PANDEMIE. Orban: „Vom distribui măşti celor aflaţi în pragul sărăciei. Ceilalţi vor trebui să le achiziţioneze”

PANDEMIE. Orban: „Vom distribui măşti celor aflaţi în pragul sărăciei. Ceilalţi vor trebui să le achiziţioneze”
PANDEMIE. Orban: „Vom distribui măşti celor aflaţi în pragul sărăciei. Ceilalţi vor trebui să le achiziţioneze” / Mediafax FOTO
Publicat: 24/04/2020, 21:11
Actualizat: 07/04/2021, 01:04

 Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri seara, că statul va asigura măştile necesare purtării în spaţii publice, însă nu pentru toată lumea. Astfel, persoanele aflate în pragul sărăciei vor primi gratuit aceste produse de protecție, iar restul populațuiei va cumpăra din fonduri proprii măști, relatează Mediafax.

„Este o măsură necesară în spaţii închise. Pentru persoanele care nu au venituri pregătim un mecanism de distribuţie în care persoanele care nu au venituri, care se află sub pragul sărăciei în baza anchetelor sociale, vom stabili un mecanism de punere la dispoziţie a acestor măşti. În ceea ce priveşte ceilalţi cetăţeni vor trebui să îşi achiziţioneze măşti”, a declarat Ludovic Orban pentru Antena 3.

Premierul a adăugat, în aceeași intervenție, că restricţiile vor fi ridicate gradual, începând din 15 mai.

„Se va renunţa gradual la măsurile restrictive, începând cu data de 15 mai. Avem o analiză în curs de realizare pe fiecare măsură restrictivă. Analizăm eliminarea fiecărei restricţii din punct de vedere al riscului epidemiologic sau al efectului economic sau de altă natură. Analiza e în curs de realizare.
Sper să nu fie necesar să amendăm pe nimeni. Eu nu îmi doresc să amendeze poliţia sau jandaermeria pe nimeni. Eu îmi doresc ca toţi cetăţenii să respecte măsurile. Nu va mai exista nicio restricţie în ceea ce priveşte libertatea de mişcare. Nu va trebui să mai dăm nicio declaraţie. O să rămână anumite restricţii”, a mai spus Orban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului