• Publicat:
Știri

„Bandiți, aici sunteți aduși pentru exterminare!”. Mesajul cu care torționarul Ficior îi întâmpina pe deținuți la Periprava

„Bandiți, aici sunteți aduși pentru exterminare!”. Mesajul cu care torționarul Ficior îi întâmpina pe deținuți la Periprava
Mesajul cu care torționarul Ficior îi întâmpina pe deținuți: "Bandiți, aici sunteți aduși pentru exterminare! "

„Am fost chinuiți, am știut ce înseamnă bătaie, înfometare, muncă silnică deși în toate actele noastre scria închisoare corecțională. (…) În fișe s-a trecut fictiv zile muncite sub normă, ce e normă: sculați înainte de răsărit, împinși cu bastoanele în careu pentru prezență, unde primeam o cafea insipidă și rece, conduși apoi la locurile de muncă cu uneltele de muncă: sape și târpane. Eram împinși de la spate să tăiem stuf uneori în apă până la brâu în tovărășia șobolanilor de baltă, a lipitorilor, în bătaia soarelui necruțător. Ajunseserăm numai răni cu puroi de la nisipul acela al Peripravei. Apa pe care o beam era numai din Dunăre sau din niște gropi. Apă împuțită, caldă amară care împreună cu acea mâncare proastă, ne-a provocat o epidemie. Nu ni s-a acordat îngrijire medicală. Nu știam că există așa zis cabinet medical staționar cu personal medical. O dată pe tarlaua de muncă am leșinat, aveam dizenterie cu diaree. M-au cărat deținuții la capătul locului de muncă și am fost lăsat să zac singur. Nu puteam mânca pentru că vomitam. Mi s-a luat temperatura, aveam febră mare. Am fost dus la cabinet și trimis la baracă cu două pastile galbene. Deținuții care nu aveau febră și se plângeau erau bătuți. Eu am scăpat că aveam febră. A doua zi mi-a fost frică să zic că nu ies la muncă și am ieșit așa, m-a ajutat Dumnezeu. Militarii erau învrăjbiți să ne bată și să ne umilească”, a declarat un martor în fața judecătorilor instanței supreme.

Deținuții erau lipsiți de apă și mâncare.

„Deși munceam între ape, o zi nu am făcut baie. Mergeam până la Dunăre și luam apă de la mal plină de gângănii și broaște și o duceam să bea celălalt deținut. Ne era sete. În zilele cu soare era cumplit. Umerii și gâtul ni se descojau și eram numai carne. Mâncarea nu numai că era inconsistentă, era și puțină. Se aducea o bucată mică de mămăligă. (…) Dimineață la careu erau strigați unii deținuți. Noi am plecat la muncă și seara nu i-am mai găsit. A două, a treia, a patra zi la fel. Ne-au încuiat într-o baracă . Am cutezat să intrăm în baraca bucătăriei. Am găsit vase mari cu resturi de borș și tărâțe. Am mâncat și noi în ziua aia pe săturate și am băut ca niciodată. Într-o singură zi am băut apă potabilă din cele 100 de la Periprava. Eu cu un alt deținut am luat hârdăul și sub supravegherea unui militar în termen să îi dea d-zeu sănătate am mers la un saipan de vite. Acolo am băut și noi. Am băut și noi și militarul sărmanul”, a mai spus același martor.

Întrebat de judecător dacă l-a văzut pe Ion Ficior, martorul a precizat: „Îl vedeam în curte. Și pe el și pe ceilalți ofițeri. Niciodată nu au intervenit când eram bătuți și înjurați. (…) Deplâng ce se întâmplă familiei Ficior. Omenește îl iert. L-am întâlnit și pe Condurache și pe Ficior. Erau șefii de coadă la alimentară la Piața Amzei. Erau civili și pensionari de-acum”.

Întrebat de procuror dacă au murit deținuți, martorul a răspuns: „Au murit, doamnă, au murit, nu pot preciza numărul lor. În acea cameră neagră, unde în permanență era nisip ud pe jos, un fel de cameră de pedepsire, acolo se aduceau în permanență morții. Mi-am văzut părinții numai la Tribunal, nu am avut drept la corespondență sau pachet. Nici la Jilava, iar la Periprava nici pomeneală”.

„Am fost arestat în 1958. Am fost săltat de doi securiști și doi civili cu o Volga neagră la ora două noaptea. După percheziție, am fost poftit să îmi iau săpun, periuță și schimburi. Mi s-au pus ochelari prin care nu puteam zări mare lucru și m-au plimbat circa o oră. Era 27 aprilie și după 1 mai a început ancheta. S-au schimbat trei anchetatori. Nu îi mai rețin în afară de Emanoil Cozma. Prima lună s-a purtat frumos cu mine. (…) 300-500 de oameni am fost urcați într-un tren și ne-au plimbat două zile până am ajuns la Tulcea. Ne-au îmbarcat pe un vapor-cisternă care căra petrol. Am fost băgați în cazanele alea și am mers câteva ore, am ajuns la Periprava. Sute de soldați ne așteptau. A venit și Ficior călare pe un cal cu automatul în dreapta. Ne-a făcut o primire cordială; «Bandiți, aici sunteți aduși pentru exterminare!» Și nu s-a dezis și în 2-3 luni s-au văzut roadele. Și tot de pe cal a dat un decret: cel care nu se supune și crede că poate face ce crede el va fi împușcat. Din metru în metru, erau soldați cu baionete. Am ajuns la lagăr: clădiri de chirpici și stuf, pe jos nisip. A coborât de pe cal și a făcut o demonstrație. I-au adus pe niște confrați cu buturugi la picioare. Erau mai demult acolo. Ni s-a adesat: dacă nu vă supuneți și nu vreți să munciți, ajungeți așa. Și asta e un caz fericit”, a spus un alt martor.

Curtea de Apel București, care în primăvară l-a condamnat pe Ion Ficior la 20 de ani cu executare, notează în motivarea deciziei că regimul aplicat de acesta la Periprava a fost unul prin care și-a propus lichidarea fizică și psihică a deținuților, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viață.

În luna martie 2016, un complet de judecători de la Curtea de Apel București a hotărât condamnarea la 20 de ani de închisoare a fostului comandant de la Periprava, acuzat de crime împotriva umanității după ce sub comanda sa ar fi murit peste 100 de deținuți politic, decizia nefiind definitivă. Magistrații au motivat ulterior hotărârea, notând, printre altele, că sunt probe care arată că regimul impus de Ion Ficior a dus la lichidarea fizică și psihică a acelor oameni.

„A rezultat că regimul de detenție elaborat și aplicat de către inculpat, în perioada în care a deținut funcții de conducere în cadrul Coloniei de muncă Periprava, a fost unul de natură să conducă la lichidarea fizică și psihică a deținuților”, se arată în motivare.

Curtea de Apel București reține că bolile care au dus la decesul deținuților au fost cauzate de mizerie și lipsă de hrană, ca rezultat al regimului aplicat de Ion Ficior.

„La o examinare sumară a listei deținuților decedați, cu referire la vârsta și cauza decesului, Curtea constată, fără a fi necesare cunoștințe de specialitate că acești deținuți nu au avut nicio șansă la viață și că, în mod indiscutabil, aceștia nu au beneficiat de niciun fel de îngrijiri medicale”, susține instanța.

Ion Ficior s-ar face vinovat și de bătăile aplicate deținuților, pe motiv că acestea erau aplicate „fie la ordinul, fie cu acordul” său, fiind „prezent la locul unde se administrau aceste bătăi.”

„Chiar dacă inculpatul nu era comandant al coloniei, în anii 1958-1959, el era cel care se implica în pedepsirea deținuților, el era cel care era cunoscut de deținuți ca fiind șef în colonie, comportându-se ca atare și având puteri de facto în acest sens”, se arată în document.

Curtea de Apel București susține că din probele administrate de parchet reiese că deținuții care se îmbolnăveau erau lăsați să moară, iar cei declarați inapți „în loc să fie tratați erau lăsați să moară de foame.” Explicațiile lui Ion Ficior, potrivit cărora „deținuții nu au venit pentru a trăi ci pentru a murit, pentru a permite regimului comunist să se dezvolte”, sunt catalogate de instanță ca fiind „unele cu iz de ironie, neechivoce și în acord cu acțiunle sale.”

Completul de judecată notează că la alegerea pedepsei s-a avut în vedere și „trecerea unui interval nerezonabil de timp în care instituțiile statului au ales să tragă la răspundere vinovații și facă dreptate puținelor victime ale sistemului care încă supraviețuiesc.” Judecătorii notează că pedeapsa care „s-ar fi cuvenit față de gravitatea deosebită și urmările infracțiunii” ar fi fost detențiunea pe viață.

„Din acest punct de vedere, deși pedeapsa care s-ar fi cuvenit inculpatului față de gravitatea deosebită și urmările infracțiunii sale, ar fi fost detențiunea pe viață, totuși, având în vedere tardivitatea cu care autoritățile statului au ales să demareze procedurile judiciare dar și vârsta deosebit de înaintată a inculpatului, Curtea apreciază că aplicarea pedepsei închisorii, la maximul special al acesteia, este de natură să satisfacă toate scopurile pedepsei”, susține instanța.

Inchide