Halep, după primul tur de la US Open: Încerc să mă autodepășesc. Am încercat să devin agresivă și să închei repede punctele

Halep, după primul tur de la US Open: Încerc să mă autodepășesc. Am încercat să devin agresivă și să închei repede punctele
Publicat: 28/08/2019, 18:35

Sub privirile Nadiei Comăneci, constănțeanca și-a făcut încălzirea pentru partida din faza următaore, contra sportivei Tylor Townsend, pe care a învins-o de trei ori din tot atâtea dispute. La puțin timp după triumful din runda inaugurală, fostul nr.1 WTA a urcat în studioul Eurosport, unde a fost bombardată cu întrebări de legendarul Mats Wilander și de Barbara Schett. Tonică și cu toate vorbele la ea, Simona a dezvoltat mai multe subiecte.

„Lucrez la mai multe capitole, atitudinea devine esențială. Încerc să mă autodepășesc. Am pierdut la US Open în runda inaugurală la ultimele două ediții, așa că sunt foarte fericită, mă concentrez doar să o iau pas cu pas, nici nu știu care ar putea fi traseul spre finală. Vreau doar ca supervizorul să mă anunțe ora la care trebuie să joc”, a punctat campioana de la Wimbledon.

Și cum atunci când îl ai în față pe starul suedez nu poți să evadezi ușor din studio, Halep a dezvăluit, pe larg, și tactica abordată în confruntarea cu Gibbs. „Am încercat să devin mai agresivă și să închei repede punctele. M-am străduit să-mi fac jocul de pe fundul terenului, să construiesc cu știință punctele, apoi să atac și să tranșez schimburile la momentul oportun”, a mai explicat Simona Halep, în studioul Eurosport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu