Cătălin Ivan critică mitingul PSD: Ca vitele în vagoane

Cătălin Ivan critică mitingul PSD: Ca vitele în vagoane
Publicat: 07/06/2018, 19:19

Europarlamentarul Cătălin Ivan scrie pe pagina sa de Facebook că mitingul programat pentru sâmbătă, în București ar trebui să fie urmat de foarte multe dosare penale.

„Mitingul PSD, probabil ultimul care se va mai organiza în România în felul acesta, ar trebui să fie urmat de o avalanșă de dosare penale. Am putea spune, fără să greșim, că mitingul de sâmbătă este un miting penal, pentru susținerea celui mai corupt politician din istoria României. Vă asigur, ca fost membru al acestui partid care cunoaște realitatea din interior în cele mai mici detalii, că majoritatea covârșitoare a celor care vor participa la miting vor fi aduși cu forța”, afirmă Cătălin Ivan.

Potrivit acestuia, la mitingul PSD vor fi prezenți oameni foarte săraci, care beneficiază de ajutor social și care știu că „depinde de primar” dacă mai primesc acel ajutor, dar și angajați din diferite regii aflate în subordinea primăriilor, obligați să meargă la București.

Ivan adaugă că societățile private care au contracte cu statul vor fi obligate să susțină cheltuielile sau vor trimite oameni.

„Mitingul de sâmbătă este imaginea perfectă a regimului Liviu Dragnea. Are toate «ingredientele» pentru a înțelege perfect România lui Dragnea: oameni necăjiți urcați în autocare precum vitele în vagoane și transportați la București, toate companiile care «căpușează» bugetul statului și îngrașă conturile diferiților politiceni vor face un efort imens pentru a susține această mascaradă, ordinele de partid se vor transmite prin instituțiile publice controlate politic”, arată europarlamentarul.

Potrivit lui Ivan, pentru această demonstrație, românii trebuie să îi mulțumească șefului PSD, Liviu Dragnea.

„E decizia fiecăruia dacă acceptă pasiv, resemnat, această situație sau face ceva. Eu cred că e timpul ca românii să ia atitudine. Cred că, după mitingul de sâmbătă, tot mai mulți vom spune că este prea mult!”, încheie europarlamentarul.

În spațiul virtual a fost lansată joi o serie de videoclipuri de promovare a mitingului PSD de sâmbătă. Iată unul dintre ele:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului