Carmen Dan, la investirea noului inspector-șef IGPR: „Am transmis asumarea unei misiuni care privește reforma profundă”

Carmen Dan, la investirea noului inspector-șef IGPR: „Am transmis asumarea unei misiuni care privește reforma profundă
Publicat: 19/01/2018, 13:10

„A fost o discuție prin care am transmis, mai degraba, asumare unei misiuni care privește reforma profundă pe care și-au asumat-o împreuna și cu susținerea MAI să o înfăptuiască în Poliția Română. Ce s-a întâmplat este o situație dificilă, însă își are izvoarele în Poliția Română, nu în altă parte. Ne-am asumat ca într-o primă instanță să avem o analiză profundă a sistemului și în termen de cel mult o lună de la analiză să avem un plan de măsuri cu termene asumate pentru a începe să facem ceea ce ne-am propus, reformarea sistemului. Înseamna identificarea în totalitate a tuturor vulnerabilităților din sistem, asumare problemelor pe care le identifică și rezolvarea acestora”, a declarat Carmen Dan.

Întrebată de motivele pentru care a fost demis Bogdan Despescu, Dan a spus: „O să fie mult mai evidente când vom finaliza raportul corpului de control, (..) însă motivul pentru care i-am solicitat retragerea este comunicarea și gestionarea situației care a stârnit interes public. Domnul Despecu este pus la dispoziție, vom identifica un pot pe care îl va ocupa. (..) Avem un raport preliminar care privește o analiză a raportului prezentat prim-ministrului și sunt o serie de lucuri care nu sunt susținute”.

Întrebată dacă va rămâna în funcția de ministru, Carmen Dan a răspuns : „Nici nu mă gândesc la lucrul acesta. Va exista un CEx în care se vor stabili persoanele și portofoliile”.

Prim-ministrul interimar Mihai Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

Totodată, Fifor a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniță.

Ambele decizii au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Pe 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunța că i-a trimis premierului de la acea vreme, Mihai Tudose, propunerea de schimbare din funcție a șefului Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Bogdan Despescu.

Carmen Dan a propus atunci înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniță. Mihai Tudose a anunțat însă ulterior că Ioniță a refuzat numirea și că el i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport, fără însă a lua o decizie privind demiterea.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ești obligat să reduci viteza la trecerea de pietoni dacă NU traversează nimeni?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Vestea așteptată de toți pensionarii. Data la care vor fi virați banii pe luna mai
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
S-a rupt lanțul de iubire dintre Livia Eftimie și Spike? Detaliul care i-a dat de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului