i-a rugat pe jurnaliști și pe cameramani să nu filmeze momentul depunerii, pentru a respecta dorința familiei.

Din păcate, au mai îngropat un mare actor. Puțini mai sunt din generația lui. Cortina a căzut și peste el. Rând pe rând ne părăsesc valorile”, spune unul dintre bătrânii veniți să aprindă o lumânare.

Foto: O parte din familia lui Ion Caramitru, pe Aleea Actorilor

Peste 100 de persoane au aplaudat în momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui actor a fost pus în groapă, în timp ce garda de onoare a interpretat marșul funebru, iar la sfârșit s-au auzit salvele de pușcă.

Foto all: Alexandra Pandrea/fotoreporter Gândul


Citește și: „Ne-a spus că vrea să fie înmormântat cu această insignă”. Mărturii emoționante despre Ion Caramitru

Citește și VIDEO| Un ultim omagiu la Teatrul Național, la despărțirea de Ion Caramitru: „Vocea lui mi s-a întipărit adânc în memorie”

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa...
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (I)
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Test de cultură generală. Care e cea mai rapidă limbă?