Simona Halep a pierdut finala turneului de la Madrid și ratează revenirea pe primul loc mondial

Simona Halep a pierdut finala turneului de la Madrid și ratează revenirea pe primul loc mondial
Publicat: 11/05/2019, 21:39
21:324-6, 4-6 SimonaHalep(3 WTA) – Kiki Bertens (7 WTA)
21:114-6, 3-4 SimonaHalep(3 WTA) – Kiki Bertens (7 WTA)
21:00 4-6, 1-2 Simona Halep (3 WTA) – Kiki Bertens (7 WTA)

20:30 4-2 Simona Halep (3 WTA) – Kiki Bertens (7 WTA)

Vezi cum evoluează meciul în timp real: LIVE BLOG PROSPORT

Aflată la a patra finală a carierei la Mutua Madrid Open – un nou record absolut pentru competiția din capitala Spaniei, Halep se află față în față cu finalista de anul trecut. Cele două se cunosc bine, fiind la a șasea partidă directă în circuit din 2010 până în prezent, luând la rând toate suprafețele de joc. Halep are avantaj 3-2 în fața lui Bertens, meciurile pe zgură fiind împărțite, 1-1. Relevant este însă doar cel de-al doilea lor duel pe zgură, din 2017, din semifinala de la Roma, acolo unde Simona s-a impus în două seturi, la 5 și la 1. Primul meci pe suprafața cărămizie s-a jucat în 2012, cu mult înainte ca jocul celor două să capete valențele actuale.

În cel mai recent duel direct, în finala de la Cincinnati din 2018, olandeza de 1,82 m a salvat minge de meci și a construit apoi o revenire impresionantă, folosindu-se de atacuri superbe de pe linia de fund a terenului, câștigând trofeul, după un 2-6, 7-6(6), 6-2.

Mizele finalei

După ce a stabilit un nou record în ceea ce privește numărul de finale jucate la Madrid, Simona Halep are șansa de a egala recordul de titluri în Caja Magica, stabilit până acum de Petra Kvitova, cu trei coroane. Cu o victorie în finală, Simona Halep ar reveni, totodată, în fotoliul de lider mondial.

Kiki Bertens joacă pentru al doilea trofeu la simplu pe 2019, după succesul de la St. Petersburg, iar o victorie în fața Simonei Halep i-ar aduce debutul în Top 5 mondial și cel mai important titlu al carierei. Cu o victorie cu 2-0 în finală, olandeza ar deveni prima spotivă care se impune la Madrid fără set pierdut.

Campioana Mutua Madrid Open 2019 va încasa un cec în valoare de 1.202.520 euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc...
Mari amenzi pentru proprietarii de apartamente. Cine nu face asta va plăti scump
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani