CRIMA DIN BISERICĂ. Atacul, povestit de un MARTOR: „Părintele nu a apucat să se uite. Nu era nici lumină în biserică”

CRIMA DIN BISERICĂ. Atacul, povestit de un MARTOR: Părintele nu a apucat să se uite. Nu era nici lumină în biserică
Publicat: 16/06/2012, 14:50
Actualizat: 17/06/2012, 17:39

Femeia care a asistat la crima din biserica din Focșani unde un preot a fost înjunghiat mortal afirmă că sâmbătă atacatorul a venit de două ori în biserică, ultima dată spunându-i prelatului să îi interpreteze citate din Biblie, iar imediat l-a atacat, preotul mergând până la ușă, unde s-a prăbușit.

Crima a avut loc în jurul orei 10.00, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” aflată în Piața Unirii din Focșani, unde avusese loc slujba, iar în lăcașul de cult mai rămăseseră doar preotul Tudor Marin și femeia care vindea lumânări.

Femeia spune că în cursul acestei zile atacatorul a venit de două ori în biserică, fiind vorba despre un bărbat cu vârsta până în 40 de ani, înalt, care era îmbrăcat într-o cămașă neagră. Ea afirmă că a doua oară când a venit bărbatul a mers la preot, spunându-i că vrea să îi explice citate din Biblie.

„Avea niște foi în mână. Părintele nu a apucat să se uite. Nu era nici lumină în biserică. L-am văzut apoi pe bărbat fugind, mi-am dat seama că se întâmplase ceva rău, am început să țip. Părintele a apucat să ajungă lângă ușa bisericii, unde s-a prăbușit. Era plin de sânge”, a spus femeia.

La scurt timp, la fața locului a ajuns o ambulanță, însă echipajul medical nu l-a mai putut salva pe preot.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță, preotul a fost găsit în stop cardio-respirator, având o plagă înjunghiată în zona inimii. Cadrele medicale au încercat timp de 50 de minute să îl resusciteze pe preot, însă fără succes.

Cuțitul cu care a fost atacat preotul a fost recuperat de criminaliști, care urmează să preleveze probe ADN. De asemenea, în biserică au fost găsite și foile pe care atacatorul le avea în mână și care conțin pasaje din Biblie referitoare la păcat și pedeapsă.

Imediat după incident, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul municipiului Focșani au ajuns câteva sute de enoriași pentru a-l plânge pe preot, aceștia spunând că prelatul era un om blând și bun. Oamenii au adus flori și au aprins lumânări.

La locul crimei au ajuns și reprezentanți ai administrației locale, între care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care s-a declarat șocat de ceea ce s-a întâmplat.

„Întrega comunitate a municipiului este în stare de șoc. Am făcut efortuti ca orașul sa fie linistit, nu există lume interlopă, nu există clanuri la Focșani. Nu ne-am gândit vreodată că este posibilă o asemenea tragedie într-o biserică din centrul orașului. Preotul era un om minunat, cu o carieră extraordinară”, a spus Oprișan.

Pentru prinderea atacatorului, Poliția a instituit filtre la intările și ieșirile din oraș.

De asemenea, șeful Serviciului Omoruri din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și un ofițer specialist au plecat la Focșani, pentru a ajuta la ancheta privind uciderea preotului.

„Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă, ofițeri specialiști din cadrul Serviciul Omoruri-Direcția de Investigații Criminale- IGPR se deplasează, în regim de urgență, în municipiul Focșani. Specialiștii IGPR vor acorda sprijin de specialitate colegilor de la IPJ Vrancea pentru valorificarea urmelor ridicate de la fața locului, în vederea identificării principalului suspect în cazul omorului petrecut în cursul acestei zile”, precizează Poliția Română.

Preotul Tudorel Marin era socrul liderului sindical Vasila Marica.

Tags:
ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
Dragnea, prima reacție după ce a văzut mesajele Irinei cu amantul! L-a lovit unde îl...
FOTO. Anca Țurcașiu, imagini fără inhibiții la 51 de ani! S-a lăsat pozată așa
Bolile în funcție de grupa de sânge. Cine riscă să facă mai ușor diabet
Cum a vrut să îl convingă Gigi Becali pe Ionuț Iftimoaie să se bată pentru...
Starea de alertă se prelungeşte, de astăzi, cu 30 de zile: masca nu mai este...
BCR vinde un SUV recuperat de la client. Acest model are REȚETA CÂȘTIGĂTOARE pentru drumurile...
BANCUL ZILEI – Duhul din lampă își satisface poftele carnale cu nevasta altuia
Papa Francisc dă un pic mai liber la sex în afara căsătoriei: „Păcat mai mare...
Dragnea, prima reacție după ce a văzut mesajele Irinei cu amantul! L-a lovit unde îl...
O CUTIE uriașă apărută din senin provoacă GROAZĂ. Face parte dintr-un proiect ȘOCANT
Senatorul Remus NEGOI a cerut DEMISIA Marianei GÂJU, după ATITUDINEA de INTERLOP. VIDEO
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e,...
Ajunul Crăciunului: Este 24 decembrie 2021 zi liberă? Lista zilelor de vacanță pentru sărbătorile de...
Șeful PFIZER aruncă BOMBA! Adevărul despre vaccin. E cutremur în toată lumea
El e Paul din Galați, bărbatul care ”i-a stricat casa” lui Dragnea. Amantul Irinei e...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Antreprenoarea care a devenit milionară datorită unei resurse pe care românii au ignorat-o