Imagini teribile filmate în București. A blocat un bulevard cu BMW-ul și apoi s-a năpustit asupra mașinii din spate (VIDEO)

Imagini teribile filmate în București. A blocat un bulevard cu BMW-ul și apoi s-a năpustit asupra mașinii din spate (VIDEO)
Imagini teribile filmate în București. A blocat un bulevard cu BMW-ul și apoi s-a năpustit asupra mașinii din spate / Sursa FOTO: captura video
Publicat: 21/06/2021, 11:47
Actualizat: 21/06/2021, 12:21

Noi imagini teribile filmate în București. Traficul din Capitală devine, pe zi ce trece, unul de coșmar, după cum reiese din evenimentele derulate în ultima perioadă. Europol a publicat pe pagina de Facebook o filmare în care un incident pe unul dintre bulevarde se putea transforma într-o adevărată tragedie.

Două persoane blochează o mașină în trafic și o distrug. Totul se petrece pe o stradă intens circulată din București. Atacatorii se dau jos dintr-un BMW și se năpustesc asupra Daciei Logan care era în spatele lor.

Europol, ironii pe Facebook

Un bărbat coboară de la volanul BMW-ului și, cu o crosă de golf, sparge geamul șoferului din Logan. În același timp, o femeie lovește cu picioarele în aceeași mașină. Totul se petrece fără ca șoferul agresat să reacționeze în vreun fel.

Pe Facebook, Europol găsește că este momentul să lanseze ironii. „Dă pe afară «civilizaţia» pe străzile din Bucureşti. Un cuplu de intelectuali, ea între proiecte, el întreprinzător, potent financiar, cu BMW-ul aferent şi pasionat de golf, s-a gândit să îi dea o lecţie de bune maniere unui sărac cu Logan. Fără să ştim care a fost natura conflictului, vedem însă cum întreprinzătorul cu BMW, oprit în diagonală pentru a bloca Loganul, coboară cu o crosă de golf şi aplică mai multe lovituri până sparge geamul portierei maşinii de săraci. Apoi continuă să îl lovească şi pe şofer, cu multă violenţă. Evident, şi partenera lui îl sprijină şi aplică mai multe lovituri oglinzii Loganului, aşa cum se învaţă pe centură atunci când clientul nu îţi plăteşte serviciile”, se scrie pe pagina de Facebook a Europol.

  • Potrivit Europol, agresorul va fi cercetat în stare de libertate.

„Imaginile video ne-au fost transmise de un şofer care voia să se facă util şi să înregistreze incidentul pentru a sprijini poliţia să îi identifice pe autori. Trist este că lipsa de educaţie şi degradarea valorilor morale, se vede tot mai mult în societate, inclusiv în trafic”, punctează sindicaliștii din Poliția Română.

În cazul de faţă, pentru că şoferul agresat nu a postat pe YouTube filmul agresiunii şi nici nu este vreun «activist», cu toate că a suferit mai multe vătămări decât în cazul celui de la Buzău, agresorul din imagini va fi cercetat în stare de libertate” – Europol.

Poliția Capitalei în acțiune. Secția 7 face verificări

Într-un comunicat de presă, Poliția Capitalei anunță că au fost demarate verificări de către polițiștii Secției 7. Astfe, „a fost identificată persoana vătămată, un bărbat de 35 de ani. Acesta își rezervă dreptul de a depune plângere, în termenul legal”.

Mai departe, „cercetările sunt continuate, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe”. Astfel, până acum, polițiștii arată că au descoperit obiectul „contondent” cu care s-a lovit în mașina Dacia Logan: „În seara de 20.06.2021, Direcția Generală de Poliției a Municipiului București – Secția 7 Poliție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe. În fapt, in jurul orei 21.00, conform unor imagini, un conducător auto a lovit cu un obiect contondent o altă mașină, aflată în trafic, iar persoana care îl însoțea a lovit același autoturism cu piciorul. Cercetările vizează identificarea tuturor persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale”.

Despre măsurile legale ce vor fi aplicate, ne-a lămurit Europol cum va sta treaba: „(…) Agresorul din imagini va fi cercetat în stare de libertate”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Cine o manipulează pe Diana Șoșoacă. Dezvăluirile fostului soț, Silvestru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore