Cât de nocive pentru organism sunt legumele din supermarket

Cât de nocive pentru organism sunt legumele din supermarket
Publicat: 23/04/2012, 19:37
Actualizat: 05/01/2013, 09:24

Fără gust, lipsite de nutrienți, ațoase și chiar lemnoase, dar cu aspect frumos, așa arată legumele pe care le cumpărăm din comerț. „Spre deosebire de acum 20 de ani, legumele pe care le mâncăm au avantaje agronomice: sunt aspectoase, rezistă în timp și cresc destul de repede”, a declarat, pentru gândul, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare. Specialistul atenționează însă că, deși punctează la capitolul imagine, legumele nu stau la fel de bine și la capitolul beneficii aduse organismului nostru. Practic, legumele nu mai au gust pentru că provin din soiuri hibrid, speciale pentru seră. „Aceste soiuri sunt create special de om, prin selecție artificială, pentru a avea o producție mare de legume. Soiurile pure nu dau producții mari. Un bun exemplu este soiul roșiilor „inimă de bou”, care sunt gustoase, neaspectuoase și cărnoase. Din păcate, acestea se deteriorează rapid și nu au o producție mare”, spune prof. dr. Mencinicopschi.

Legumele sunt tratate chimic ca să reziste mai mult

Indiferent dacă sunt de producție internă sau de export, legumele sunt fără gust și nutrienți. Ele sunt tratate chimic înainte de a ajunge pe masa noastră, iar substanțele folosite au efecte negative asupra organismului, provocând intoxicarea ficatului, a rinichilor și a sistemului nervos central, avertizează nutriționiștii.

Astfel, legumele sunt supuse unor tratamente cu pesticide și pulverizate cu tot felul de substanțe toxice menite să le mărească rezistența în timp. „Cea mai bună soluție este să mâncăm fructe și legume atunci când este sezonul lor”, recomandă Mencinicopschi.

Tabără: Serele din Olanda și Spania produc sute de tone de legume pe hectar

Piața autohtononă este invadată pe timpul iernii de legume aduse din import. Spania, Olanda, Italia, Turcia, Israelul și Egiptul sunt țările de proveniență a acestor alimente. „Legumele care se găsesc în această perioadă a anului sunt în mare parte aduse din țări aflate în zona mediteraneană, acolo unde iernile sunt mai blânde. Roșiile și castraveții care se găsesc în piețe, supermarket-uri și hipermarket-uri sunt cu precădere din Turcia, Spania și Olanda”, a declarat, pentru gândul, Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii.

Deputatul susține că, deși provin din țări unde temperaturile sunt ridicate, roșiile și castraveții de import sunt crescute în sere. „În Olanda și Spania sunt sere înalte, nu ca în România scunde, unde dintr-un singur hectar se pot obține câteva sute de tone de legume”, a mai precizat Tabără.

El spune că roșiile și castraveții pe care îi mâncăm în sezonul rece sunt soiuri speciale pentru sere. „În Germania, de exemplu, se folosește un soi de castraveți care este altoit cu unul de dovleci. Aceștia sunt mai sănătoși, au mai multe substanțe nutritive și sunt mai rezistenți la bolilele specifice acestei legume. Soiul de castraveți rezultat nu este tratat cu atât de multe substanțe chimice ca în cazul celor care nu sunt altoiți cu dovleci”, explică Valeriu Tabără.

Mai mult, contează și modul în care legumele sunt crescute. De exemplu, în cazul roșiilor există sere speciale, iar legumele nu mai cresc în pământ, ci în substanțe nutritive. „În Olanda, de exemplu, sunt întâlnite serele cu substrat umed. Roșiile obținute din substrat umed sunt cele care arată frumos și sunt mari. Acestea sunt crescute în substanțe hidroponice, adică substanțe nutritive”, povestește fostul ministru al Agriculturii.

Dacă în mod normal, anual se obține o singură producție, cu ajutorul serelor și a soiurilor speciale se obțin roșii și castraveți și de trei ori pe an: o dată în sezon și de două ori în extrasezon.

Ce dezvăluie aspectul unei legume

Nutriționiștii susțin că legumele cumpărate iarna au un conținut mai ridicat de chimicale, comparativ cu cele pe care le cumpărăm în sezonul cald. Mencinicopschi recomandă achiziționarea legumelor importate din țări apropiate României. Motivul? Acestea sunt tratate mai puțin cu substanțe care să le ajute să reziste trasportului. „Din păcate, aspectul unui aliment nu ne poate spune dacă conține sau a fost tratat cu foarte multe substanțe chimice, doar rezultatele de laborator pot arăta acest fapt”, spune profesorul.

Cum să păstrezi legumele iarna

Cartofii, morcovii, ceapa și usturoiul sunt legume care pot supraviețui chiar și în timpul sezonului rece, important este modul de depozitare. Prof. dr. Mencinicopschi recomandă ca acestea să fie ținute în locuri răcoroase. „Morcovii pot fi depozitați într-o lădiță cu nisip, iar cartofii – îngropați în pământ, iar atunci când îi vom scoate vor arăta ca proaspăt cultivați”.

Dacă nu sunt depozitați corespunzător, cartofii pot deveni toxici pentru organism atunci când încep să încolțească.

Pentru a evita efectele negative ale acestora trebuie înlăturate toate porțiunile înverzite și încolțite. Partea galbenă din cartof care rămâne este sigură pentru consum.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
Viorica de la Clejani, în stare gravă cu COVID! Ce s-a întâmplat cu ea în...
FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase!...
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
“Prințișorul Craiovei”, ATACAT brutal de cei care îi sunt alături: “Un maimuțoi cu aere de...
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Care telefon se strică mai greu, iPhone sau Android? Diferențele în timp dintre modele
A căzut mitul celor 10.000 de paşi pe care trebuie să-i facem pe zi, pentru...
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Simptomele COVID-19 în cazul copiilor. Cele trei semne care ar trebui să îi îngrijoreze pe...
Viorica de la Clejani, în stare gravă cu COVID! Ce s-a întâmplat cu ea în...
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Lovitură DEVASTATOARE pentru ING sau Banca Transilvania! S-a terminat, o bancă URIAȘĂ vine în România!...
Vești bune pentru angajații români de la 1 ianuarie. Statul dă zile libere în plus...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Vestea ȘOC a momentului. Doliu în lumea muzicii ușoare românești: A MURIT
Lacrimi de durere! Viorica de la Clejani, pe patul de spital, cu COVID. Cum se...
E DESCOPERIREA MOMENTULUI! O plantă din care se face vin are EFICIENȚĂ MAXIMĂ anti-coronavirsus
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane şi îşi vinde...