Băsescu: Practica e să amâni, nu să judeci. Amânarea la nesfârșit face justiția ineficientă

Redactor:
Eliana Radulescu
Băsescu: Practica e să amâni, nu să judeci. Amânarea la nesfârșit face justiția ineficientă
Președintele Traian Băsescu a avertizat, joi, că ar putea să existe paradoxul ca România să îndeplinească tot planul de acțiune din MCV, dar să continue să aibă o justiție ineficientă.

Președintele Traian Băsescu a avertizat, joi, că ar putea să existe paradoxul ca România să îndeplinească tot planul de acțiune din MCV, dar să continue să aibă o justiție ineficientă.

El a dat asigurări că justiția va beneficia de resursele necesare pentru punerea în aplicare a celor două noi coduri, dar a arătat că acestea nu rezolvă problemele din sistem.

Șeful statului a menționat faptul că instanțele sunt supraaglomerate cu dosare, dar a apreciat că acest lucru este cauzat de practica judecătorilor de a amâna în loc să judece.

El a arătat că mai mult de jumătate dintre dosarele aflate pe rolul instanțelor sunt chiar la al zecelea termen.

„Practica e să amâni, nu să judeci”, a conchis Traian Băsescu, care a subliniat că procesele se amână „pentru nimica toată”, „că e strâmbă citația”, „că semnătura procurorului e pusă la altă rubrică”.

Președintele a atenționat, în acest sens, că amânarea la nesfârșit face justiția ineficientă.

Traian Băsescu a precizat că nu se referă la toți judecătorii sau la toți procurorii, dar că „sunt destui la care lucrurile nu sunt în regulă”.

Inchide