Doi elevi minori, partidă de amor în toaleta unui liceu din Galați. Adolescenții au fost pârâți de colegi

Doi elevi minori, partidă de amor în toaleta unui liceu din Galați. Adolescenții au fost pârâți de colegi
Sursa foto: Profimedia.ro/Caracter ilustrativ
Publicat: 12/06/2021, 10:48

Un băiat de 17 ani şi o fată de 14 ani au participat la o partidă de sex în toaleta unui liceu din oraşul Tecuci, judeţul Galaţi. Conducerea şcolii a început o anchetă şi a informat Poliţia.

Cei doi adolescenți au fost surprinși, în ipostaze intime, de alți elevi ai liceului care s-au plâns profesorilor. Adolescenta va fi supusă unei expertize medico-legale.

Ulterior, directorul unităţii şcolare a sunat la Poliţie, iar poliţiştii au deschis o anchetă. În acest caz a fost deschis un dosar penal şi se fac cercetări privind infracţiunea de act sexual cu un minor.

Inspectoraul școala a demarat o anchetă

De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a anunţat că a demarat o anchetă în acest caz. Rezultatele expertizei vor fi comunicate procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

„Aşteptăm rezultatele anchetei, dar cu siguranță vom avea și noi propria comisie, care va merge luni la unitatea școlară să discute cu conducerea și cu toţi cei implicați”, a declarat inspectorul general Gina Brînzan pentru publicația locală Viața Liberă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă,...
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a...
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Cu EA a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa! Cine este noul manager de la Taverna...
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire,...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Cum a sărbătorit Vladimir Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. Liderul de la...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Lovitură pentru cei care vor să cumpere mașini SECOND-HAND. Ce s-a discutat în spatele ușilor...
Vremuri tulburi pentru aceste zodii. Urmează decizii radicale
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
„Este un adult cu propriile planuri”. Cum se înțeleg, de fapt, Teo Trandafir și fiica...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Numărul căsătoriilor din China a crescut pentru prima oară în ultimii 10 ani