Crește valoarea indemnizației de șomaj. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Crește valoarea indemnizației de șomaj. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis
Publicat: 29/09/2022, 14:20

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevedere majorarea cuantumului indemnizației de șomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an. Acesta urmează să fie egal cu valoarea indicatorului social de referință.

„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, prevede actul normativ.

În legea în vigoare, cuantumul acestei indemnizaţii este 75% din valoarea indicatorului social de referinţă. Indicatorul social de referință este valoarea după care se calculează prestațiile sociale, de la venitul minim garantat la alocația pentru copii.

Acesta este actualizat anual cu rata inflației. Pentru 2022, indicatorul social de referință este de 525,5 lei.

Tot joi, şeful statului a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Șomerii, ajutați de Statul român

După ce propunerea legislativă va ajunge să se aplice, cu condiția ca valoarea ISR să rămână tot la pragul de 525,5 lei, o persoană care a cotizat cel puțin un an la bugetul de stat va putea să obțină o indemnizație de șomaj cu 130,5 lei mai mare, scrie avocatnet.ro.

Potrivit expunerii de motive care însoțește propunerea legislativă, o astfel de măsură este cu atât mai necesară acum cu cât pandemia de coronavirus a lăsat multe persoane fără loc de muncă, iar reangajarea acestora, în situația dată, durează foarte mult sau nu are loc.

„Am formulat prezenta propunere legislativă prin care facilităm acordarea unui ajutor bănesc însemnat categoriei de cetățeni care se află în şomaj (…). Credem că şomerii trebuie susținuti, în special în această perioadă de criză, pentru că, în scurtă vreme, familiile lor se vor afla la limita subzistenței”, scrie în expunerea de motive.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care l-au căutat pe copilul de 2 din Botoșani a povestit momentul...
Jador s-a despărțit de Oana Ciocan după Survivor All Stars?! 'M-ai mințit de la început!'
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Lupte groaznice pe frontul de nord. Un soldat ucrainean spune că sunt atât de multe...
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire,...
"Asta m-a pus pe gânduri cu Virginia. Nu e bine ". Robi, dezvăluiri sincere în...
Primele imagini cu Kate Middleton după operația abdominală! Ipostaza inedită în care a fost surprinsă...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Lovitură uriașă pentru cei care primesc PENSIA PRIN POȘTĂ. Anunțul a fost făcut astăzi, 19...
Instanțele cântăresc azi cine e președintele PMP și decid ce se întâmplă cu Forța Dreptei
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
Filmarea autentică cu Kate Middleton și printul William după acuzațiile de infidelitate la adresa prințului...
BANCUL ZILEI. Bulă sună la linia fierbinte și îi răspunde una gemând: Dar ce faci...
Un sport extrem de popular în rândul bărbaților vine la pachet cu un risc crescut...