• Publicat:
Știri

Contestație retrasă: Metrorex reia procedura de atribuire a contractului 1 Mai – Tokyo

Contestație retrasă: Metrorex reia procedura de atribuire a contractului 1 Mai – Tokyo
Metrorex va relua procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția structurii de rezistență a secțiunii 1 Mai - Tokyo de pe Magistrala 6 1 Mai - Otopeni, după retragerea unei contestații, anunță compania.

În data de 15.03.2019, Metrorex a publicat în SEAP anunțul de participare pentru proiectarea și execuția structurii de rezistență a secțiunii 1 Mai – Tokyo, „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Un operator economic a depus o contestație în data de 28 mai, iar în urma măsurilor de remediere, contestația a fost retrasă în data de 31 mai.

Procedura de atribuire va continua după ridicarea suspendării în urma pronunțării soluției Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), urmând ca termenul limită de depunere a candidaturilor să fie decalat cu 20 de zile.

Proiectul Magistrala 6, 1 Mai – Otopeni, este finanțat din fonduri de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Valoarea estimată a obiectivului de investiții fără T.V.A. este de 1.269.784.510 lei.

Obiectul proiectului „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă” este realizarea unei linii de transport public între Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) și București, contribuind astfel la dezvoltarea economiei regionale și îmbunătățirea mediului urban prin reducerea blocajelor de trafic, accidentelor rutiere și poluării aerului.

Inchide