8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Cum explică ministrul Cătălin Predoiu faptul că Guvernul PNL a atacat la CCR legea care majorează pedepsele pedofililor

8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Cum explică ministrul Cătălin Predoiu faptul că Guvernul PNL a atacat la CCR legea care majorează pedepsele pedofililor
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Cum explică ministrul Cătălin Predoiu faptul că Guvernul PNL a atacat la CCR legea care majorează pedepsele pedofililor / Sursa FOTO: https://cms.podul.ro
Publicat: 07/08/2020, 08:18
Actualizat: 07/08/2020, 10:32

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi seara, că legea prin care sunt majorate pedepsele pentru agresorii sexuali de minori nu a fost atacată în ansamblul său la Curtea Constituţională, precizând că anumite infracţiuni din actul normativ au fost lăsate prescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele.

Cătălin Predoiu: „Vrem combaterea acestui fenomen cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea şi a crimei organizate, dar…”

Într-o intervenție la Realitatea Plus, ministrul Justiției a precizat că Executivul vrea „categoric combaterea acestui fenomen cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea şi a crimei organizate. Dar, tocmai că pentru acest lucru îţi trebuie o lege care să stea în picioare pe termen lung, inclusiv testată prin excepţii ridicate de avocaţi în dosare la Curtea Constituţională. Este absurd să acuzi Guvernul că nu doreşte combaterea acestui flagel pentru că în realitate doreşte o lege solidă”.

Ajutor pentru firme și angajați. Ce pachet de măsuri a pregătit Guvernul Orban

Redresarea economică a României se face și prin ajutor de stat. Guvernul Orban are pregătit un nou pachet de măsuri de sprijin pentru angajaţii şi firmele care se confruntă cu situaţii de diminuare a contractelor, respectiv a cifrei de afaceri. Ca să evite orice complicație politică, Executivul va adopta măsurile printr-o Ordonanță de Urgență, sub pretextul necesității stimulării creşterii ocupării forţei de muncă.

America reimpune taxe vamale la importurile de aluminiu din Canada

Donald Trump a anunţat joi că va reimpune taxele vamale de 10% la aluminiu din Canada începând cu 16 august, apreciind că statul canadian ”profită” de Statele Unite. Într-un discurs rostit la o fabrică de maşini de spălat Whirlpool din Clyde, în statul Ohio, preşedintele american a amintit că a crescut taxele vamale în condiţiile în care Canada ”să nu inunde ţara noastră cu exporturile lor şi să nu ne distrugă toate locurile de muncă în sectorul aluminiului”.

Trump nu renunță! Replică acidă pentru Facebook și Twitter

Preşedintele american Donald Trump a declarat că afirmaţiile sale privind copiii şi Covid-19, blocate miercuri, 5 august, de Facebook şi Twitter, sunt „perfecte”. Liderul de la Casa Albă a afirmat într-o emisiune radio a conservatorului Geraldo Rivera că a făcut „o constatare perfectă, o constatare privind tinereţea”. Facebook a eliminat de pe pagina preşedintelui american un videoclip ce încălca regulile reţelei sociale privind dezinformarea legată de pandemia de COVID-19.

Beirut. Protestatarii libanezi, atacați cu gaze lacrimogene

Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene, joi seară, pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia mortală din portul Beirut, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor. Protestatarii au vandalizat magazine şi au aruncat cu pietre în poliţişti în cartierul Parlamentului.

Bilanțul pandemiei de COVID-19. Peste 19 milioane de persoane, infectate cu noul coronavirus!

Peste 19 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în lume, dintre care un milion în patru zile, potrivit unui bilanţ efectuat de France Presse din surse oficiale. În total, au fost anunţate cel puţin 19.000.553 de cazuri, dintre care 712.315 decese. Peste 4 din 10 cazuri au fost înregistrate în Statele Unite şi Brazilia, cele mai afectate două ţări cu respectiv 4.870.367 de cazuri (159.864 de decese) şi 2.912.212 infecţii (98.493 de decese). Regiunea cu cele mai multe contaminări este America Latină şi Caraibe, cu peste 5.292.000 de cazuri detectate, dintre care 211.732 de decese.

PSD, ProRomânia și PPU (S-L), alianță pentru alegeri. Vezi în ce județ vor avea candidat comun

Organizaţiile prahovene ale PSD, Pro România şi PPU (S-L) au înfiinţat „Alianţa pentru Prahova” în perspectiva alegerilor locale din septembrie, a anunţat, joi seară, biroul de presă al PSD Prahova. Potrivit sursei citate, alianţa îl va susţine la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Prahova pe actualul preşedinte Bogdan Toader, care este liderul social-democraţilor prahoveni, iar la funcţia de primar al Ploieştiului îl va susţine pe viceprimarul Cristian Ganea (Pro România).

Avertisment de la ANM. Agricultorii, șocați de ce urmează!

Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se va menţine în majoritatea zonelor agricole pe parcursul următoarelor zile, pe fondul temperaturilor maxime ridicate ale aerului, ce vor ajunge şi la 37 de grade Celsius, avertizează ANM într-o prognoză valabilă pentru perioada 7 – 13 august. Din punct de vedere termic, în acest interval se va menţine o vreme caldă în majoritatea regiunilor agricole şi chiar caniculară în zonele sudice şi estice. În majoritatea zonelor de cultură, maxima aerului va fi cuprinsă între 25 şi 37 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 10 şi 24 de grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Podul prăbușit din Baltimore: 2 victime, recuperate din apă