Cea mai caldă vară din 1961 până în prezent. Meteorolog: „Este posibil să prelungim avertizările meteo”

Cea mai caldă vară din 1961 până în prezent. Meteorolog: „Este posibil să prelungim avertizările meteo”
Publicat: 31/07/2021, 10:59
Actualizat: 31/07/2021, 11:00

Luna iulie a anului 2021 a intrat în top 3 cele mai călduroase din 1961 şi până în astăzi, spun meteorologii. De asemenea, au fost înregistrate recorduri şi pentru cele mai călduroase dimineţi în ultimele zile. Temperaturile din acestă vară continuă să depășească majoritatea prognozelor.

Până duminică este cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe din sud şi în Capitală, iar cea mai mare parte a ţării rămâne sub cod galben. Specialiştii avertizează însă că cel mai probabil, valul de caniculă va continua cel puţin până în primele zile ale lunii viitoare.

„Putem considera că iulie 2021 a fost o lună a lui Cuptor, confirmată de ceea ce s-a întâmplat în acest val de căldură persistent, cel mai călduros din această vară, şi acest lucru a făcut ca luna iulie a acestui an să se afle în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1961 şi până în prezent. Avem o abatere termică pozitivă la acest moment de 2 grade Celsius pentru intervalul 1-29 iulie, va mai conta şi ziua de 30 şi ziua de 31 şi se alătură astfel lunii iulie a anului 2015, după 2012 şi 2007”, a declarat vineri seara, la Digi24, Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Zonele în care se vor înregistra temperaturi de până la 40 grade Celsius

„Pentru luna viitoare ne aşteptăm la un debut la fel de cald, este posibil să prelungim avertizarea meteorologică cod portocaliu  şi cod galben şi pentru ziua de 2 august, luând în considerare faptul că este posibil ca şi luni în regiunile de sud şi sud-est ale ţării să înregistrăm valori de temperatură în jurul a 40 de grade, în special în sudul Olteniei şi al Munteniei. De asemenea, marţi, posibil în zona de câmpie din sud, ne aşteptăm la 37 de grade Celsius şi acest lucru ar urma să fie caracteristic cel puţin pentru prima decadă a lunii august”, a spus Elena Mateescu.

„Datele arată că este posibil ca până în jurul datei de 16 august să vorbim de temperaturi peste mediile climatologice, în special în jumătatea sudică a ţării pentru săptămâna 2-9 august, iar pentru 9-16 august în special în jumătatea sud-vestică a ţării. Nu în ultimul rând, acelaşi fenomen poate persista chiar şi în săptămâna 16-23 august, din nou în jumătatea vestică, după care vor fi valori apropiate de normal”, a afirmat directorul ANM.

„Cert este că pentru următoarea săptămână ne aşteptăm în continuare la disconfort termic accentuat şi valori deosebit de ridicate la nivelul maximelor şi minimelor, pentru că în aceste zile am înregistrat recorduri pentru cele mai călduroase dimineţi sau pentru cele mai călduroase zile începând din 27 şi până în prezent”, a mai spus meteorologul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?