AVERTISMENT CUMPLIT. Cunoscut virusolog: „Va veni al doilea val mult mai agresiv. Coronavirus suferă mutații rapid!”

Redactor:
Gandul
AVERTISMENT CUMPLIT. Cunoscut virusolog: „Va veni al doilea val mult mai agresiv. Coronavirus suferă mutații rapid!”
Bilanț cutremurător al COVID-19 / Foto: Pixabay

Reputatul virusolog Yves Gaudin, directorul Centrului Național Francez de Cercetări Științifice, a declarat că SARS-CoV-2, virusul coronavirus, va fi prezent în lume pentru cel puțin doi ani de acum încolo.

Gaudin este sigur că, la finalul izolării populației, pandemia nu va dispărea complet. Virusologul are vești cumplite pentru SUA și Marea Britanie, care vor fi îngenuncheate de coronavirus.

„Este cert că sfârşitul izolării nu va fi sfârşitul pandemiei. Spre începutul sau mijlocul lunii mai, dezvoltarea epidemiei în Franţa nu va fi în aceeaşi etapă ca în celelalte mari ţări. Dacă măsurile luate aici au avut efectul scontat este probabil să existe, în acelaşi timp, încă multe cazuri în Statele Unite şi probabil în Marea Britanie”, spune Gaudin.

Cea mai optimistă ipoteză vizează câteva luni de liniște față de Covid-19, în lunile calde. Ar putea apărea însă o sezonalitate a virusului care ar fi mai puțin contagios în timpul cald și altfel să treacă de la o emisferă la alta, cu o reluare a epidemiei în toamnă.

Virusologul mai atrage atenția că virusul va suferi mutații, mai ales în zona proteinelor S sau Spike, cele care recunosc receptorul de pe membranele celulelor umane și permit eliberarea genomului viral din celulă.

Inchide