• Publicat:
  • Actualizat:
România Are Viitor

ROMÂNIA ARE VIITOR. Moștenirea profesorului Pesamosca: Niculina Bratu, chirurgul de la Spitalul „Marie Curie” care a salvat viețile a 15.000 de copii

Medicul chirurg Niculina Bratu nu s-a căsătorit niciodată. Nu a avut fii sau fiice. A salvat însă 15.000 de copii și, ori de câte ori se uită la scrisul stângaci de mulțumire al vreunuia dintre ei, simte că nu-i mai trebuie nimic altceva de la viață.

Medicul chirurg Niculina Bratu nu s-a căsătorit niciodată. Nu a avut fii sau fiice. A salvat însă 15.000 de copii și, ori de câte ori se uită la scrisul stângaci de mulțumire al vreunuia dintre ei, simte că nu-i mai trebuie nimic altceva de la viață.

Șefă a uneia dintre secțiile de chirurgie pediatrică de la Spitalul pentru Copii „Marie Curie” , Niculina Bratu ne invită în biroul ei micuț, cu o bibliotecă din care îți sare imediat în ochi o poză cu ea pupând cu mare drag și zâmbet un bebeluș, despre care ai putea crede că e nepotul ei.

Ne invită să stăm pe o canapea de două locuri pe care o împărțim cu un urs mare de pluș și ne pregătim să ascultăm povestea celor 39 de ani în care lucrat cu profesorul Pesamosca. În ultimii 30, Niculina a operat în jur 15.000 de copii, adică 500 pe an.

Foto: Silviu Matei

„Să le explici părinților exact ce se întâmplă cu copilul lor”

Ne arată în agenda de pe birou un desen al sistemului digestiv, pe care l-a făcut în acea zi cu pixul și vorbește despre una dintre lecțiile pe care le-a învățat de la profesor. „Să fii întotdeauna apropiat de pacienți, de părinți, să le explici exact ce se întâmplă cu copilul lor, chiar dacă sunt cei mai simpli oameni. Uitați acest desen, a venit un tătic și i-am arătat ce are copilul lui: vărsa și i-am spus părintelui: ‘Uite, tăticule, ăsta e esofagul, ăsta e stomacul și de aici începe intestinul subțire. Și aici, între stomac și intestinul subțire, e un obstacol, e o gâtuitură. Eu o să o operez.’ Trebuie să îi explici și să îi explici în termenii lui. Asta rezolvă multe dintre conflictele care apar între pacient și chirurg”, spune Niculina Bratu.

Un alt pacient, examinat în aceeași zi, îi dă ocazia să își amintească de o altă lecție a profesorului Pesamosca.

„Cât îi dai copilului atât primești”

„Chiar acum am consultat un copil care are o întârziere psihomotorie. În urmă cu un an, când părinții au venit cu el prima dată și m-au întrebat ce să facă, le-am spus: „Profesorul meu avea o vorbă: „Cât îi dai, atât primești”. Se referea la faptul că, dacă te ocupi mult de copii, dacă faci multă fizioterapie cu el vei avea și rezultate bune. Chiar am fost fericită când am văzut că, după un an, copilul a venit de mână cu mama. Pe picioarele lui, deși înainte nu mergea. Părinții se ocupaseră foarte bine de el. Sunt și părinți care așteaptă ca medicii să facă totul. Nu este suficient, în special la copiii cu handicap”, povestește Niculina Bratu.

„Să știi bine carte”

L-a cunoscut pe profesorul Pesamosca în 1972, pe vremea când era rezidentă la spitalul „Grigore Alexandrescu”. A învățat bine anatomie, a început să facă operații mici cu alți chirurgi și abia apoi s-a oferit să-i fie ajutor profesorului. „Nu oricine avea curaj să se apropie, trebuia să știi bine carte, că te duceai să ajuți și deodată te întreba ceva. Dacă nu știai, se supăra, nu-ți dădea el răspunsul, te trimitea acasă să citești și trebuia să-i dai răspunsul corect a doua zi”. În timp, ea a devenit nelipsită de la operațiile lui Pesamosca.

„Să fii acolo!”

„Cred că nu m-a ales dumnealui drept colaboratoare. Eu m-am străduit și am făcut toate eforturile să-i fiu pe plac. Să fiu la orice oră acolo. Nu plecam acasă. Dacă venea un accident, domnul profesor intra în sală și eu atât așteptam. Intram și eu în sală”, își amintește șefa secției de Chirurgie Pediatrică II de la „Marie Curie”.

A făcut, alături de Alexandru Pesamosca, mii de operații. „Am învățat, vrând-nevrând. Dacă am ajutat la 300 de esofagoplastii, vă dați seama că știu cum să fac esofagoplastia. Îmi aminteam operațiile profesorului și complicațiile pe care le-am trăit. În ultimul 10 ani, am devenit șefă de secție. Profesorul a operat mai puțin și multe dintre cazurile lui le-am preluat noi”, povestește Niculina Bratu.

„Să-ți supraveghezi pacientul”

Alexandru Pesamosca a rămas însă în spital, și-a ajutat întotdeauna colegii mai tineri și și-a supravegheat pacienții.

„A rămas în spital nu pentru că nu ar fi avut casă. Astea sunt prostii, Avea un apartament cu trei camere în București, avea o casă bătrânească la Constanța. Însă la operațiile atât de grele pe care le făcea, stătea în spital să-și urmărească pacienții. Cine să-i supravegheze? Există o echipă de gardă, dar nimeni nu e mai bun decât cel care i-a operat și știe fiecare gest pe care l-a făcut. Dacă ești acolo poți să rezolvi imediat”, povestește Niculina Bratu ce altă lecție a învățat de la profesorul Pesamosca, la care veneau toți medicii atunci când aveau un caz grav.

„Te duceai și îi spuneai: ‘A venit o ruptură de splină’. El te trimitea și îți spunea să-i aduci poza. O vedea și spunea: ‘Mai stai. Operează-l peste o oră!’ Apoi te duceai, îl operai și îi spuneai ce ai găsit”.

„Nu merită să fii fericit? Eu zic că merită să fii fericit”

Șefa de secție de la Chirurgie Pediatrică II nu are copii și nu este căsătorită. „Știți că la Medicină faci cinci ani de rezidențiat, șase de facultate. La 33 devii specialist, specialist nu înseamnă că știi chirurgie. Și de la 33 până la 40 nu mai e mult. Și dacă nu te-ai măritat până la 40, ce rost mai are?”, povestește Niculina Bratu, care spune însă că nu regretă nimic.

Se îndreaptă spre biblioteca din stânga biroului și, când ne uităm mai atent, vedem, de fapt, că e plină de poze de copii și tineri, unii dintre ei în vârstă de 20 de ani. Niciunul nu este rudă cu ea, așa cum nu este nici bebelușul despre care îți venea să crezi că e nepotul ei.

„Am avut șansa să fiu unul dintre multele dumneavoastră succese profesionale. Acum, după 20 de ani, eu și părinții mei vrem să vă mulțumim, așa cum, în gând, o facem mereu”, scrie pe poza unui tânăr pe care doctorița Bratu l-a operat în prima zi de viață și pe care l-a botezat „Trică fără frică”.

Ne arată apoi o poză scoasă la imprimantă pe hârtie obișnuită, cu o fetiță și un băiețel de 7-8 ani. Pe spatele hârtiei scrie: „Vă iubim și ne gândim mereu la dumneavoastră”.

„E scrisul lor, al copiilor? Pentru mine înseamnă foarte mult acest lucru. Fetița vine la mine să mă vadă, doar atât. Am operat-o de o tumoră hepatică, de o tumoră care s-a dovedit benignă, din fericire. Numai când o văd cum scrie cu mânuța ei, sunt fericită. Nu merită să fii fericit? Eu zic că merită să fii fericit”, e emoționată Niculina Bratu și ne arată poza unei alte fetițe zâmbitoare, pe care a operat-o de cancer în primele luni de viață, care a făcut citostatice și care acum are patru ani și e vindecată.

Trece la o altă poză pe care scrie: „Îi mulțumim doamnei doctor Bratu, un profesionist atât de bun, încât nu a uitat să fie în primul rând om. Dumnezeu să răsplătească și omul, și profesionistul”.

„Asta am învățat eu de la domnul profesor Pesamosca. Omul, dacă e mulțumit, îți scrie. Dacă nu, nu scrie”, spune Niculina Bratu.

Inchide