Anunț teribil făcut de un specialist în boli infecțioase. “Următoarele trei luni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei!” Ce se va întâmpla până la Sărbători

Anunț teribil făcut de un specialist în boli infecțioase. “Următoarele trei luni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei!” Ce se va întâmpla până la Sărbători
Mărturia unei educatoare din Sibiu, infectată cu coronavirus: “Am simțit răceala morții lângă mine!” Două femei cu care se afla în salon au murit sub ochii ei
Publicat: 20/10/2020, 11:28

Expertul în boli infecțioase Michael Osterholm pune în gardă populația globului și avertizează că următoarele trei luni vor fi cele mai tragice din întreaga pandemie de coronavirus.

Apreciat în întreaga lume, Michael Osterholm este directorul Centrului de Cercetare și Politica Bolilor Infecțioase la Universitatea din Minnesota. Recent, acesta a făcut un anunț teribil pentru omenire, cu privire la pandemia de COVID-19.

Până la Sărbători, vom vedea numere mult mai mari, peste 67.000 sau 75.000 cazuri zilnice. Următoarele trei luni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei”, a declarat expertul în boli infecțioase din SUA.

Michael Osterholm, expert în boli infecțioase: “Vaccinurile nu vor deveni disponibile în mod semnificativ până la începutul celui de-al treilea trimestru al anului viitor”

Dr. Michael Osterholm a anunțat și când ar urma să iasă pe piață vaccinurile care să lupte cu noul coronavirus.

În ciuda unui oarecare progres, vaccinurile nu vor deveni disponibile în mod semnificativ până la începutul celui de-al treilea trimestru al anului viitor. Și chiar și atunci… jumătate din populația Statelor Unite, în acest moment, este sceptică la ideea de vaccin”, a adăugat reputatul doctor.

Referitor criza pandemică pe care o traversează SUA, dr. Michael Osterholm a declarat: ”Vineri, am avut 70.000 cazuri, cel mai mare număr pe care l-am mai înregistrat în luna iulie, la vârful pandemiei. Vom trece iar prin asta”.

Noul coronavirus poate declanșa diabetul

Altfel, Francesco Rubino, cercetător în diabet la King’s College din Londra, este de părere că noul coronavirus poate declanșa inclusiv diabetul, chiar și în cazul adulților și copiilor care nu prezintă factori de risc. Acesta conduce o echipă care selectează cazuri de pacienți de pe toată planeta în scopul de a afla cât mai multe lucruri despre virusul asiatic care a ucis sute de mii de oameni în mai puțin de un an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Nouă eliminare la Survivor All Stars. Echipa Faimoșilor rămâne din nou fără un membru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului