Dăncilă: Se vor da fonduri astfel încât fiecare persoană cu AUTISM să aibă acces la 5 ore de TERAPIE săptămânal

Dăncilă: Se vor da fonduri astfel încât fiecare persoană cu AUTISM să aibă acces la 5 ore de TERAPIE săptămânal
Publicat: 02/04/2019, 13:53

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Finanțelor Publice și cei ai Ministerului Sănătății, în prezența premierului Viorica Dăncilă, au semnat, marți, la Palatul Victoria, un protocol de colaborare privind implementarea măsurilor necesare creșterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.

„Vom aloca fonduri pentru a asigura fiecărei persoane diagnosticată cu tulburare de spectru autist accesul săptămânal la 5 ore de terapie complementară actului medical oferită de specialiști în psihoterapie și psihopedagogie specială”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul ceremoniei.

Aceasta a precizat că alături de membrii Guvernului și în urma consultărilor cu societatea civilă s-au făcut pași importanți, adoptându-se măsuri menite să răspundă nevoilor și problemelor întâmpinate de persoanele cu dizabilități și de cele care suferă de tulburări de spectru autist. „Din aceste considerente, anul trecut am înființat Comitetul pentru elaborarea Planului național pentru autism pentru perioada 2020 – 2022 pentru a oferi pe termen lung condiții de viață mai bune pentru persoanele cu tulburări de spectru autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate”, a mai adăugat prim-ministrul.

De asemenea, Viorica Dăncilă a subliniat că prin acest protocol se deschide calea către programe care să permită accesul persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație. „Punem bazele pentru organizarea și desfășurarea unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor școlari, asistenților sociali din sistemul educațional pentru a oferi condiții mai bune integrării copiilor în societate. Un alt program pe care îl vom dezvolta în perioada următoare este destinat celor care au în grijă copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist, pentru a putea oferi șanse reale de dezvoltare a abilităților sociale persoanelor care suferă de această afecțiune”, a mai adăugat premierul României.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că, odată cu acest protocol, sunt majorate numărul de ore prin care copii ce suferă de tulburări de spectru autist pot fi recuperați.

„Anul trecut, în 2 aprilie, Ministerul Sănătății a transmis o scrisoare către toți medicii de familie, în care le-a subliniat importanța utilizării chestionarului de screening elaborat în cadrul programului național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică, pentru diagnosticarea cât mai timpurie și inițierea terapiei pentru a crește șansele de recuperare a copiilor care suferă de această afecțiune. Anul acesta vom retransmite această scrisoare împreună cu indicator de monitorizare. De asemenea în cadrul programului național de sănătate mintală a Ministerului Sănătății au fost achiziționate teste standardizate pentru diagnosticarea copiilor cu tulburări din spectru autist”, a completat ministrul Sănătății.

De asemenea, aceasta a menționat că testarea copiilor se realizează în 10 centre reprezentative din țară, de către 146 de specialiști instruiți să utilizeze aceste teste, accentuând că specialiștii sunt puțini și că, în ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a scos posturi pentru această specialitate la rezidențiat, astfel încât să se acopere o arie tot mai largă. Totodată, Ministerul Sănătății a elaborat manualul de instruire destinat consilierilor școlari din sistemul educațional, în vederea depistării precoce și intervenției în cazul tulburărilor de dezvoltare pentru copii și adolescenți, inclusiv a tulburărilor de spectru autist.

„Prin acest protocol creăm un nou program prin care să dezvoltăm această chestiune. Astfel, 600 de consilieri școlari la nivel național au beneficiat de sesiuni de instruire menite să contribuie la identificarea și intervenția timpurie a copiilor din spectru autist din învățământul preșcolar și primar”, a conchis Sorina Pintea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Exclusiv: Anghel Damian n-o scapă din ochi pe Theo Rose. Iubitul vedetei a păzit-o la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată