Asistenta maternală din Timiș acuzată că a întreținut relații sexuale cu un băiat de doar 12 ani a fost arestată. Copilul a fost luat din familie

Redactor:
Cosmin Pirv
Asistenta maternală din Timiș acuzată că a întreținut relații sexuale cu un băiat de doar 12 ani a fost arestată. Copilul a fost luat din familie
O asistentă maternală în vârstă de 48 de ani, din localitatea Ghilad, județul Timiș, acuzată că a întreținut relații sexuale de mai multe ori cu un băiat de 12 ani de care avea grijă, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, o femeie în vârstă de 48 de ani, de profesie asistent maternal, din localitatea Ghilad, județul Timiș, a fost reținută și apoi arestată preventiv pentru 30 de zile, miercuri, fiind cercetată pentru viol.

Femeia este acuzată că a întreținut relații sexuale, din luna septembrie a anului trecut și până în prezent, cu un băiat de 12 ani pe care îl avea în plasament.

Totul a fost descoperit de soțul femeii, în urmă cu două zile. Imediat, bărbatul a sesizat polițiștii, iar oamenii legii au reținut-o pe femeie.

De asemenea, copilul de 12 ani a fost luat din familie de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

 

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
FOTO. Alexandra Stan, cele mai fierbinți ipostaze în care a apărut vreodată Cântăreața a lăsat...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”,...
Motivele pentru care americanii au reciclat ventilatoarele rusești, trimise ca ”ajutor umanitar”
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
Cu ea ar accepta să fie înșelată! Andra ar închide ochii dacă Măruță ar înșela-o...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Ceaușescu, întâlnire secretă cu Arsenie Boca. Ce i-a zis părintele l-a bântuit pe dictator până...
SUPERSTIȚII de Sfântul Dumitru. Ce se întâmplă în această noapte cu MORȚII din morminte
Dacă vezi omul din imaginea de mai jos, ai un IQ peste medie
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
De la 7 kilograme de nucă şi o cergă, la cel mai mare procesator cu...
Inchide