Presa internațională este nemiloasă cu Serena Williams: „Umilită”, „Distrusă”, „Devorată”, „Dominată”

Redactor:
Andrei Mazurchievici
Presa internațională este nemiloasă cu Serena Williams: „Umilită”, „Distrusă”, „Devorată”, „Dominată”
Presa internațională a evocat victoria Simonei Halep asupra liderului clasamentului WTA, Serena Williams, precizând că românca a "umilit-o", "distrus-o", "devorat-o" și "dominat-o" pe sportiva din Statele Unite ale Americii.

„Numărul 1 mondial Serena Williams a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din lunga și ilustra sa carieră, fiind umilită, miercuri, cu scorul 6-0, 6-2 de românca Simona Halep la Turneul Campioanelor. De 18 ori triumfătoare la turneele de Grand Slam, Williams a câștigat doar nouă puncte în setul inaugural. Câștigătoarea ultimelor două Turnee ale Campioanelor, care avea 16 victorii la rând în această competiție, a servit șapte duble greșeli și s-a chinuit să-și găsească ritmul, în timp ce numărul 4 mondial a obținut prima sa victorie împotriva americancei de 33 de ani”, a notat iol.co.za.

Straits Times a scris că Simona Halep a realizat o mare supriză la Turneul Campioanelor de la Singapore, românca jucând sclipitor. „Mare surpriză la Finalele WTA, după ce Williams a fost demolată cu 0-6, 2-6 de Halep. Turneul Campioanelor a fost martorul unei mari surprize miercuri, după ce numărul 1 Serena Williams a suferit o înfrângere rară, scor 0-6, 2-6, în fața unei sclipitoare Simona Halep. În timp ce înaintea turneului erau îngrijorări asupra stării de sănătate a lui Williams, nimeni nu ar fi putut anticipa cât de rău va juca americanca împotriva adversarei din România, care nu o învinsese în precedentele trei întâlniri”, a precizat Straits Times.

Tennisworlditalia.com a menționat că Serena Williams a primit o lecție de tenis din partea româncei, care a jucat perfect. „Românca a fost perfectă în faza defensivă și a fost ajutată de numeroasele erori neforțate ale Serenei, peste 30, plus șapte duble greșeli. În puțin mai mult de o oră de joc, Simona Halep și-a asigurat practic calificarea în semifinale prin cea mai importantă victorie din cariera ei. Această victorie arată cu adevărat creșterea din ultimii ani a jucătoarei din Constanța”, a subliniat sursa citată.

Gazzetta dello Sport a scris „O nouă surpriză la Singapore, Halep o bate pe Serena”, în timp ce livetennis.it a notat că „SuperHalep o domină pe Serena Williams. Calificarea este la un pas”.

Eurosport.fr este de părere că Serena Williams a fost devorată de Simona Halep. „Serena Williams, devorată de Halep. Senzaționala Simona Halep a terminat repede cu Serena Williams, aceasta fiind prima înfrângere a americancei la Turneul Campioanelor din 2008. Ultima înfrângere a Serenei Williams în care a câștigat doar două ghemuri a avut loc când ea avea 16 ani, fiind învinsă de Joanette Kruger din Africa de Sud, 6-1, 6-1, la Oklahoma City”, a adăugat eurosport.fr, în timp ce cotidianul francez L’Equipe a scris că Halep a distrus-o pe Serena Williams.

Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roșii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în fața celei mai bune jucătoare de tenis din lume.

Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roșie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, și este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.

Ceauşescu nu avea cel mai mare salariu! E incredibil care erau angajaţii români care-l depăşeau:...
Florin Pastramă îi dă 50 de euro Sarei ca să îl... Ce i-a cerut să...
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervenții! `Nu te mai recunoaștem`. Cum arată fosta vedetă TV
Un nou CUPLU BOMBA?! Pepe, ADEVĂRUL despre relaţia cu cântăreaţa Raluka: „O plac, mă place,...
Cristi Borcea o tratează pe Valentina Pelinel ca pe o regină! Ce gest a făcut...
SUMELE URIAŞE luate de medici pentru VACCINAREA românilor! Ce SPORURI au cei din linia întâi
Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de...
BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste
DOCUMENT. Ce salariu are Viorica Dăncilă la BNR. Este consilierul de strategie al guvernatorului Isărescu
Florin Pastramă îi dă 50 de euro Sarei ca să îl... Ce i-a cerut să...
„Îngerul Morții” de la Auschwitz care prefera gemenele. DOCTORUL a făcut cele mai ȘOCANTE experimente...
Tragedie URIAŞĂ în familia lui Helmuth Duckadam! A fost găsit SPÂNZURAT în propria casă
Delia i-a făcut soțului său, Răzvan, cea mai frumoasă declarație de dragoste, în 9 ani...
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Vestea ȘOC a momentului despre Ionuț Gologan, românul condamnat la moarte
Cum arată cei mai sexy fotbaliști spanioli și partenerele lor superbe
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi...
Magazine ANAF. De unde îţi poţi cumpăra bunuri confiscate de fisc în 2020. Lista completă...
Inchide