Marii jucători din industria farmaceutică solicită plafonarea taxei clawback

Marii jucători din industria farmaceutică solicită plafonarea taxei clawback
Foto: Mediafax
Publicat: 17/02/2020, 15:37
Actualizat: 07/04/2021, 03:44

Reprezentanții industriei farmaceutice au transmis un punct de vedere comun prin care solicită consens politic pentru o implementare rapidă a plafonării taxei clawback: 20% pentru medicamentele generice, respectiv 25% pentru inovative.

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Local American Working Group (LAWG) consideră că stoparea creșterii taxei clawback este o primă măsură pentru normalizarea accesului pacienților la medicamente, arată un comunicat transmis luni de reprezentanții asociațiilor.

Asociațiile industriei farmaceutice solicită accelerarea eforturilor depuse de către Guvernul Orban și susținere din partea tuturor partidelor politice parlamentare pentru rezolvarea crizei medicamentelor din România și pentru asigurarea accesului pacienților români la tratamentele de care au nevoie.

Astfel, cele trei asociații susțin plafonarea taxei clawback la 20% pentru medicamentele generice, respectiv 25% pentru inovative – aceasta fiind singura soluție viabilă de luat în calcul și singura variantă de lucru agreată în cadrul Comisiei Inter-Ministeriale pentru revizuirea taxei clawback. Asociațiile industriei fac apel pentru măsuri urgente în acest sens, fără a fi blocate de situația politică actuală, și solicită sprijin partidelor politice pentru implementarea acestei soluții, se arată în comunicatul comun al asociațiilor.

„APMGR solicită tuturor partidelor politice parlamentare să sprijine Guvernul în stoparea creşterii taxei clawback și în implementarea măsurii de clawback diferențiat și plafonat la 20% pentru medicamentele generice și 25% pentru medicamentele inovative, măsură menționată în Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.85/2019 pentru completarea OUG nr.77/2011 aflat în procedură de aprobare parlamentară’’, a declarat Adrian Grecu, Președinte APMGR.

„Este nevoie de o decizie conjugată și de asumarea responsabilității la nivel politic național pentru rezolvarea acestei situații fără precedent în Europa. Suntem singura țară care penalizează doar industria farmaceutică prin o suprataxă lipsită de predictibilitate, care a ajuns astazi la nivelul  de 27,65% și continuă să crească de la un trimestru la altul. Ne bucură faptul că toate părțile implicate sunt aliniate asupra soluției, de altfel singura variantă viabilă de luat în calcul, și solicităm un consens și la nivel politic pentru o  implementare cât mai rapidă”, a declarat Alina Culcea, Președinte ARPIM.

„Trebuie să ne îndreptăm atât către măsuri pe termen scurt, precum implementarea cât mai rapidă a mecanismului de clawback plafonat la 25% pentru medicamente inovative, respectiv 20% pentru medicamente generice și cele ieșite de sub patent, dar și către aspecte cu impact pozitiv pe termen mediu și lung prin adresarea problemei generale a finanțării sănătății în România și accesul regulat la cele mai noi medicamente inovatoare aprobate în Europa”, a afirmat Attila Fejer, Președinte LAWG.

Comisia Inter-Ministerială pentru revizuirea taxei clawback a fost formată anul trecut prin decizia Prim-Ministrului Orban, fiind organizată sub conducerea Ministerului de Finanțe și a Ministerului Sănătății și având scopul de a aduce la aceeași masă industria și autoritățile pentru identificarea prin dialog a celor mai bune soluții de stopare a crizei medicamentelor și, implicit, de limitare a creșterii taxei clawback. Obiectivul comun identificat este adoptarea unei formule noi de calcul a taxei clawback, care va permite reducerea timpului de introducere a unor terapii noi inovatoare, cât și stoparea retragerii din România a medicamentelor generice esențiale.

„Susținerea membrilor Parlamentului pentru o astfel de măsură este deosebit de importantă, pentru a evita o accentuare a crizei medicamentelor, care are un risc crescut de impact social și contribuie la afectarea drepturilor pacienților români de a avea acces la medicamente. În acest context, este esențial ca partidele parlamentare să conștientizeze faptul că fără implementarea măsurii de plafonare și diferențiere a taxei clawback, criza medicamentelor se va adânci. Astfel, medicamentele vor continua să fie retrase din piață, alternativele terapeutice fiind aduse în piață la costuri mult mai mari, creând un dezechilibru major al bugetului de medicamente, al mediului de operare și al balanței de import-export. În absenţa acestei măsuri de plafonare, taxa clawback va urca la 31%-32% din valoarea compensată a medicamentelor în primul trimestru din 2020”, se arată în comunicat.

În urma comunicatului transmis de cele trei asociații Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a anunțat că susține poziția lor comună.

„Fiscalitatea dublă aplicată fabricilor din România – 30% taxa clawback pe venituri și 16% impozit pe profit – a făcut ca medicamentele fabricate în țară să fie nerentabile și a frânat investiții capitale de sute de mii de Euro. A venit momentul ca politicienii să lase la o parte disputele și să accepte formula de plafonare 20%/25% propusă de industrie, dacă se gândesc într-adevăr la un acces sustenabil al pacienților la toate tipurile de tratamente”, a declarat Dragoș Damian, Director Executiv al PRIMER.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?