Dezvăluire importantă la 6 zile de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Kobe Bryant. Problema tehnică pe care o avea elicopterul

Dezvăluire importantă la 6 zile de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Kobe Bryant. Problema tehnică pe care o avea elicopterul
Publicat: 01/02/2020, 20:57

Potrivit Reuters, care citează un expert în aviație, elicopterul cu care zbura Kobe Bryant nu era certificat pentru zboruri în condiție de minimă vizibilitate. De asemenea, potrivit pilotului consultat de Reuters, Kurt Deetz, nici pilotul aflat la manșă, Ara Zobayan, nu avea suficientă experiență pentru a zbura în astfel de condiții.

„Singurele posibilități prin care poți să intri în nori sunt pe baza unui plan de zbor IFR sau din greșeală”, a declarat Deetz pentru Reuters.

Și investigația realizată de cotidianul New York Times a ajuns la aceeași concluzie. Elicopterul Sikorsky 76B nu dispunea de autorizațiile și certificatele necesare din partea FAA, organismul care reglementează zborurile civile în Statele Unite ale Americii.

Potrivit directivelor FAA, piloții unor astfel de elicoptere trebuie să aibă o vizibilitate de minimum trei mile pentru a putea zbura. Societatea care deținea și opera elicopterul și-a suspendat deja toate zborurile pentru o perioadă nedeterminată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun