CNA, amendă istorică aplicată „Acces Direct”. Antena 1, bună de plată: 30.000 de euro!

CNA, amendă istorică aplicată „Acces Direct”. Antena 1, bună de plată: 30.000 de euro!
CNA, amendă istorică aplicată „Acces Direct”. Antena 1, bună de plată: 30.000 de euro! / Sursa FOTO: facebook.com/accesdirect
Publicat: 14/07/2021, 10:38
Actualizat: 14/07/2021, 16:37

Emisiunea „Acces Direct” a încasat cea mai mare amendă din ultimii trei ani acordată în audiovizualul românesc! CNA a decis sancționarea derapajelor constatate în talk-show-ul moderat de Mirela Vaida, iar Mircea Toma, unul dintre membrii Consiliului, chiar a tras un semnal de alarmă: „Putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă”.

Pentru „Acces Direct”, marți, 13 iulie, chiar a fost o zi cu ghinion, dacă e să ne gândim la ce amendă uriașă a încasat din partea CNA.

Subiecte sensibile exploatate pentru rating

Unele ediții ale „Acces Direct” au ajuns sub lupa membrilor CNA, atrăgând și această amendă-record. Printre cazurile cercetate, și aceea în care invitații din platou nu au luat în serios ameninţările adresate unei femei; ba, în cazul respectiv, Sorin Ovidiu Bălan aruncase replica „Aşa se iubesc ei”. Nu peste mult timp, femeia în cauză și fiul ei au fost uciși în curtea unei biserici chiar de bărbatul care apăruse în emisiunea Mirelei Vaida și amenința să o omoare dacă îl părăsește.

Într-o altă emisiune analizată de CNA, o femeie era încurajată să-i permită partenerului, un bărbat extrem de violent, să îşi vadă copiii. I-a permis, iar individul a snopit-o în bătaie numaidecât ce-a intrat în casă, de față cu copiii!

Mircea Toma: „Putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă”

Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat: „Noi nu putem vorbi despre o relaţie de cauzalitate între ceea ce s-a întâmplat în emisiuni, putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă. E ca şi cum noi asistăm la spânzurătoare. Ce se întâmplă în emisiune este valorificarea unor stereotipuri care duc la moarte”. Apoi, el a continuat: „Tot formatul emisiunii este să exploateze tot ce este senzațional. Ameninţarea cu moartea e faptă penală, se petrece în studio. Modelul acestei emisiuni poate fi urmat de mai mulţi oameni din ţară”.

Emisiunea „Acces Direct” a primit o amendă de 150.000 de lei (30.000 de euro) pentru ediţiile din 22 decembrie 2020, 8 ianuarie 2021 și 17 mai 2021. Vorbim despre cea mai mare amendă din ultimii trei ani primită de Acces Direct. Până acum, recordul îl deținea „serialul Vulpița”, cu o amendă de 100.000 de lei.

  • Membrii CNA care au votat amenda de 150.000 de lei: Cristina Pocora (şefa CNA), Valentin Jucan, Mircea Toma (a propus amendă maximă, de 200.000 lei), Dorina Rusu, Oana Dincă şi Ionel Palăr.

Nu tratați deloc serios și responsabil acest fenomen al violenței domestice. Invitaţii iau totul în râs, ba mai mult era sfătuit domnul agresor cum să facă, cum să procedeze, deşi s-au prezentat fotografii cu femeia agresată, cu vânătăi. Cumva, ea a fost privită cu scepticism. Toată construcţia emisiunii nu a făcut decât să facă să dea vina pe victimă. Au fost 17 reclamaţii pentru această ediţie. La celălalt caz au fost 112 reclamaţii! Totul e o glumă. Sunt personaje, e iubire. Şi ajungem în situaţia în care o femeie şi copilul ei ajung victime şi apoi asistăm la un monolog în care toată lumea e vinovată, doar că noi la televizor întărim un stereotip că violenţa e din dragoste” – Cristina Pocora, şefa CNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici...