• Publicat:
Știri

Bușoi: Cer demararea urgentă a proiectelor cu finanțare europeană pentru modernizarea PIAS

Bușoi: Cer demararea urgentă a proiectelor cu finanțare europeană pentru modernizarea PIAS
Vicepreședintele PNL responsabil cu Politicile de Sănătate Cristian Bușoi cere Ministerului și CNAS să demareze proiectele cu finanțare europeană pentru modernizarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) pentru buna funcționare a sistemului de sănătate din România.

„Cer Ministerului și CNAS să demareze urgent proiectele cu finanțare europeană pentru modernizarea PIAS, dar și digitalizarea biletelor de trimitere și a concediilor medicale. Sunt bani europeni care pot moderniza informatizarea sistemului nostru de sănătate, fără să cheltuim aproape niciun leu din banii asiguraților și ai bugetului național. De asemenea, solicit demararea imediată a procedurilor pentru asigurarea mentenanței pentru acele sisteme care nu sunt acoperite de acest serviciu, multe dintre ele proiecte finanțate cu bani europeni, pentru care am muncit la implementare în perioada în care am condus CNAS: dosarul electronic, rețeta electronică, cardul electronic de sănătate”, transmite Cristian Bușoi într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Bușoi a mai spus că Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este esențială pentru buna funcționare a sistemului de sănătate din România, iar nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă dă mari bătăi de cap pacienților, medicilor de familie, spitalelor, laboratoarelor și tuturor celorlalți furnizori de sănătate.

Bușoi a transmis că pacienții și medicii nu trebuie să suporte consecințele faptului că platforma PIAS nu funcționează așa cum ar trebui.

„Pacienții au probleme privind verificarea calității lor de asigurat, esențială pentru a-și primi serviciile medicale gratuit, în timp ce medicii nu pot raporta către CNAS serviciile medicale oferite, pentru a-și putea deconta cheltuielile. Pacienții și medicii nu trebuie să suporte consecințele faptului că PIAS nu funcționează așa cum ar trebui. Medicii trebuie să primească o soluție prin care problema lor să fie rezolvată. Această soluție trebuie să fie cât mai simplă, să nu îi încarce din punct de vedere birocratic și administrativ”, potrivit sursei citate.

El a adăugat că, până la rezolvarea problemelor, furnizorii de servicii de sănătate trebuie să fie informați pentru a-și profesa meseria iar pacienții să nu aibă de suferit.

„În același timp, până la rezolvarea acestor probleme, CNAS și Ministerul Sănătății trebuie să comunice mai bine și să ofere medicilor răspunsuri la problemele pe care aceștia le semnalează. Furnizorii de servicii de sănătate trebuie să fie informați, să primească răspunsuri la întrebările pe care le au, ca să își poată exercita așa cum trebuie profesia și pentru ca, în final, să nu aibă de suferit nici pacienții, care au nevoie de servicii medicale prompte și de calitate”, a conchis Cristian Bușoi.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat pentru MEDIAFAX, că sistemul nu e funcțional de pe 1 iulie.

Inchide