• Publicat:
Știri

Daea: Pentru unii devin agasant explicând că oile sunt o resursă extraordinară, dar nu pot altfel

Daea: Pentru unii devin agasant explicând că oile sunt o resursă extraordinară, dar nu pot altfel
Mai multe pe gandul.info

Petre Daea a afirmat, după audierea sa în Comisia de agricultură a Senatului, că este nevoie de creșterea efectivelor de ovine în România cu atât mai mult cu cât suprafața de pășuni permite acest lucru.

„Pentru unii devin agasant explicând și repetând că e o resursă extraordinară, dar nu pot altfel. Este un domeniu pe care trebuie să-l valorificăm în țară. Această resursă excepțională care este iarba, pe 4,8 milioane de hectare, trebuie să o transformăm în carne și în lapte”, a mai spus Petre Daea.

Ministrul a spus că este necesară și încurajarea creșterii porcilor pentru ca aceștia să consume excedentul de cereale al României.

„În preocuparea noastră primordială este să creștem efectivele de suine, motiv pentru care am rugat și astăzi parlamentarii să dea zor la aprobarea actului normativ, în așa fel încât să-l putem aplica din primele zile ale anului viitor, în așa fel încât să creștem efectivele de suine, de porci pentru a consuma cerealele pe care le producem în România”, a declarat Petre Daea.

El a mai spus că România realizează de la un an la altul randamente tot mari de cereale la unitatea de suprafață.

„Sunt mândru să le spun de fiecare dată că sunt producții istorice, care trebuie valorificate. Ca să poți să le valorifici și să câștigi în România trebuie să zootehnizezi agricultura țării românești. Aici sunt două canale de acțiune. Este acest canal de creștere a efectivelor de suine, în așa fel încât să nu trimiți la export porumbul, să-l pui în barje și să plece în lume, ci să-l valorifici aici cu efectivele de animale pe care îl ai, ca să poți să exporta carne sau produse de carne de porc”

SURSA FOTO: agrointel.ro

Inchide