Armata Română a început recrutările: Câte posturi sunt disponibile și ce soldă se acordă după înrolare

Armata Română a început recrutările: Câte posturi sunt disponibile și ce soldă se acordă după înrolare
Foto - caracter ilustrativ: Facebook/MApN
Publicat: 17/06/2021, 09:55
Actualizat: 17/06/2021, 09:56

Cei care vor să aleagă o carieră militară mai pot susţine probele psihologice si fizice de selecţie pentru funcţiile de soldat gradat profesionist vacantate de Armata Română până pe 25 iunie, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

În întreaga țară sunt disponibile 1.516 locuri, iar dintre acestea, 32 sunt pentru pentru Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) în 28 de judeţe şi în Bucureşti.

Candidații care or trece probele de selecție vor fi examinați medical până pe 30 iunie. Cei care vor să ocupe un loc în cadrul FOS trebuie să treacă printr-o examinare medicale specifică, fiind făcută la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” din Bucureşti sau Centrul de Medicină Navală din Constanţa, în funcţie de specialitate.

Persoanele care vor trece aceste teste au termen până pe 23 iulie să își finalizeze dosarele de candidat.

Cei fără pregătire militară încep instruirea mai devreme

Cei care vor fi acceptați nu susțin concurs de admitere, dar vor fi repartizați pe posturi în funcție de punctajul pe care l-au obținut, calculat după anumite criterii profesionale şi administrative, pe baza opţiunilor exprimate la recrutare.

În perioada 9-10 august (seria I) și 18 august (seria II) are loc repartizarea celor selectați pe unităţi militare, arme/servicii şi specialităţi militare. Ulterior, cei care nu au pregătire militară vor începe cursurile de formare pe 23 august iar cei care au vor intra în programul de instrucție pe 27 septembrie.

Programul de instruire specific la care candidații au fost repartizați trebuie parcurs în cel mult cinci luni.

Ce venituri se încasează după înrolare

  • soldat – 2.770 de lei;
  • fruntaș – 2.802 lei;
  • caporal – clasa a III-a: 2.835 de lei, clasa a II-a: 2.900 de lei, clasa I: 2.949 de lei.

Însă la aceste sume se adaugă alocația pentru drepturile de hrană, precum și valoarea anuală a normelor de hrană. De asemenea, cei care nu au domiciliul în orașul în care activează primesc lunar o compensație pentru chirie, care nu este mai mult de 50% din valoarea soldei lunare.

Militarii gradați profesioniști, dacă participă la misiuni externe, primesc pe lângă soldă și diurne, în funcție de tipul misiunii. Dacă este una de apărare colectivă, răspuns de crize și sau de pace, atunci diurna poate fi 120 de euro pe zi, dacă este o misiune cu caracter umanitar, atunci diurna ajunge la 60 de euro pe zi. În perioada misiunilor, militarii primesc și solda în lei, dublată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cât de sănătos este, de fapt, pateul vegetal! Ce aditivi conține și cât de periculos...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Vreme extremă în România. ANM a emis alertă
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu