EXCLUSIV | Tată, mamă și fiu, morți în aceeași zi de COVID. Niciunul nu era vaccinat, dar doar femeia avea comorbidități

EXCLUSIV | Tată, mamă și fiu, morți în aceeași zi de COVID. Niciunul nu era vaccinat, dar doar femeia avea comorbidități
Publicat: 15/10/2021, 17:39
Actualizat: 15/10/2021, 17:54

O întreagă familie din Giurgiu, infectată cu COVID-19, a murit în aceeași zi. Singura cunoscută cu comorbitități era mama, în vârstă de 65 de ani, care la internare a prezentat obezitate de gradul trei, spun surse medicale pentru Gândul.

Surse medicale au declarat pentru Gândul că, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu s-a înregistrat, în cursul zilei de miercuri, 14 octombrie, decesul unei familii (tată, mamă și fiu) cu vârste de 69 și 65 de ani, respectiv 35 de ani.

Niciunul dintre cei trei nu era vaccinat

Singura cunoscută cu comorbitități era mama, în vârstă de 65 de ani, care la internare a prezentat obezitate grad III, diabet insulino-dependent, afecțiune greu de ținut sub control. Din păcate, pentru niciunul nu s-a mai putut face nimic, infecția cu SARS-COV-2, fiind mult prea agresivă pentru ei. Niciunul dintre cei trei nu era vaccinat, mai spun sursele medicale.

Joi, 15 octombrie, municipiul Giurgiu a trecut de 10 cazuri la mia de locuitori. Pe de altă parte, la nivel de județ incidența este de peste 7 cazuri la mia de locuitori.

Menționăm că la data de 13.10.2021, în plus faţă de decesele raportate atunci, au fost înregistrate 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 63, 74, respectiv 75 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesele s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 188”, se arată în raportarea Prefecturii Giurgiu.

În ultimele 24 de ore au fost 15.828 de cazuri noi de COVID-19. Alte 365 de decese au fost raportate de autorități. Crește numărul pacienților cu COVID-19 internați la ATI și ajunge la 1.729, un nou record de la începutul pandemiei.

Până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.430.475 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Citește și:

INTERVIU | Singurul specialist în medicină de dezastru, despre criza din valul 4: „Trebuie luate măsuri drastice, de un om care nu este compromis. Medicina de dezastru este de dictatură, nu de democrație”

Medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală: Din 17 august, reanimarea e plină de bolnavi cu COVID-19 în stare critică. Ne pregătim de triplarea capacității

Medicină de dezastru la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași: Bolnavii nu au voie să iasă din ambulanțe, își fac nevoile în saci de plastic

Scene dramatice la UPU. Dr. Carmen Cimpoeșu: „O fărâmă din imaginea COVID”

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE...
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Marina Voica, povestea unei vieți ca un Tango la ceas de seară | EXCLUSIV la...