Aproximativ o sută de persoane au cerut, duminică seară, la Sibiu, demisia Guvernului și a șefului statului, în timp ce mărșuluiau pe mai multe străzi din oraș, la minus 14 grade Celsius.
Aproximativ o sută de persoane, multe dintre ele vârstnice, s-au strâns, duminică seară, în Piața Mare din Sibiu, pe care au înconjurat-o de mai multe ori, înainte de a porni în marș pe mai multe străzi din oraș.
Demonstranții cer, ca în fiecare seară de la debutul protestelor de stradă, demisia șefului statului și a Guvernului, pensii, alocații și salarii mai bune, dar și un viitor optimist pentru tineri.
Protestatarii se încălzesc cu ceai cald și s-au îmbrăcat gros pentru a face față gerului, în condițiile în care meteorologii au anunțat că, la ora 20.00, în municipiul Sibiu se înregistrau minus 14 grade Celsius.
„Mi-e frig, dar iubesc România și liberatea. O să ieșim în stradă până putem, iar când se face mai cald, iese toată țara. Am multe haine pe mine că sunt și puțin răcită”, una dintre femeile care participă la protest.
Un alt protestatar a spus că este dispus să iasă în stradă „până se trezesc conducătorii”.
„Ei sunt rupți de realitate, trăiesc în altă lume. Suntem oameni și noi și avem convingerile noastre și sperăm că reușim să schimbăm ceva. Continuăm să ieșim chiar dacă este frig. Cât vom putea, vom ieși”, a declarat un sibian.
Președintele Asociației de revoluționari „Sibiu Decembrie 89”, Mircea Bucur, care organizează protestele de la Sibiu, a apreciat că la Sibiu „nu e chiar așa de frig”.
„La noi nu e chiar așa frig ca la București sau în alte părți, că la noi nu bate vântul. Noi suntem mai apărați. Văd că Băsescu a știut prognoza și crede că frigul ăsta din țară oprește și manifestațiile. Eu nu prea cred, dar vom trăi și vom vedea. Dacă se fac minus 40 de grade, poate că ne oprim”.
Bucur a anunțat că intenționează să ceară prelungirea autorizației de organizare a protestului din Sibiu pentru perioada 1 – 7 februarie.
Acum, protestatarii au autorizație de organizare a mitingului și marșului din oraș până în data de 31 ianuarie.