Departamentul Sport
05.02.2020
Sport & Mișcare

Gică Hagi, la împlinirea vârstei de 55 de ani: Le mulțumesc tuturor celor care mi-au urat un gând bun de ziua mea

Gică Hagi, la împlinirea vârstei de 55 de ani: Le mulțumesc tuturor celor care mi-au urat un gând bun de ziua mea
Gică Hagi le-a mulțumit, prin intermediul rețelelor de socializare, tuturor celor care i-au urat la mulți ani, cu ocazia împlinirii a 55 de ani. „Regele" a fost asaltat cu mesaje de foștii colegi de la Barcelona, Real Madrid sau Galatasaray, dar și de președintele României.

„Mulțumesc familiei, prietenilor, foștilor sau actualilor colegi din țară sau din străinătate, antrenorilor, cluburilor, suporterilor, reprezentanților media, tuturor celor care printr-un mesaj sau printr-un gând bun au dorit să mă felicite la aniversarea celor 55 de ani.

Mulțumesc, de asemenea, domnului președinte al României pentru mesajul de felicitare trimis cu ocazia zilei mele de naștere. Vă doresc tuturor să fiți mereu pozitivi, să aveți gânduri frumoase care să vă însoțească în tot ceea ce faceți, iar visurile fiecăruia dintre voi să devină realitate. ⁣

Sănătate și împliniri tuturor!”, a scris Gică Hagi pe site-urile de socializare. Printre cei care i-au transmis felicitări prin intermediul clubului FC Viitorul se numără Emilio Butragueno, Luis Figo, Hristo Stoicikov, Fatih Terim, Rivaldo și Gheorghe Popescu.

Născut pe 5 februarie 1965, la Săcele, Hagi a fost desemnat de șapte ori cel mai bun jucător român al anului și a fost inclus de FIFA pe lista primilor 100 de fotbaliști din istorie. Farul, Sportul Studențesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray sunt cluburile pentru care a evoluat și are în palmares șapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, două Supercupe ale Spaniei, două Cupe ale Turciei, o Supercupă a Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray și două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.

Sursă FOTO: Gheorghe Hagi / Facebook 

În tricoul echipei naționale a României, Hagi a evoluat de 125 de ori și a marcat 35 de goluri, fiind lider la acest capitol, la egalitate cu Adrian Mutu.

După retragerea din cariera de fotbalist, în 2001, Hagi a devenit pentru scurt timp selecționer al naționalei României. Ulterior, el și-a continuat cariera în Turcia, la Bursaspor și Galatasaray, cu ultima cucerind Cupa Turciei. În România, le-a pregătit pe Poli Timișoara și FCSB, iar în intervalul octombrie 2010-martie 2011 a revenit pentru al doilea mandat la Galatasaray. În 2009, fostul decar a lansat Academia Gheorghe Hagi, iar în prezent este managerul tehnic al echipei FC Viitorul, din Liga 1, alături de care a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa României.

 

Inchide