Prima pagină » Sănătate » Alimentul care trebuie mâncat în fiecare zi de iarnă, potrivit dr. Mihaela BILIC. Costă 1 leu în supermarket

Alimentul care trebuie mâncat în fiecare zi de iarnă, potrivit dr. Mihaela BILIC. Costă 1 leu în supermarket

Alimentul care trebuie mâncat în fiecare zi de iarnă, potrivit dr. Mihaela BILIC. Costă 1 leu în supermarket

Iarna, când temperaturile negative ne dau bătăi de cap, este bine să știm ce alimente putem consuma pentru a întări sistemul imunitar. Medicul Mihaela Bilic arată ce trebuie să consumăm zilnic pe perioada sezonului rece pentru a nu avea probleme de sănătate.

Din păcate, puțini români dau importanță alegerii corecte a alimentelor pe timp de iarnă.

Mihaela Bilic: „Ou fiert moale – alimentul ideal”

Mihaela Bilic, un medic nutriționist foarte apreciat, vine constant cu sfaturi utile pentru o viață sănătoasă. Acum, ea a abordat un subiect foarte important.

Într-o postare pe Facebook, Mihaela Bilic dezvăluie alimentul care trebuie mâncat în fiecare zi de iarnă.

„Ou fiert moale – alimentul ideal pentru o zi de iarnă fără soare.

7 din 10 adulți suferă de carența de vitamina D, mai ales în sezonul toamnă/iarnă. Ne lipsește soarele, dar ne lipsește și grăsimea din alimentație! Pentru că nimic din ce e dietetic nu conține vit. D.

Vitamina D este un nutrient esențial dependent de colesterol și există în 2 forme:

  • vitamina D2 – provine din surse vegetale (avocado, ciuperci) și suplimente (ulei de ficat de cod)
  • vitamina D3 – se sintetizează în piele sau provine din alimente de origine animală (pește gras, ficat, gălbenuș de ou, unt, lapte și brânză).

De știut că vitamina D are nevoie de magneziu pentru a acționa eficient în organism, deci se recomandă asocierea cu produse bogate în magneziu precum oleaginoase, leguminoase, banane, cacao, cereale integrale, spanac.

Dacă ar fi să facem un top 3 alimente bogate în vit. D, câștigătorii sunt oul, untul și peștele gras (somon, ton, sardine, păstrăv, macrou, hering). Indiferent că este în conservă, proaspăt sau congelat, gătit la cuptor sau la grătar, afumat sau marinat, peștele trebuie consumat de minim 2 ori/ săptămână.

Ciorbă de pește, salată orientală cu pește afumat, pește cu legume la cuptor sau la abur, chifteluțe de pește sau icre cu pâine prăjită și unt sunt câteva feluri de mâncare obligatorii în meniul de iarnă.

Să consumăm produse lactate în fiecare zi”

Că tot vorbeam de unt, ar trebui să consumăm produse lactate în fiecare zi! Grăsimea din lapte conține în mod natural vitamina D, iar produsele lactate sunt cea mai bună și eficientă sursă de minerale necesare organismului.

Puneți în salate ouă și avocado în orice combinații, ca să îmbogățiți aportul de vitamina D. Și tot pentru aperitive și un plus de gust, brânzeturile și cașcavalurile sunt hrănitoare și și bogate în vitamina D.

Nici leguminoasele de tipul fasole boabe, linte, mazăre sau naut să nu lipsească, pot fi folosite în supe creme sau garnitură…la pește. Ficăței de pui cu piure de cartofi și murături este o altă combinație pe gustul tuturor, care aduce și vitamina D din belșug. Iar la desert orez cu lapte, ciocolată neagră și banane!

Știu, nimic din ce conține vitamina D nu este dietetic- încă o dovadă că sănătatea înseamnă un strop de grăsime”, a explicat pe Facebook Mihaela Bilic.

CITEȘTE ȘI:

Mihaela BILIC, despre cum să alegi corect fructele din magazin. „Există două mari categorii”

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele