• Publicat:
Știri

CÂNTAREA ROMÂNIEI PESEDISTE

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni duminică, la ora 10.00, pentru a discuta situația liderului PSD, premierul Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat că se consideră nevinovat, iar acuzațiile care i se aduc au legătură cu cererile de demitere ale șefelor DNA și ICCJ în cazul Rarinca, cu propunerile de modificare ale codurilor penale, precum și cu votul din senat care l-a scăpat de arestare pe senatorul Dan Șova.

„Nu mă consider o victimă. Sunt un om politic, sunt un luptător și am datoria să lupt pentru ce e drept. Am dretul de a spune că acuzarea mea pentru fapte din urmă cu 7-8 ani are legătură directă cu evenimente care s-au întâmplat recent”, a spus Ponta, adăugând că scopul a ceea ce se întâmplă este schimbarea Guvernului.

„Aducerea acuzațiilor politici are ca scop demisia guvernului și schimbarea majorității. Are legătură mai ales cu votul în cazul Șova. Vreau să cred că justiția nu poate să intervină în politică”, a precizat el.

Ponta a susținut că demisia ar fi „cel mai simplu lucru” pentru familia sa, însă dacă aceasta ar fi impusă de un procuror ar fi  „un lucru îngrozitor pentru România”.

Ședința în cerc restrâns a coaliției a avut  loc în biroul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Discuțiile vin după două zile în care pesediștii i-au cerut, de la toate nivelurile, lui Victor Ponta să nu demisioneze. Mesajul conceput în laboratoarele PSD a fost transmis urmându-se coordonate clare: Parlamentul l-a învestit pe Ponta, doar Parlamentul îl poate da jos, nu DNA, ancheta procurorilor vine să ajute PNL care a depus moțiune de cenzură, Guvernul nu are de ce să plece având cele mai bune performanțe economice, o demisie provocând o criză politică majoră.

Mai mult, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, văr prin alianță cu Ponta, a susținut că premierul nu trebuie să-și dea demisia și că este convins de nevinovăția sa.

De la șefia Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a sărit și el în apărarea „prietenului Ponta”. „Ca prieten, ca partener de proiect, și ca om, vechi de 20 de ani în partid, întotdeauna îl susțin, și pe el și pe Liviu Dragnea și pe toți ceilalți colegi ai mei, care trec prin momente dificile. Eu mă uit la marea fotografie și eu cred că în acest moment Guvernul României a făcut foarte mult bine Românie”, a spus el.

La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a declarat sprijinul pentru premier, atacând, totodată, DNA.

„Am constatat cu îngrijorare că, în ochii Direcției Naționale Anticorupție, primul-ministru al României, domnul Victor Ponta, a devenit suspect chiar în ziua în care noul PNL a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, fără speranța rezonabilă ca aceasta să întrunească o majoritate în Parlament. Ca și în vara anului 2012, instituțiile judiciare par să intervină din nou cu mijloace represive într-un proces politic democratic. Constat că această îngrijorare a fost împărtășită de un număr din ce în ce mai mare de oameni politici, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile”, a spus el.

Și vicepremierul Gabriel Oprea s-a declarat a fi alături de Victor Ponta. „Suntem parteneri în Guvern, întotdeauna am sprijinit guvernele din care facem parte, am sprijinit și pe președintele României, credem că acest lucru aduce, mai ales într-o perioadă în care este un climat sensibil, aș putea spune complex și complicat de securitate regională mai ales cu ce se întâmplă în Ucraina, cu ce se întâmplă în Franța, eu cred că România nu trebuie să intre într-o criză politică și cred că acest lucru, continuarea guvernării, aduce continuitate și stabilitate politică României”, a declarat șeful UNPR.

Tot partidul, zid în jurul lui Ponta

Mesaje de susținere față de Victor Ponta au venit în cascadă în ultimele două zile din organizațiile PSD, primari și europarlamentari. Vă prezentăm mai jos fragmente din acestea:

Primarii PSD din Bistrița Năsăud: „Justiția va scoate într-un final adevărul la iveală, dar, până atunci, Victor Ponta este dator românilor să continue munca din fruntea Guvernului României”

PSD Gorj: „Organizația Partidului Social Democrat Gorj este de acord cu poziția premierului Victor Ponta și îl susține în decizia de a nu demisiona din funcția pe care o deține, Parlamentul fiind singurul organ al statului care poate să ia o astfel de decizie.
Mai mult decât atât, social democrații gorjeni consideră că nu este o coincidență faptul că Victor Ponta a fost chemat la DNA în ziua în care este depusă de către Opoziție moțiunea de cenzură”

PSD Cluj: „PSD Cluj îl susține pe președintele PSD, Victor Ponta, și consideră că audierea acestuia în ziua depunerii unei moțiuni de cenzură nu este o simplă coincidență, ci o întoarcere în timp din punct de vedere democratic, într-o epocă regretabilă din istoria României, epoca proceselor politice. Victor Ponta nu trebuie să-și dea demisia, această situație trebuie analizată de Parlament. Fiecare cetățean este egal în fața legii, legea trebuie respectată, dar justiția televizată și imixtiunea politicului în actul de justiție nu trebuie tolerate !”

PSD Timiș: „Un guvern nu se schimbă după cum vor unii. Există un singur mod democratic de a schimba un guvern: Parlamentul. Vedem că România este guvernată bine, avem rezultate economice foarte bune, au fost crescute pensiile și salariile, TVA-ul a fost scăzut, și am enumerat doar câteva dintre lucrurile bune făcute de acest guvern. Cât timp are susținerea Parlamentului, Victor Ponta trebuie să rămână prim ministru. Noi suntem alături de el”

PSD Sălaj: „Parlamentul este singura instituție democratică care are dreptul constituțional de a decide dacă Victor Ponta poate continua politicile Guvernului actual, angajate în fața cetățenilor !”

PSD Teleorman: „Nu credem în coincidențe în politică. Mai ales în cea românească, după experiența băsistă de un deceniu.
Există o sincronizare evidentă a unor evenimente politice la ordinea zilei: culpabilizarea premierului Victor Ponta, depunerea moțiunii de cenzură de către PNL și solicitarea intempestivă a președintelui Iohannis de demitere a premierului”

PSD Bacău: „PSD Bacău îl susține pe premierul Victor Ponta și considera că acesta trebuie să ducă până la capăt mandatul de prim-ministru. Este evident că o luptă politică se pierde sau se câștigă în Parlamentul României iar cei 3 ani de bună guvernare reprezintă cea mai bună carte de vizită pe care un guvern al României a avut-o în ultimii 25 de ani. Este nevoie de stabilitate politică iar interesul național presupune un guvern ales în mod democratic, ce își duce mandatul la capăt, asigurând o reprezentare a tuturor cetățenilor așa cum au decis aceștia în alegerile din 2012, un guvern corect și performant care aparține doar poporului român”

PSD Dâmbovița: „Parlamentarii dâmbovițeni considera ca acuzațiile aduse la adresa Prim-Ministrului Victor Ponta sunt forțate și suspecte, în contextul în care acestea vin exact în ziua depunerii moțiunii de cenzură de către PNL. Victor Ponta este cel mai bun Premier pe care l-a avut România în ultimii 25 de ani !”

PSD Constanța: „Organizația Județeană PSD Constanța consideră că Victor Ponta trebuie să își ducă la capăt mandatul de prim-ministru și președinte PSD, mai ales că sub guvernarea sa România a obținut rezultate economice și sociale foarte bune”

PSD Vâlcea: „Revin și spun că nu sunt de acord ca premierul să-și dea demisia tocmai acum când România înregistrează un trend pozitiv din punct de vedere economic și social”

PSD Bihor: „Organizația Județeană Bihor a Partidului Social Democrat își exprimă solidaritatea cu domnul Victor Ponta, prim-ministrul României și președinte al Partidului Social Democrat și consideră că acesta trebuie să rămână premier, rezultatele guvernării reprezentând argumentul determinant”

PSD Sector 4: „Victor Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului deoarece are un mandat dat prin votul cetățenilor României, aceștia s-au exprimat prin vot asupra actualei majorități, și are o datorie nu doar fată de votanții Partidului Social Democrat, ci și fată de fiecare cetățean al României”

PSD Argeș: „Considerăm că domnul Victor Ponta trebuie să rămână premier în conformitate cu mandatul acordat de Parlamentul României în baza procedurilor constituționale precum și datorită rezultatelor pozitive ale guvernării. Măsurile sociale reparatorii, creșterea economică recunoscută de instituțiile romane și străine de specialitate precum și redresarea economică a României după îndelungi ani de criza îi conferă legitimitatea continuării actului de Guvernare”

PSD Olt: „ Victor Ponta trebuie să-și continue mandatul de premier cu care a fost învestit de cetățeni la alegerile din anul 2012. Într-un stat democratic, nimeni nu poate schimba voința populației doar pentru a prelua puterea cu orice preț pentru că acea putere nu mai este legitimă”

PSD Ilfov: „Este regretabil faptul că se încearcă folosirea Justiției într-o luptă politică, care își propune să răstoarne un premier și un guvern care au sustinut fără rezerve Justiția, începând cu anul 2012, alocând sume considerabile în plus pentru buna funcționare a Parchetelor, a ANI, pentru punerea în aplicare a Codurilor Penal și de Procedură Penală, fapte care au determinat cele mai bune rapoarte MCV pentru România”

PSD Hunedoara: „Organizația Județeană Hunedoara a Partidului Social Democrat își exprimă solidaritatea cu Victor Ponta, premierul României și Președintele Partidului Social Democrat. Pe această cale respingem în totalitate ideea demisiei din functia de Prim-Ministru al României. Prezumția de nevinovăție primează iar demisia nu poate veni în mod fortat în urma citării de către DNA pentru audieri în ziua în care Partidul Național Liberal depune o moțiune de cenzură”

PSD Brașov: „Organizația Județeană Brașov a PSD este alături și îl susține pe Primul ministru Victor Ponta.
Considerăm că demisia acestuia nu reprezintă o soluție pentru că Victor Ponta, în calitate de prim ministru, împreună cu Guvernul trebuie să ducă la bun sfârșit proiectele economice și sociale la care s-au angajat”

PSD Mureș: „Atacul fără precedent la adresa Prim-ministrului României, la care am asistat cu toții astăzi ne îngrijorează profund. Chemarea la DNA a Prim-ministrului României și anunțarea faptului că acesta este suspect într-un dosar penal, chiar în perioada în care în Parlament a fost depusă o moțiune de cenzură, nu este doar o coincidență” 

PSD Giurgiu: „Considerăm că premierul trebuie să-și ducă până la capăt mandatul încredințat de români și Parlament, deoarece pe agenda Guvernului șunt teme importante care trebuie finalizate. Organizația Județeană a PSD Giurgiu își exprimă totala susținere față de Victor Ponta, atât în calitate de prim ministru cât și de președinte al partidului, deoarece, într-o țară democratică, vinovăția este stabilită de instanța de judecată și nu de o suspiciune, chiar și rezonabilă a procurorilor DNA”

PSD Organizația de pensionari: „Având convingerea că mai presus de orice există prezumția de nevinovăție, că Domnul Victor PONTA are un mandat constituțional dat de Parlament, îi adresăm rugămintea de a nu demisiona din fruntea Guvernului României și de a-și îndeplini în continuare funcția ce i-a fost încredințată”

Este extrem de suspect faptul că implicarea premierului Ponta, în calitate de suspect, într-un dosar instrumentat de DNA a fost comunicată public în mod sincronizat cu depunerea de către PNL a unei moțiuni de cenzură în Parlament.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaților avizarea urmăririi penale pe numele premierului și pentru conflict de interese.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că, în condițiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situație imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunțat că respectă poziția publică a președintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament și numai Parlamentul îl poate demite.

Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moțiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.

Inchide