Sorana Cîrstea, în semifinalele turneului WTA de la Nurnberg. Șanse pentru jucătoarea din România să urce în TOP 50 WTA

Publicat: 26/05/2017, 16:02

În sferturile de finală, Sorana Cîrstea a învins-o, scor 6-3, 3-6, 6-4, pe Iulia Putințeva, din Kazahstan, locul 28 WTA și cap de serie numărul 2.

Partida a durat trei ore. Cîrstea a servit un as, a comis patru duble greșeli și a avut procentaje de reușită la serviciu de 63 la sută cu prima minge și 42 la sută cu cea de-a doua. Ea a reușit cinci break-uri și și-a cedat serviciul de patru ori.

În semifinale, Cîrstea o va înfrunta, tot vineri, pe jucătoarea cehă Barbora Krejcikova (locul 254 WTA). Învingătoarea dintre cele două va juca în finala competiției în fața olandezei Kiki Bertens, principala favorită și locul 19 WTA, calificată după abandonul japonezei Misaki Doi, la scorul de 6-2, 0-1.

Prezența în semifinalele turneului de la Nurnberg este recompensată cu 110 puncte în ierarhia mondială și 9.274 de euro.

În cazul în care Sorana câștigă acest turneu ea va urca între cele mai bune 50 de jucătoare din lume, în condițiile în care cea mai bună clasare a ei a fost 21 WTA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Urdăreanu, regele cavourilor de lux. Mormântul lui are patru etaje și cartel de acces
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Emisiile de la marile companii de petrol și gaze ar putea cauza milioane de decese...