Cioloș, după declarațiile fostului premier despre limbile străine: Dăncilă, pentru că nu știe engleză, nu e în măsură să negocieze funcția de comisar european

Cioloș, după declarațiile fostului premier despre limbile străine: Dăncilă, pentru că nu știe engleză, nu e în măsură să negocieze funcția de comisar european
Publicat: 03/11/2019, 22:35

„Educația, pentru că așa cum ați văzut, mentalitatea pe care PSD încerarcă s-o inducă este aceea că cu cât ești mai puțin educat, cu atât ești mai patriot, pentru că nu pot să înțeleg altfel cum poți să spui că dacă nu vorbești limbi străine, abia atunci ești patriot. Din păcate, doamna Dăncilă, pentru că nu vorbește limbi străine, după nouă ani în PE, nu e în măsură nici măcar să negocieze funcția de comisar european, în momentul de față, pentru că îi e greu să aibă un dialog cu partenerii ei de acolo.”, a afirmat Dacian Cioloș, în Cluj.

Liderul PLUS a adăugat că ideile luate la nivelul UE pot fi și românești, pentru că România face parte din Uniune.

„Iată, România poate să fie o țară reprezentată demn la nivel european, o țară care să contribuie la construcția europeană și o țară care să vină cu idei acolo, iar deciziile care se iau la nivel european pot fi și idei românești, pentru că România este pare a UE. În felul acesta considerăm noi că ne îndeplinim datoria de români, de patrioți români care fac parte din UE. Și da, trebuie să recunosc, îmi asum vina aceasta, vorbesc puțin limba engleză și vorbesc și limba franceză și am pretenția că sunt și patriot.”, a subliniat Cioloș.

Reacția vine în contextul în care, întrebată într-o conferință de presă la Timișoara de ce nu se descurcă în limba engleză, Dăncilă a răspuns: „Legat de limba engleză, doamnă, suntem în România. Haideți să fim mândri că suntem români. De fiecare dată am încercat să ducem în derizoriu anumite lucruri. Să știți că unii poate vorbesc foarte bine limba engleză, germană, franceză și se duc la Bruxelles să spună ceea ce vrea Bruxelles-ul să audă”.

Referindu-se la cei care vorbesc bine limba engleză și spun ceea ce vrea Bruxelles-ul să audă, Dăncilă a continuat: „Nu spun, de fapt, ceea ce ar trebui să susțină pentru această țară. Eu sunt un proeuropean convins, dar de fiecare dată mi-am susținut țara și am obținut rezultate. Faptul că vorbim bine sau mai puțin bine o anumită limbă străină eu cred că este relevant relevant, dar important este ceea ce faci pentru români și cu câtă demnitate îți reprezinți țara atât în țara ta, cât și în afara granițelor”.

Ulterior, liderul PSD a revenit cu precizări despre vorbitorii de limbi străine, spunând că reprezintă o resursă valoroasă pentru țară. Premierul demis a precizat că nu este însă de acord cu politicienii care își critică propria țară în una din limbile de circulație internațională.

Rugată vineri, în județul Timiș, să lămurească ce părere are despre vorbitorii de limbi străine, Dăncilă a spus: „Apreciez toți vorbitorii de limbi străine, fie că vorbim de engleză, franceză sau germană. Sunt o resursă valoroasă pentru țara noastră. Nu suntem de acord cu politicienii care în una din limbile de circulație internațională își critică propria țară”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului