Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open: Pot să visez din nou la acest turneu?

Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open: Pot să visez din nou la acest turneu?
Publicat: 28/08/2019, 08:08

„Publicul a fost extraordinar, nu s-a simțit că am jucat în fața unei americance. Datorită vouă am luptat până la capăt. Nicole a început să joace mai bine în setul doi, eu am fost dominată, nu mai aveam așa multă energie, apoi m-am resetat în plan mental. Am început să o atac, să vin mai des în față. Ea a jucat foarte bine, dar așa am reușit să câștig azi. Pot să visez din nou la acest turneu? Nu e ușor, fiecare meci de Mare Șlem e dificil. Mă bucur că am reușit să câștig aici după trei ani, pierdusem doi ani la rând în primul tur”, a declarat Halep, imediat după încheierea partidei.

Astfel, după două ediții consecutive în care a fost eliminată încă din primul tur la US Open, Simona Halep a reușit să avanseze în runda secundă la ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

În turul secund, Simona Halep va întâlni tot o americancă, pe Taylor Townsend (116 WTA), cea care a trecut în prima rundă de ucraineanca Kateryna Kozlova (76 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-2.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...