Accident în Maramureș: Un polițist a fost rănit după ce autospeciala în care se afla s-a răsturnat

Redactor:
Vasile Magradean
Accident în Maramureș: Un polițist a fost rănit după ce autospeciala în care se afla s-a răsturnat
Un agent de poliție din cadrul IPJ Maramureș a fost rănit, joi, după ce autospeciala în care se afla, și care era în urmărirea unei mașini suspecte, s-a răsturnat, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș transmis, joi, în autospecială mai erau doi polițiști, care sunt în afara oricărui pericol.

„Pe DN18, între localitățile Berbești și Vadu Izei, o autospecială a IPJ Maramures a fost implicată într-un accident rutier. Autospeciala în care se aflau trei agenți de poliție era în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiști. Autospeciala a derapat la un moment dat, a ieșit în decor și s-a răsturnat. Un agent de poliție (femeie) a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ceilalți doi colegi sunt în afara oricărui pericol”, se arată în documentul citat.

Mașina care nu a oprit la semnalul polițiștilor a fost dată în urmărire.

ALERTĂ! Un nou virus extrem de contagios face ravagii în China. Ce este norovirusul şi...
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
FOTO. Loredana Groza, apariție interzisă cardiacilor! Rochia scurtă și mulată a lăsat totul la vedere
Cum a murit, de fapt, sponsorul Simonei Halep! Detalii cutremurătoare despre ultimele clipe de viață:...
ULTIMA ORĂ! S-a aflat prospectul vaccinului anti-COVID-19. Ce reacții adverse produce. Doamne..
OPINIE | Nu sînt doar ”pioneri” şi ”utecişti”: cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt,...
Dispariție misterioasă în Marea Britanie: 50 de miliarde de lire sterline „sunt ascunse undeva, dar...
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
Socrii au venit în vizită, neanunţaţi. Când s-au uitat sub pat, au simţit cum li...
Cele mai perverse PRACTICI amoroase. Jumătate dintre FEMEI fac asta în pat
Veste GENIALĂ! Medicamente gratuite și compensate! Cine va beneficia de ele
Adevarul despre noii patroni ai lui Dinamo. Fotbalistii cer sprijinul Guvernului Orban. Ce se întâmplă...
AVEM prospectul vaccinului anti-COVID! Este ŞOCANT: Ce scrie în el
9 simptome ale cancerului pe care bărbaţii nu trebuie să le ignore
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde de euro al lui Dinu Patriciu după ce...
Ruby a scos-o din sărite pe bunica ei. Cum a reacționat femeia: „M-ai zăpăcit”
Inchide