Catedrala Neamului, construită cu bani împrumutați de la bancă

Catedrala Neamului, construită cu bani împrumutați de la bancă
Publicat: 23/04/2012, 19:20
Actualizat: 23/04/2012, 21:00

Patriarhia va împrumuta 200 de milioane de euro de la o bancăpentru a construi Catedrala Neamului, ale cărei lucrări suntpreconizate să înceapă după 15 august. „Întreaga res­pon­sabilitatefinanciară și-o asumă Patriarhia, urmând să deschidem o linie decreditare la o bancă, iar banii să îi înapoiem în 15 – 20 de ani,plus o perioadă de grație, de la ridicarea construcției la roșu”, adeclarat pentru Gândul consilierul patriarhal Constantin Stoica.Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, costurile finaleale fazei la roșu au scăzut din cauza crizei, fiind estimate acumla 100 de milioane de euro, față de 200, inițial.

Împrumut bancar garantat cu bunurile BOR

„Pentru a elimina orice comentarii cu privire la perioada încare începe construcția Catedralei, vom începe construirea nu cubani de la Guvern, pentru că nu a fost alocat anul acesta niciunleu, ci cu bani dintr-un credit”, a declarat, joi, PreasfințitulCiprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal. El a precizat căbanii vor fi înapoiați după terminarea fazei la roșu, estimată a fifinalizată în 2013, din donațiile credincioșilor. „Împrumutul va figarantat cu bunurile deținute de BOR – păduri, imobile și altele,cum ar fi complexul Lebăda din Pantelimon”, a spus Nicolae Noica,responsabil cu proiectul Catedralei din partea Adunării NaționaleBisericești.

Negocierile pentru împrumut vor demara în iulie, odată culansarea caietului de sarcini pentru licitația internațională deconstruire a Catedralei și cu demersurile de obținerea aautorizațiilor necesare.

Câștigătorul proiectului – ales din 7competitori

Momentan, Patriarhia are de ales între cele șapte proiecte alefirmelor rămase în concurs, urmând a decide câștigătorul viitoareiconstrucții. „După ce au predat machetele și documentația, acesteafiind secretizare, urmează ca, în două săptămâni, patru subcomisiide control să evalueze din punct de vedere al arhitecturii, alrezistenței, al instalațiilor, dar și economic cele șapte proiecte,iar în 30 iunie să fie declarat câștigătorul”, a precizat episcopulvicar patriarhal Ciprian Câmpineanul. El a mai spus că dupădeclararea câștigătorului concursului de proiecte, la 1 iulie vordemara în paralel atât procedurile de selectare a firmei care vaexecuta Catedrala și pentru obținerea autorizației de construire,cât și pentru obținerea banilor necesari începerii lucrărilor.

PS Ciprian Câmpineanul a mai spus că au fost cerute oferte de lamai multe bănci comerciale, însă negocierile pentru obținereacreditului vor începe după desemnarea câștigătorului și alegereaproiectului.

Alte 200 de milioane de euro – pentrupictură

Cele 200 de milioane de euro pe care Patriarhia Românăintenționează să le contracteze de la o bancă sunt necesare pentrua acoperi costurile ridicării construcției la roșu, estimate dincauza crizei la 100 – 120 de milioane de euro, față de 200 inițial.Totuși, a precizat vicarul patriarhal, cel mai probabil pentrufinalizarea acestui obiectiv ar fi fi necesare încă 200 de milioanede euro, bani care vor fi folosiți pentru picturile dinCatedrală.

Catedrala Mântuirii – a doua ca mărime dinEuropa

Înaltă cât un turn cu 30 de etaje, catedrala va avea 120 mlungime, 70 m lățime și 120 m înălțime și se va desfășura pe osuprafață de 38.000 de metri pătrați, fiind de zece ori mai micădecât Casa Poporului. Lăcașul ce urmează a fi ridicat pe DealulArsenalului este depășit în înălțime de catedrala „Sfântul Sava”din Belgrad, iar, ca număr de participanți la slujbă, de „HristosMântuitorul”, catedrala din Moscova, care poate găzdui 10.000 depersoane.

Cu două hramuri: „Înălțarea Domnului” (Ziua Eroilor) și „SfântulApostol Andrei”, catedrala de la București va fi ridicată pe unteren aflat în proprietatea Patriarhiei din 2005, acordat prinordonanță de Guvern, având ca destinație exclusivă construcțiaviitoarei Catedrale a Mântuirii.

Campanie și circulare pentru bani

Estimată inițial la 200 de milioane de euro, în faza la roșu,Catedrala Neamului are nevoie de bani. Soluții pentru a-i strângeau existat de-a lungul timpului – de la contribuția credincioșilorla cea a statului, până la propunerea de organizare a unei „loteriinaționale”, după modelul colectei pentru construirea Ateneului. Cea rămas? Împrumutul bancar și o campanie: „10 euro pentruCatedrală”. Tot sub formă de propunere, de data asta aPreasfințitului Ciprian Câmpineanul. El a făcut un calcul vorbindde cele trei milioane de familii de ortodocși care ar putea donaanual 10 euro pentru construcția Catedralei. În câțiva ani, s-arstânge 150 de milioane de euro.

Sfântul Sinod va emite o circulară către toate parohiile, astfelîncât credincioșii să poată începe donațiile pentru acestobiectiv.

Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru...
BOMBĂ! Cătălin Moroșanu, adevărul despre divorț: 'Nu am să-i ofer nimic material'
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Sorinel Puștiu și Klaus Iohannis, fotografie virală la New York! Ce l-a întrebat manelistul pe...
Simona Halep, apariție de senzație! Cum arată în ultima reclamă
Cum arată și cât costă apartamentul de lux în care locuiește Mihai Gâdea. E un...
Parcursul favoritului în cursa pentru preşedinţia PNL. Florin Cîţu: economist, politician şi omul din mijlocul...
O bancă vinde un Suzuki Vitara recuperat de la client. Mașina arată ca nouă, dar...
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Țara care elimină complet restricțiile împotriva COVID. „Este timpul să ne întoarcem la o viață...
BOMBĂ! Cătălin Moroșanu, adevărul despre divorț: 'Nu am să-i ofer nimic material'
Purtăm genele unui strămoș NECUNOSCUT, dar asta nu e cel mai ȘOCANT. O descoperire contrazice...
NEWS ALERT! Irinel Columbeanu, în stare SEVERĂ la spital! A ajuns cu salvarea, detalii de...
Netflix, în România: Tim Burton și Catherine Zeta – Jones filmează pe meleaguri mioritice
Marea CONFRUNTARE între ORBAN și CÎȚU! Se ALEGE PREȘEDINTELE PNL. LIVE
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a...
Vestea ȘOC a momentului în România: A fost GĂSIT SPÂNZURAT. Primele informații
Adevărul despre Irina Tănase! Ce a făcut, de fapt, în timp ce Dragnea era la...
Dezvăluire șoc în Familia Regală: ”Suntem frați, nu iubiți!”. Gestul lui Harry l-a scos din...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...