BREAKING NEWS. Marcel Pavel a fost externat în urmă cu puțin timp! Avem PRIMELE & SINGURELE IMAGINI cu el după ce a părăsit spitalul!

BREAKING NEWS. Marcel Pavel a fost externat în urmă cu puțin timp! Avem PRIMELE & SINGURELE IMAGINI cu el după ce a părăsit spitalul!
Marcel Pavel a fost externat de la ”Matei Balș”, iar GÂNDUL.RO a realizat primele imagini cu acesta după ce a părăsit spitalul!
Publicat: 01/07/2020, 15:40
Actualizat: 01/07/2020, 17:22

Marcel Pavel a fost externat miercuri la prânz din Spitalul ”Matei Balș”, acolo unde se afla sub îngrijire medicală încă din 17 iunie. Testul efectuat marți, 30 iunie, arată că el nu mai este purtătorul virusului COVID-19. Surse medicale au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO că Pavel a primit acceptul medicilor de a părăsi spitalul, iar acum – conform procedurilor – trebuie să rămână izolat, la domiciliu, încă patru zile.

În urmă cu puțin timp, reporterii speciali ai GÂNDUL.RO au realizat IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE cu Marcel Pavel în momentul în care acesta a ajuns acasă, după două săptămâni petrecute în spital. Cântărețul a încercat să treacă neobservat purtând o șapcă și ascunzându-se în spatele măștii și a unor ochelari de soare. După ce a intrat în casă, unul dintre angajații artistului a igienizat mașina cu care Pavel a fost adus de la spital.

GÂNDUL.RO a publicat ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ informația potrivit căreia cântărețul a fost confirmat cu noul coronavirus și internat, pe 17 iunie, la Spitalul ”Matei Balș” (DETALII AICI!). Inițial, Marcel Pavel a negat, neasumându-și faptul că a infectat mai multe vedete din Antena 1 la filmările show-ului ”Te cunoscut de undeva”. Ulterior, el nu a mai putut ascunde informația și a recunoscut că este diagnosticat pozitiv cu virusul COVID-19.

Înainte de a fi spitalizat, Marcel Pavel acuzase probleme medicale pe parcursul mai multor zile. Cu toate acestea, el a refuzat să se testeze. Interpretul a pus starea de sănătate precară pe seama faptului că ar fi răcit în platoul emisiunii ”Te cunosc de undeva”. În cursul zilei de miercuri, 17 iunie, Pavel a fost supus unui prim test de depistare pentru COVID-19, iar în seara aceleași zile a fost transportat la spital după ce rezultatele testării au evidențiat faptul că este pozitiv.

După săptămâni de spitalizare, Marcel Pavel s-a întors acasă miercuri după-prânz, iar noi avem imagini în exclusivitate!

A infectat mai multe vedete din Antena 1!

Vedeta susținuse că nu are febră, dar are simptomele unei răceli, iar de cealaltă parte, familia lui nu acuzase nicio problemă. ”Sunt răgușit, cred că am răcit la filmări. Familia mea se simte bine. Aștept mâine rezultatul și sper să fie negativ”, declara Marcel în dimineața zilei de 17 iunie.

După internarea lui, mai multe vedete cu care artistul intrase în contact au fost diagnosticate pozitiv și internate. Printre acestea s-au aflat Ozana Barabancea (despre care GÂNDUL.RO a dezvăluit, de asemenea, în premieră că este infectată // CITEȘTE AICI!), dar și Andrei Ștefănescu sau actorul Toto Dumitrescu. Reporterii noștri au fost primii care au dezvăluit și faptul că fiul ex-fotbalistului Ilie Dumitrescu se numără printre persoanele care s-au îmbolnăvit după ce au participat la filmările producției ”Te cunosc de undeva”. Sursele noastre susțin că atât Ozana Barabancea, cât și Andrei Ștefănescu și Toto Dumitrescu ar urma să fie externați până la sfârșitul acestei săptămâni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA