Șase universități de „zero stele” – cuiburi de corupție și nepotism. Intră aici să vezi lista universităților cu probleme. Semnalează-ne propriile cazuri!

Șase universități de „zero stele - cuiburi de corupție și nepotism. Intră aici să vezi lista universităților cu probleme. Semnalează-ne propriile cazuri!
Publicat: 26/01/2014, 13:43

Nereguli majore, scandaluri frecvente de corupție, existența nepotis­mului, a clanurilor de familie și avansările nebazate pe merit fac din șase universități de stat locuri în care „nimeni nu ar trebui să-și dorească să studieze”. Universitatea de Știin­țe Agro­no­mice și Medicină Vete­rinară din București, Universi­tatea de Medi­cină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), Univer­sitatea „Eftimie Murgu” din Reși­ța, Școala Națio­nală de Studii Poli­ti­ce și Admi­nistrative din Bucu­rești, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu sunt instituții de „zero stele”, conform unei analize a Coaliției pentru Universități Curate.

„N-ați vrea să lucrați într-o asemenea universitate sau să aveți copii înscriși acolo. Într-o universitate de «zero stele» nu ai să găsești pe nimeni în sălile în care ar trebui să se țină cursurile, iar administrația e foarte secretoasă. La UMFCD sunt plagiatori dovediți care îndrumă studenții și doctoranzii, la Reșița am fost amenințați că vom fi dați în judecată în cazul în care călcăm pragul universității, „Aurel Vlaicu” e cele­bră pentru afacerile imobiliare, iar „Constantin Brâncuși” pentru doctoratele și catedrele oamenilor politici locali”, a spus Alina Mungiu Pippidi, președin­tele Societății Academice Române, cu ocazia lansării Topului Inte­grității Universităților Românești. În fruntea ierarhiei ce ține cont de transparența administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanței și managementul financiar, se află două universități de medicină: cea din Târgu Mureș și cea din Cluj-Napoca precum și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, singurele care au obținut patru stele.

Alte universități, precum Uni­­ver­sitatea din București, Aca­de­­mia de Studii Economice și Uni­versitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au fost cotate cu doar trei stele, ceea ce înseamnă că acestea nu aplică, așa cum prevăd regulamentele, codul de etică, nu acordă după merit dovedit gradațiile și abundă în familii aflate în conducerile facultăților.

Rectoratele puse la zid contestă autoritatea SAR

La finalul evaluării, ce a durat un an, evaluatorii au stabilit că în România nu există nici o universitate de cinci stele. Cât privește rezultatele generale, concluziile stipulează că numai 38% dintre universitățile de stat sunt transparente administrativ, că deși se află sub acoperire lega­lă, majoritatea posturilor sunt „dedicate” unor persoane dinainte stabilite precum și faptul că în 17% dintre cazuri au existat rapoarte negative ale Curții de Conturi și Gărzii Financiare, în ultimii patru ani. Cercetarea a mai scos în evidență faptul că una din zece universități finanțate de Ministerul Educației a falsificat diplome în ultimii zece ani și cazuri în care achizițiile publice se aranjează prin intermediul unor firme „preferate”, ce câștigă consecvent licitațiile pen­tru produse sau servicii.

Rec­to­ratele puse la zid de topul ce constituie o premieră pentru Româ­nia au reacționat dur, atacând, la rându-le pe cei care l-au întocmit. „Dacă universitățile sunt urâte și murdare, deducem că SAR e frumoasă și curată. După știința mea, SAR e autointitulată academică, titlu ce nu i-a fost atribuit, iar competențele în realizarea acestei cercetări sunt autodeclarate. A vrut să demonizeze universitățile și asta e trist”, a declarat Ion Fulga, prorectorul UMFCD. Clasamentul a fost întocmit pe baza analizei modului în care își desfășoară activitatea rectoratele și senatele universitare, rezultat ce a avut o pondere de 70%, și a evaluării câte unei facultăți din cadrul universităților, informații ce au avut o „greutate” de 30% în punctajul total obținut.

Cine e Coaliția pentru Universități Curate?

Coaliția pentru Universități Curate reunește mai multe asociații nonguvernamentale, reprezentanți ai studenților, sindicatelor și societății civile. Din rândul acestora fac parte: Societatea Academică Română, Alianța Națională a Organizaților Studențești din România, Asociația AdAstra, FAR, EduCer, Centrul Euroregional pentru Democrație, Centrul pentru Jurnalism Independent, Colegiul Noua Europă, Federația „Alma Mater”, Grupul pentru Dialog Social, Grupul pentru Reformă Universitară, Societatea Română de Științe Politice și Solidaritatea Universitară.

Info plus:

Universitățile contestă SAR

„Dacă universitățile sunt urâte și murdare, deducem că SAR e frumoasă și curată. După știința mea, SAR e autointitulată academică, titlu ce nu i-a fost atribuit, iar competențele în realizarea acestei cercetări sunt autodeclarate. A vrut să demonizeze universitățile și asta e trist”, Ion Fulga, UMFCD.

Topul integrității universităților românești

01. Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș 4 stele
02. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca 4 stele
03. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași 4 stele
04. Academia de Studii Economice 3 stele
05. Universitatea Maritimă din Constanța 3 stele
06. Universitatea „Politehnica” din București 3 stele
07. Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești 3 stele
08. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava 3 stele
09. Academia Națională de Educație Fizică și Sport 3 stele
10. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași 3 stele
11. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova 3 stele
12. Universitatea din București 3 stele
13. Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia 3 stele
14. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați 3 stele
15. Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București 3 stele
16. UMF „Victor Babeș” din Timișioara 3 stele
17. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara 3 stele
18. Universitatea de Nord din Baia Mare 3 stele
19. Universitatea Tehnică de Construcții din București 3 stele
20. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca 3 stele
21. Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș 3 stele
22. Universitatea „Valahia” din Târgoviște 2 stele
23. UMF „Gr. T. Popa” din Iași 2 stele
24. Universitatea Politehnică din Timișoara 2 stele
25. Universitatea din Petroșani 2 stele
26. Universitatea de Vest din Timișoara 2 stele
27. Universitatea „Transilvania” din Brașov 2 stele
28. USAMV din Cluj-Napoca 2 stele
29. USAMV „Ion Ionescu de la Brad” din Iași 2 stele
30. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 2 stele
31. Universitatea din Pitești 2 stele
32. Universitatea din Bacău 1 stea
33. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu 1 stea
34. Universitatea „Ovidius” din Constanța 1 stea
35. Universitatea din Oradea 1 stea
36. Universitatea din Craiova 1 stea
37. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu zero stele
38. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad zero stele
39. Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București zero stele
40. Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița zero stele
41. UMF „Carol Davila” din București zero stele
42. USAMV din București zero stele

UPDATE: Andronescu: „Topul integrității” – mai degrabă politic decât științific

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că raportul Coaliției pentru Universități Curate, potrivit căruia majoritatea acestor instituții tolerează plagiatul sau au probleme cu nepotismul, este „politic și incorect”.

Citește mai multe despre declarațiile Ecaterinei Andronescu pe mediafax.ro

Semnalează-ne mai jos cazurile de corupție pe care le-ai întâlnit în universitatea ta!

Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Câte clase are Mihai Petre, de fapt. Îți vei schimba radical părerea despre celebrul dansator
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce...
Mașina care seamănă IZBITOR de mult cu Dacia a ajuns pe ALIBABA. Preț + FOTO
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Cercetătorii avertizează China asupra unui focar colosal de COVID dacă va adopta strategia SUA
Cununie-șoc în Iași. Cu cine s-a măritat Valentina, tânăra de 26 de ani din imagine
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Traficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Carantină obligatorie pentru românii care se întorc din aceste ţări. Noua listă roşie. Se aplică...
Panică la nivel mondial! Nenorocirea care s-ar putea întâmpla pe 27 decembrie. S-a anunțat acum
Bătaie între două vedete TV din România. Totul s-a întâmplat la baie. Poliția și ambulanța...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...