Universitatea Cluj, ajutor important pentru revenirea în Liga I

Universitatea Cluj, ajutor important pentru revenirea în Liga I
Publicat: 18/12/2016, 22:02
Actualizat: 27/09/2018, 21:58

„Dorința noastră este ca în 2019, atunci când se împlinesc 100 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj, să sărbătorim împreună revenirea în liga întâi, acolo unde este locul acestei frumoase echipe a fotbalului românesc”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup, imediat după ce compania a devenit partener oficial al echipei de fotbal din Cluj.

„Mulțumim foarte mult Alexandrion Grup și Fundației Alexandrion pentru susținere și sper ca acest exemplu să-l ia și celelalte companii”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, manager sportiv Universitatea Cluj.

„Așa cum am suținut handbalul de la Cluj până când echipa a ajuns pe un trend bun, așa vom sprijini și fotbalul până acolo unde îi e locul, în liga I”, a declarat Victor Savi-Nims, Head of Legal Department-Alexandrion Grup România.

FC Universitatea Cluj se alătură astfel grupărilor de fotbal sprijinite de Alexandrion Grup în fotbal de-a lungul timpului, precum Dinamo București, Petrolul Ploiești, ASU Politehnica Timișoara, Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, CSM Iași, CS Universitatea Craiova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia