ROMÂNIA-FRANȚA 0-0. Calificarea la Euro 2012 este compromisă. Din gazonul de pe noul Național Arena AU SĂRIT BRAZDE DE PÂMÂNT

Redactor:
Gândul
Presa franceză: Am jucat pe un grotesc câmp de cartofi presărat cu mușuroaie de cârtiță//IMAGINI INEDITE DE AZI NOAPTE: cum s-a jucat România-Franța în Centrul Vechi al Capitalei

UPDATE 14.11 Editorial Cristian Tudor Popescu: Să ne întoarcem la „trei culori”

UPDATE 10.27 SCANDALUL IMNULUI NAȚIONAL din deschiderea meciului România-Franța. Marcel Pavel: „Dacă spuneam Traian, se interpreta politic”. Marcel Pavel și FRF, amendați de prefectul Capitalei cu câte 5000 RON pentru interpretarea greșită a imnului. AȘTEPTĂM COMENTARIILE VOASTRE ȘI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL UNDE DEZBATEM PROBLEMA IMNULUI „CIUNTIT”.

Reacții DURE ale presei franceze după meciul România-Franța: „Am jucat pe un grotesc câmp de cartofi presărat cu mușuroaie de cârtiță”

BRAZDELE DE PE NAȚIONAL ARENA: Brazdă, varză, buză umflată: un Scorilo nul. COMENTARIU LIVE

Din gazonul de pe Național Arena AU SĂRIT BRAZDE DE PĂMÂNT! Cine-și asumă responsabilitatea? MESAJELE TALE ȘI PE FACEBOOK GÂNDUL

Ce-au spus selecționerul francez, Gică Hagi și George Copos despre gazonul de pe Național Arena

ÉGALITÉ, FRATERNITÉ: Cum au fraternizat românii cu francezii după meci în Centrul Vechi

UPDATE 8.00 „Să dau ordin la firul ierbii să crească?” a fost prima reacție a primarului Sorin Oprescu față de starea gazonului. Oprescu a menționat că gazonul s-a prezentat „acceptabil față de ceea ce se aștepta să găsească”. De menționat că pentru gazon a fost contractată firma fratelui lui Marian Oprișan, șeful CJ Vrancea, care s-a ocupat de gazon și în 2003, când Naționala României a jucat meciul cu Danemarca pe un teren cu dune de nisip.

FOTO EXCLUSIV: Cum am încercat să reparăm terenul la pauză:

Gazonul de pe Arena Națională s-a deteriorat încă de la încălzire, iar în prima repriză s-a stricat complet. Foto Mihai Schiau

Responsabili cu întreținerea de pe Național Arena au intrat pe teren imediat după fluierul de final al primei reprize, încercând să pună la loc brazdele sărite.

UPDATE 23.44 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat, marți, pentru Mediafax, că la meciul România – Franța au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru 12 persoane identificate că vindeau bilete la suprapreț și obiecte promoționale. Astfel, două persoane au fost amendate cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei pentru cumpărarea de bilete în scopul vânzării acestora la suprapreț. Alte zece persoane au fost sancționate conform Legii 12/1990 pentru comerț efectuat fără act de proveniența a mărfii. Unei alte persoane i s-a întocmit actele premergătoare începerii urmării penale pentru port ilegal de armă albă. Acesta a fost descoperit pe timpul afluirii suporterilor în stadion.

min 90+3. Fluier final. 0-0 cu Franța la primul meci al Naționalei României pe noul stadion național de fotbal din București. Din păcate pentru noi, acest reziltat ne face să mai ratăm o calificare pentru că șansele României mai sunt, acum, de domeniul fantasticului.

min 90+2 Publicul fluieră jocul defensiv al Naționalei.

min 87. Marica scapă singur spre poartă dar nu are cu cine combina și faza se stinge

min 77. O nouă mare ocazie pentru România, cu Marica în centrul acțiunii, dar deși centrarea în care l-a găsit pe Stancu, acesta, jenat de un adversar lovește mingea din cădere și nu e gol

min 74. Nicoliță, faultat dur de Ribery, dar jucătorul lui Saint-Etienne revine rapid pe teren

min 73. Nicoliță intră în centru din banda dreaptă, trage slab cu stângul, fără probleme pentru francezi

min 69. Goian vede și el un cartoaș galben

min 68. Ocazie foarte mare și pentru România după ce șutul lui Marica a fost blocat în 6 metri

min 66. Ocazie uriașă a Franței după ce Ribery trece „ca prin brînză” prin apărarea noastră și șutează paralel cu linia porții.

min 54. Cartonaș galben Cociș pentru o intervenție dură

min 50. Franța este foarte insistentă și ne dă emoții la fiecare urcare în atac

min 47. Corner și pentru România dar după ce apărarea a respins francezii au pornit pe un contraatac foarte rapid poarta lui Tătărușanu fiind salvată de o intervenție foarte bună a lui Chiricheș

min 46. A început repriza a doua cu un corner al francezilor. Executat în careu dar fără prea mari probleme pentru apărarea noastră.

UPDATE 22.40 CE SPUNE PRIMĂRIA CAPITALEI DESPRE GAZONUL CARE TREBUIE SCHIMBAT:

„Gazonul de pe Arena Națională s-a deteriorat din cauza condițiilor meteo nefavorabile – temperaturi ridicate și lipsa precipitațiilor, urmând ca porțiunile afectate să fie înlocuite, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, remis, ieri, Mediafax. „Rulourile de iarbă au fost montate în luna iulie, iar terenul de joc era pregătit încă din data de 10 august pentru desfășurarea meciului de fotbal Romania-Argentina. Acest stadion a fost realizat în vederea desfășurării finalei Europa League din 2012, perioadă în care gazonul ar fi avut suficient timp pentru fixare. Este important de menționat că gazonul necesită timp pentru maturizare. Dupa această dată (10 august), temperaturile extrem de ridicate, dar și lipsa precipitațiilor, nu au permis o dezvoltare corespun zătoare a rădăcinilor, astfel încât să se asigure o legătură puternică între ruloul de iarbă și stratul suport”, spune comunicatul Primăriei.

Min 45+3. Se încheie o primă repriză în care naționala Franței nu a avut nici măcar jumătate de ocazie.

Min. 43 Schimbare la România. Iese Lazăr, intră Bogdan Stancu. Pițurcă scoate un mijlocaș și trimite în teren un atacant.

Min. 36 Chiricheș intervine decisiv la Benzema și obține un corner pentru „cocoșii galici”. Prinde din nou Tătărușanu fără ezitare.

Min. 34 Frank Ribery șutează slab din 10 metri, prinde Tătărușanu.

Min. 26. M’Vila îl lovește din spate pe Lazăr și primește cartonașul galben. Bănal bate lovitura liberă peste apărarea francezilor în vinclu, boxează Lloris.

Min 24. Benzema se aproprie de careul nostru, prinde Tătărușanu.

Min 21. Tănase îi pasează excelent lui Marica, însă prinde portarul francezilor din lovitura de cap a înaintașului celor de la Schalke.

Min. 20 România stă bine în propria jumătate, însă nu reușește să lege mai multe pase consecutive. Meciul este segmentat.

Min. 18 Foarte multe bucăți de gazon s-au desprins și încurcă jocul celor două naționale de fotbal.

Min 14. Francezii încearcă un atac pe partea dreaptă, prin Ribery. Valbuena obține o lovitură liberă la faultul lui Tănase. Acesta este sancționat cu cartonașul galben.

Min 10. Valbuena reia în fața poartei apărate de Tătărușanu. Respinge Goian.

Min 9. Se joacă mult la centrul terenului, naționala noastră a obținut mai multe lovituri libere.

Min 8. Prima fază fixă pentru Franța. Mingea este trimisă peste poartă.

Min. 5 Un nou corner pentru România. Mingea trimisă în aut de Abidal. Goian reia cu capul, mult peste poartă.

Min. 3. Ocazie imensă pentru naționala noastră. România obține o lovitură de colț, Lloris respinge cu greu de sub bară.

Min. 1 Meciu începe. Franța are prima lovitură. Cei 55.000 de fanii creează o atmosferă incendiară.

UPDATE 21. 34 Meciul debutează, Franța are lovitura de start.


UPDATE 21.26 În boxe se aude Marseieza, imnul național al Franței. Urmează imnul României, interpretat de Marcel Pavel, în premieră pe Arena Națională.

UPDATE 21.15 Pițurcă a decis să îl trimită în teren pe Luchin în locul accidentatului Săpunaru.

UPDATE 21.20 Inna scandează alături de întreagul stadion „România, România, ole ole ole!”

UPDATE 20.49 Echipele de start la meciul România – Franța, programat, de la ora 21.30, în cadrul grupei D de calificare la Campionatul European de fotbal din 2012.

România: Tătărușanu – Luchin, Goian, Chiricheș, Raț – Bourceanu, C.Lazăr – Nicoliță, Cociș, Tănase – Marica. Selecționer: Victor Pițurcă.

Franța: Lloris – Sagna, Rami, Abidal, Evra – M’Vila, Cabaye – Valbuena, Martin, Ribery – Benzema. Selecționer: Laurent Blanc.

UPDATE 20.37 Primarul General, Sorin Oprescu, a dezvelit, marți seară, împreună cu președintele FIFA, Joseph Blatter, și conducătorul FRF, Mircea Sandu, placheta care marchează inaugurarea Arenei Naționale, unde începând, de la ora 21.30, va avea loc meciul România – Franța, din preliminariile Euro-2012.

Pe plachetă se putea citi: „Arena Națională a fost inaugurată astăzi, 6 septembrie 2011, cu ocazia meciului oficial România – Franța”. Președintele FIFA, Joseph Blatter, a oferit FRF un fanion personalizat, în timp ce Mircea Sandu le-a acordat plachete lui Blatter și Oprescu. „Astăzi, se inaugurează stadionul și vreau să-i mulțumesc domnului Blatter că este alături de noi. Suntem onorați. Am arătat că se poate așa ceva și în România și în București”, a declarat primarul Sorin Oprescu, care a menționat că în cel mai rău caz scorul de la meciul din această seară va fi 0-0, iar în cel mai bun caz va fi 1-0 pentru „tricolori”.

UPDATE 20.14 Foștii internaționali români Dorinel Munteanu, Ionuț Lupescu și Miodrag Belodedici au fost întâmpinați cu căldură, marți, la intrarea în Arena Națională, de suporterii sosiți pentru meciul cu Franța din preliminariile Campionatului European din 2012.
Fanii „tricolori” și-au făcut poze cu cei trei foști internaționali și le-au scandat numele.

UPDATE 19.49 Autocarele cu jucătorii celor două echipe, ale României și Franței, au ajuns la Arena Națională în jurul orei 19.30, în vederea partidei din preliminariile Campionatului European din 2012.
În acest moment în stadion se află aproximativ câteva mii de spectatori.

UPDATE 19.12 Biletele pentru meciul România – Franța, din această seară, se vând pe piața neagră cu două ore înainte de începerea partidei cu prețuri cuprinse între 200 și 400 de lei.
Astfel, speculanții aflați pe Bulevardul Basarabia, în zona Arenei Naționale, vând un bilet la Tribuna a II-a cu 250-400 de lei (preț oficial 100 sau 150 de lei), iar la Peluza Sud 200 de lei (preț 50 sau 70 de lei). Speculanții vând nestingheriți bilete deși în zonă se află forțe de ordine. Suporteri din provincie au sosit târziu în București, fără bilete, și caută tichetele la bișnițari, care nu numai că vând, dar și cumpără tichete de la alți fani, pentru a le ceda la prețuri mai mari înainte de începerea partidei. Speculanții s-au aflat în zona Arenei Naționale încă de dimineață, când cereau pentru biletele de la peluze, de 50 și 70 de lei, sume cuprinse între 130 și 150 de lei.

UPDATE 18:29 Aproximativ 200 de suporteri au intrat, marți seară, fără incidente, pe Arena Națională, în vederea meciului România – Franța, care se va disputa, de la ora 21.30, în cadrul preliminariilor Euro-2012. Astfel, în primele cinci minute după deschiderea porților (ora 18.00), aproximativ 100 de persoane au intrat pe poarta de pe Bulevardul Basarabia, alte 100 de persoane pe poarta de pe Bulevardul Pierrre de Coubertin, iar câteva zeci au acces pe la intrarea din strada Mr. Coravu, fără a se înregistra vreun incident.

Biletele la România – Franța s-au vândut numai pe Internet, iar o persoană putea achiziționa numai două tichete. Luni, când mai erau disponibile câteva mii de bilete, numeroși suporteri au luat cu asalt sediul firmei care le distribuie, formând cozi la intrarea acestuia.

Echipa națională a României va întâlni marți, de la ora 21.30, pe Arena Națională, reprezentativa Franței, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro-2012.

Adrian Petculescu, [email protected]

Inchide