• Publicat:
Sănătate

„Seceta sexului”, o tendință a epocii contemporane. Care sunt factorii și motivele

„Seceta sexului”, o tendință a epocii contemporane. Care sunt factorii și motivele
Oamenii fac sex mult mai rar ca înainte, deși perioada contemporană este marcată de o foarte mare deschidere în ceea ce privește acceptarea sexualității și a exprimării sexuale, de o mare libertate individuală, sofisticare și liberalism, potrivit unor studii citate de British Medical Journal.

Într-o epocă marcată de o foarte mare deschidere în ceea ce privește acceptarea sexualității și a exprimării sexuale, dar și de o mare libertate individuală, de sofisticare și liberalism, oamenii fac sex mult mai rar ca înainte și acest lucru îi deranjează mai mult, cel puțin aceasta este concluzia unui articol publicat recent în British Medical Journal. Cercetătorii vorbesc chiar despre o „secetă a sexului”, relatează The Guardian.

Articolul din British Medical Journal are la bază trei cercetări privind atitudinile sexuale desfășurate la nivel național în Marea Britanie (sub titlul Natsal), cea mai recentă fiind din 2012.

Deși studiile au fost efectuate în Marea Britanie, rezultatele sunt aplicabile la nivel mondial, iar concluzia este aceea că oamenii fac sex din ce în ce mai puțin.

În Marea Britanie, declinul cel mai mare în acest sens este înregistrat în rândul populației cu vârsta de peste 25 de ani și în relațiile pe termen lung.

În SUA, cel mai mare declin este înregistrat de populația cu vârsta de peste 50 de ani, în timp ce bărbații de vârstă mijlocie din Finlanda spun că fac sex mai frecvent. În Japonia, cel mai mare declin este înregistrat în rândul tinerilor celibatari.

Tinerii „Millennials” – care s-au născut în perioada cuprinsă între începutul anilor 1980 și mijlocul anilor 1990 spre începutul anilor 2000 – fac mai puțin sex și au mai puțini parteneri sexuali, în comparație cu cei din generația părinților lor la aceeași vârstă.

Cercetările au mai evidențiat și alte fapte îngrijorătoare. De exemplu, fete care fac operații chirurgicale de modificare a vulvei încă de la vârsta de 9 ani, iar numărul labioplastiilor a crescut cu 45% de la an la an.

Cercetătorii cred că, pe lângă o atitudine pozitivă privind sexul, se livrează și un alt mesaj, acela al unui aspect fizic nepotrivit.

Relațiile s-au schimbat. Înainte căsătoriile erau marcate de condiții relativ clare. Acestea erau privite, în general, ca fiind un aranjament economic, cu așteptări clare, poate nu întotdeauna corecte. Pentru femei, căsătoria putea fi o garanție a securității, a unui cămin, a unor copii și a dreptului de a nu fi abuzate sexual de un bărbat puternic sau cel puțin de un risc mai scăzut ca acest lucru să se întâmple. Iar, pentru bărbați, motivul principal era succesiunea, un copil care să îi ducă numele mai departe.

În prezent, oamenii vor ca partenerii de viață să le ofere aceste lucruri, dar și să le fie prieteni, confidenți, amanți pasionali, totul în condițiile în care și media de viață s-a dublat, potrivit lui Esther Perel, psiholog specializat în terapia de cuplu.

În articolul din British Medical Journal, autorii sunt de părere că nu trebuie trase concluzii pripite, consumul crescut de pornografie fiind un motiv prea la îndemână, de exemplu. De altfel, un studiu realizat în SUA arată un declin al frecvenței actelor sexuale în rândul celor care nu consumă pornografie.

Femeile de vârstă mijlocie indică oboseala drept cauză pentru scăderea activității sexuale. Există o tendință în prezent ca primul copil să apară mult mai târziu în viața unei femei, care, la vârsta mijlocie, trebuie să gestioneze și creșterea și educarea acestuia, dar și o slujbă cu normă întreagă.

Un alt motiv ar fi faptul că, într-o epocă în care sexul a devenit un subiect de discuție obișnuit, oamenii sunt mai sinceri în ceea ce privește adevărata lor viață sexuală.

Cercetătorii au remarcat și că declinul a început să fie înregistrat în 2007 – 2008, o perioadă de debut al unei crize economice, motiv de stres, depresie și anxietate pentru milioane de persoane. În Marea Britanie, de exemplu, în 2017, una din șase persoane lua tratament medicamentos antidepresiv.

Toate acestea pot fi motive de scădere a libidoului.

Autorii articolului din British Medical Journal concluzionează că, „dacă frecvența contactelor sexuale ar servi ca barometru pentru conexiunea umană la un nivel mai general, atunci acest declin ar putea fi semnalul unei tendințe îngrijorătoare”.

Tags:
Inchide