Caz medical neobișnuit. Ce au descoperit doctorii în gura unui băiețel de șapte ani – VIDEO

Caz medical neobișnuit. Ce au descoperit doctorii în gura unui băiețel de șapte ani - VIDEO
Publicat: 01/08/2019, 19:57

Un băiețel în vârstă de șapte ani din India a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a umflat maxilarul, iar părinții s-au temut că acesta ar fi putut avea cancer.

După ce l-au supus razelor x, medicii au identificat în gura băiețelului o structură solidă de bucăți în formă de dinți cu dimensiuni înte 1 și 15 milimetri, fiecare cu o coroană acoperită de smalț și o structură asemănătoare rădăcinii. Medicii au extras cele 526 de bucăți de dinți care cântăreau aproximativ 200 de grame.

„Am deschis maxilarul după administrarea anesteziei generale și am văzut un fel de sac în interior, sau un balon format din multe piese mici”, a declarat P. Senthilnathan, profesor la Colegiul Dental Saveetha.

Medicii au apreciat că structura extirpată amintește de „perlele dintr-o stridie”.

Băiatul de șapte ani a fost diagnosticat cu o tumoră benignă asociată creșterii dinților. Cauza nu este clară, dar specialiștii bănuiesc că ar fi vorba despre ceva genetic, sau despre radiații provenite din mediul înconjurător, notează CNN.

Potrivit părinților, maxilarul băiețelului începuse să se umfle încă de pe vremea când avea trei ani, ceea ce însemană că atunci a început să se dezvolte construcția de dinți în plus.

După operație, băiețelul a rămas numai cu dinții care i s-au dezvolatat normal: „Sunt foarte fericit să știu că fiul meu e bine. Mănâncă și duce o viață normală”, a declarat tatăl copilului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia