Mesajul Simonei Halep pentru Bianca Andreescu: România este foarte mândră de tine

Mesajul Simonei Halep pentru Bianca Andreescu: România este foarte mândră de tine
Jucătoarea de tenis din România Simona Halep, locul 4 WTA, campioană la Wimbledon, a felicitat-o pe Bianca Andreescu după primul titlu de Grand Slam obținut la Flushing Meadows.

„Felicitări, Bianca Andreeescu, pentru o performanță uimitoare și pentru primul tău Grand Slam! România este foarte mândră de tine”, a fost mesajul postat de Simona Halep, pe Twitter.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câștigat, la 19 ani, primul său titlu de Grand Slam din carieră, după ce a învins-o în finala turneului de tenis US Open pe sextupla campioană de la Flushing Meadows, americanca Serena Williams, scor 6-3, 7-5.

Andreescu, locul 15 WTA, a egalat recordul stabilit în 1990 de Monica Seles, și a devenit prima jucătoare canadiană care câștigă un Grand Slam în era open.

 

Inchide