Accident soldat cu moartea unui om, provocat de un polițist din Dâmbovița

Accident soldat cu moartea unui om, provocat de un polițist din Dâmbovița
Publicat: 10/09/2019, 21:44

Reprezentanții Poliției Dâmbovița au declarat că accidentul s-a produs pe DN 7, pe raza localității Gura Foii.

O mașină a lovit o căruță în care se aflau două persoane care, în urma impactului, au fost rănite și transportate la spital. Câteva ore mai târziu, una dintre victime a murit.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un conducator auto, în timp ce conducea un autoturism, în interiorul localității Gura Foii, din direcția București către Pitești, nu ar fi păstrat o distanță suficientă în mers față de un atelaj hipo, neînregistrat și neechipat corespunzător, condus de un barbat de 53 de ani, intrând în coliziune față-spate cu acesta”, au anunțat reprezentanții IPJ Dâmbăvița.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

„Totodată, conducerea Inspectoratului de Politie Județean Dâmbovița a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern și dispunerea de măsuri legale”, au adăugat reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Surse judiciare au afirmat că șoferul cercetat este polițist, încadrat la un post de poliție rurală din Dâmbovița.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Urdăreanu, regele cavourilor de lux. Mormântul lui are patru etaje și cartel de acces
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Emisiile de la marile companii de petrol și gaze ar putea cauza milioane de decese...