Numărul persoanelor fără adăpost și a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanță și echipajele SMURD la unitățile sanitare și în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 363, informează Ministerul Sănătății.
Din cele 363 persoane transportate, 186 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile si compartimentele de primiri urgență. De altfel, un număr de 73 persoane încă se mai află internate și primesc asistența medicală.
La nivel național, în același interval s-au mai înregistrat 8 decese în județule Argeș, Buzău, Satu Mare, Hunedoara, Prahova și Dolj (3 decese).
De la avertizarea de „cod galben de ger” emisă de meteorologi, și până în prezent, la nivel național au fost înregistrate 22 decese din cauza hitopermiei severe.